Noii Illuminati şi mecanismele lor teleologice (I)

Aceşti noi Illuminati nu au niciun fel de legătură cu legenda dezvoltată de teoriile conspiraţiei. Sunt minţile iluminate ale timpului nostru, reunite nu într-o societate secretă, ci într-una discretă doar din cauza sofisticării extreme a conceptelor cu care lucrează.

Dar fabulos de interesantă şi, veţi vedea, generatoare de soluţii conceptuale regăsibile în oricare dintre paradigmele de succes ale lumii contemporane.

Despre ce discută azi aceşti noi Illuminati?

Despre modele. Despre natura modelelor. Despre posibiltatea reală de a crea modele pentru managementul modelelor. Se reunesc, discret, în formule de tip conferinţe exclusive denumite, de mai mult timp, „cognitive clusters“, acolo unde, pe fond, se analizează ce va putea fi lumea de mâine. Asta dincolo de foarte realele ciocniri ale civilizaţiilor, bătălii pentru supremaţie, control al surselor de energie sau de apă sau de revenirile ciclice ale cauzelor eterne ale conflictului, intoleranţa motivată etnic sau religios.

Aceşti noi Illuminati caută o explicaţie de profunzime folosind conceptul mecanismelor teleologice, astfel definite în 1948 de Fremont-Smith:

„aceste mecanisme pot fi văzute ca o încercare de a scăpa de formulările vechi de tip mecanicist şi care acum apar ca inadecvate şi de a propune noi metodologii, mult mai eficiente şi noi concepte mult mai deschise pentru studierea proceselor auto-regulatoare şi a sistemelor şi organismelor auto-orientatoare dar şi a personalităţilor excepţionale cu capacitate de auto-orientare“.

Aveţi aici, totodată extrem de limpede, dar şi cumplit de abscons exprimată, doctrina noilor Iluminaţi ai timpului nostru, minţi excepţionale producătoare de soluţii impresionante şi extraordinar de interesante, cei reuniţi în societăţi de care poate n-aţi auzit niciodată, aşa cum ar fi Organizaţia mondială a sistemelor şi ciberneticii, asociere de personalităţi cu viziuni prospective care au proiectat mare pare din ceea ce avea să devină mai apoi cheia ascunsă a succesului dezvoltării unora dintre ţările lumii.

Ideea de bază a acestui demers poate fi exprimată complicat, în raport cu teoriile mecancii cuantice sau, literar, în forma fabulei premonitorii elaborate de un alt nou iluminat, Isaac Asimov, care şi-a asumat destinul de cartograf al sistemului pentru marele public.

Teoria spune că orice sistem existent în lumea în care trăim posedă caracteristicile unui organism viu, deci şi capacitatea sa fundamentală de adaptare şi transformare în funcţie de circumstanţe, impusluri, mediu sau condiţiile înconjurătoare. Sau, dimpotrivă, poate prezenta caracteristici de inadaptare care pot duce, rapid sau în timp, la extincţia sistemului respectiv. Constatare egal valabilă, la nivel de mecanism teleologic, pentru toate sistemele sau organismele vii. De unde, evident, posibilitatea ca paradigma evoluţiei lor să fie posibil de tradus în formule matematice, elaborând modele ale acestei evoluţii, trasând tabloul cât mai precis al modului în care această evoluţie se produce în raport cu stimulii existenţi la nivel de societate dar şi, absolut esenţial, identificând foarte rapid şi precis modelul acelui tip de organism sau societate menite, ineluctabil, să progreseze.

Aceşti noi Illuminati au apărut pe scena aproximativ publică imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, anunţând, pentru cine avea ochi de văzut şi urechi de auzit, dar şi mintea educată pentru a digera informaţia, că omenirea intrase deja într-o evoluţie care avea să producă un punct major de rupere.

Cel în care ne aflăm în acest moment, cel care produce toate consecinţele care ne uluiesc, dezorientează şi debusolează acum, justifică întreaga reluare a unui conflict între modele sociale.  

Este vorba despre a treia mare ruptură în sistemele de evoluţie, după revoluţia industrială şi cea tehnologică: apariţia lumii informaţiei.

Nu faceţi greşeala de a reduce totul la o sumă de noi tehnologii sau sisteme, de gadget-uri foarte perfomante. Este, ca şi celelalte două rupturi de sistem, o schimbare atât de importantă încât duce la modificări de substanţă, ireversibile, la nivel civilizaţionale, impune, fără posibilitate de întoarcere, un model în care sistemele existente vor trebui să se integreze dacă nu vor să dispară. Pe de altă parte, asemenei oricărui sistem viu, noul sistem civilizaţional a început deja să producă efecte vizibile la toate nivelele de comportament social, a imprimat noi modele sau sub-paradigme de comportament, influenţează decisiv apariţia unor noi formule creative în toate domeniile vieţii sociale şi economice.

Evident, ştiaţi sau bănuiaţi aceste lucruri. Ceea ce este însă cu adevărat interesant, de-abia acum urmează.

Ascultând de aceşti oameni, unele dintre guvernele lumii, unii dintre politicienii pregătiţi pentru a putea avea o viziune de tip zoom-out, au elaborat un nou concept de guvernare, cel denumite generic "ştiinţa guvernării" în care au introdus ca element central managementul de sisteme ale viitorului. Un vis SF la început, apoi din ce în ce mai posibil datorită apariţiei şi stocării preventive a multora dintre elementele rezultate în urma revoluţiei tehnologice, cele care erau considerate a fi posibili vectori majori de schimbare, la momentul potrivit, pentru dezvoltarea societăţilor respective. Cu cât asemenea vectori sunt şi vor fi introduşi în sistem, societatea respectivă se va distanţa mai rapid, într-un mod hotărâtor, de restul competitorilor.

Pentru asta însă, a fost şi este necesar de elaborat un model de dezvoltare preventiv, aceasta însemnând că, în funcţiile de proiecţiile elaborate de "clusterele cognitive", guvernele decid pregătirea, din timp, a structurilor necesare, pe plan uman, tehnic şi administrativ, a necesarului pentru trecerea la noua realitate. Gândirea proiectivă şi managementul integrat de sistem devin astfel baza unor politici şi ele integrate pe un orizont foarte lung de timp, oferind predictibilitate şi credibilitate societăţii respective în relaţie cu competitorii globali.

Iată un exemplu printre mii de altele asemenea: există ţări care, la începutul anilor '70, au decis ca în metodologia pregătirii educatoarelor de grădiniţă, să fie introduse cursuri de computer. În anii '80, deja şcolile generale şi liceele aveau cursuri de computer în programul obligatoriu, iar de la începutul anilor '90 au început să funcţioneze primele grădiniţe în care existau computere, acum parte a oricărei activităţi şcolare, la toate nivelele. Diferenţa o face viziunea politică, cea care a creat aproape cu o generaţie înainte bazele umane şi apetitul pentru inovaţia cea mai importantă la nivelul sistemului educaţional, construind în acelaşi timp şi baza psihologică pentru acceptarea de masă.

Aceasta în timp ce, în paralel, zone întregi ale planetei rămân acum într-o fază deja arhaică de dezvoltare, fie încercând să reînvie califate imaginare în Orientul Apropiat, fie afundate în sterile bătălii pentru putere politică în timp ce ţara respectivă se depărtează încet dar sigur de standardele minimale ale dezvoltării lumii de mâine...Este imoral? Este nedemocratic? Posibil, dar darwinismul social este nemilos şi arată limpede că şi în acest moment, ca de atâtea ori în clipele de mari schimbări, câţiva dintre marii jucători şi-au pregătit saltul spre înainte, ceilalţi supravieţuiesc cu greu, blocaţi în propria neputinţă mentală.

Inutil să evocăm altceva, inutil să vorbim despre teorii nebuloase ale conspiraţiei, când explicaţia este atât de aproape şi cumplită în absoluta sa evidenţă: diferenţa o face ştiinţa aceasta a guvernării sau, dimpotrivă, completa sa absenţă. Iar ştiinţa guvernării, vom vedea întrun alt episod, a fost imaginată şi funcţionează acum ca o elaborare a unui management de sisteme viabile, specifice societăţii timpului care va să vie.

Sau, cum spunea Asimov:

„este vorba despre o schimbare, o schimbare continuă, o schimbare inevitabilă: acesta este factorul dominant al societăţii noastre de azi. Nici un fel de decizie importantă nu mai poate fi luată fără a lua în considerare nu numai felul în care arată acum lumea, ci şi felul în care ea va arăta în viitor".  

Şi atunci, să ne puem întrebarea dacă, în Romania, avem asemenea lideri politici. Aici, poate aveţi dumneavoastră un răspuns.

În alte părţi ale lumii, există însă nuclee care imaginează acest răspuns. Şi aceasta pare a fi marea miza strategică a câtorva dintre statele-forţă ce vor marca evoluţia perioadei urmăroare tocmai pentru că liderii lor au avut capacitatea, dorinţa şi puterea metală de a se angaja în managementul integrat al resurselor vitale ale viitorului naţiunii lor.