Nu vom înceta niciodată să luptăm împotriva voastră…

…trebuie să luptăm cu ei aşa cum se luptă cu noi, ochi pentru ochi, dintre pentru dinte – recita astfel legea răzbunării şi a jihadului tânărul autor al recentului atentat terorist de la Londra.

Este încă un semn că mai vechiul avertisment Al Quaeda, “vom muta războiul în ţările voastre, suntem gata să lovim oriunde şi să ucidem ceea ce vă este cel mai scump” a fost pe nedrept considerat ca depăşit odată cu moartea lui Bin Laden. Mesajul respectiv a fost de atunci reluat de mii de ori pe toate siteurile de propagandă ale islamismului radical, a fost repetat în discursurile publice ale unora dintre succesorii lui Bin Laden, a fost transmis în cursurile de îndoctrinare în care se predică moartea Occidentului.

Reacţia? Ciudată. Cel puţin cu ţinte bipolare. Pe de o parte, de ani de zile, se construiesc sisteme din ce în ce mai perfecţionate de supraveghere, unităţile antiteroriste primesc echipamente din ce în ce mai sofisticate, funcţionează din plin reţelele de interceptare globală de tip ECHELON, sunt activate protocoale de colaborare mondială dar şi europeană (prin Eurojust şi Interpol), sunt mobilizate resurse umane fără precedent în încercarea de identificare a grupărilor teroriste, liderilor lor şi a conducătorilor de joc din umbră, ideologii religioşi fundamentalişti. În plus, serviciile de informaţii, interne, externe, militare, au în componenţă secţii special destinate luptei antiteroriste şi contracarării celulelor fundamentaliste.

De cealaltă parte însă, raţionamentele şi priorităţile politice legate de nevoia de a avea relaţii bune cu ţările mari producătoare de petrol în condiţiile în care Europa se zbate pentru a-şi rezolva cumva problemele foarte serioase legate de dependenţa sa energetică, au făcut ca mesajele către Orientul Apropiat să fie mereu cel puţin ambiguu.

Uitaţi-vă numai ce se întâmplă în Siria, acolo unde rebelii primesc o susţinere complex din partea unor ţări europene în lupta lor cu forţele guvernamentale susţinute acum deschis de Hezbollah care s-a aliat cu Assad pentru a distruge Israelul. Hezbollah este însă o organizaţie teroristă, aşa cum este descrisă de majoritatea analiştilor occidentali care au argumentul susţinerii deschise pe care Ayatollah Khomeini al Iranului o acordă lui Hassan Nasrallah, şeful incontestabil al mişcării libaneze?

Nu vă grăbiţi cu răspunsul deoarece, tehnic vorbind, Hezbollah nu se află pe lista UE a organizaţiilor teroriste. De-abia acum Marea Britanie a depus o cerere în acest sens (susţinută de Franţa şi Germania) , iar discuţiile cu partenerii europeni vor debuta la începutul lunii viitoare, proces care nu se anunţă deloc simplu. Din două motive: o  asemenea decizie se ia cu unanimitate de voturi, iar unele dintre ţările membre, în mesaje informale, au anunţat deja că au îndoieli dacă, da sau nu,măsura respectivă nu ar duce la destabilizarea Libanului (acolo unde Hezbollah este unul dintre marii actori ai scenei politice) şi nu ar pune în primejdie integritatea fizică a participanţilor la misiunea FINUL (misiunea militară a UNU în Liban).

În plus, să ne amintim că marii actori politici europeni (dar şi americani) au emis odată teoria că ar fi extrem de bine ca organizaţiei Hezbollah să i se permită “ieşirea de pe baricade” şi, aşa cum s-a şi întâmplat, să fie legitimată prin participarea la guvernare, în speranţa că aceasta va duce la o oarecare modificare a ideologiei şi comportamentului său radical. De aceea, chiar şi acum, cererea de a înscrie Hezbollah pe lista organizaţiiilor teroriste are un bemol, căci se are în vedere doar “ramura armată a Hezbollah”…

Recentul atentat de la Londra arată că sistemele de securitate europene prezintă în continuare falii importante şi că, şi acum, nu sunt pregătite să lupte împotriva persoanelor izolate care, după un proces de îndoctrinare oarecare, îşi asumă jihadul personal şi vor să devină martiri ai cauzei.

Există riscul real ca, prin continuarea la nesfârşit a dilemei Orientului Apropiat, lipsa unei poziţii unitare la nivel europen şi mondial, indecizia şi amânările de toate felurile precum şi posibilitatea unei explozii de mari proporţii, să vedem cu o parte din ce în ce mai importantă a acestui amalgam de conflicte religioase să fie transfertă pe continentul nostru, acolo unde, deja de decenii, sunt stabilite comunităţii şiite şi sunite numeroase, puternice şi influente. 

Un asemenea transfer se poate produce oricând şi în formele cele mai violente. Ce s-a întâmplat la Londra este încă un avertisment foarte dur în acest sens…