Nişte munţi şi nişte văi - Mic tratat de Geografie morală

Copiind la scară relieful României şi societatea în care trăim are un relief al său, foarte dinamic în ultima vreme, semn că din acest punct de vedere, al formării lui, evoluţiile încă nu au luat sfârşit.

Glaciaţiuni şi erupţii vulcanice, convulsii ale scoarţei şi fenomene meteorologice majore au configurat un relief variat, ce a dat o spectaculozitate îngrijorătoare societăţii în care trăim, astfel încât plăcerea şi bucuria “turistului” din fiecare dintre noi sunt tot mai agresate. Relieful moral  a devenit  azi un teritoriu inimaginabil cu 30-40 de ani în urmă când, călători prin Câmpia bunului-simţ si eroi ai unei transhumanţe spre comunism în zbor, ne duceam ghiozdanul drumeţiilor mai mult gol decât plin. Dar dacă din punct de vedere material şi spiritual erau multe privaţiuni, măcar se putea vorbi de un nivel acceptabil de educaţie, de o cotă rezonabilă a bunului-simţ si a decenţei. Fără a plânge după vremurile deja de mult apuse, nu putem să nu remarcăm evoluţia  societăţii care a dobândit multe găuri negre şi a creat adevărate prăpastii, ameţitoare hăuri când vine vorba de echilibru şi decenţă şi, mai trist decât orice altceva, a învrăjbit  oameni, fără restricţii de localitate sau de altitudine.

Cu atât mai grav este atunci când geografia morală a societăţii este schimonosită nu prin încreţirea scoarţei, ci prin îngroşarea obrazului. Şi asta la toate nivelurile ei, de la primii oameni din stat şi până jos, în strada, sau la nivelul firului de iarbă. Ură, multe patimi, încordare, o zeflemea ieftină, superficialitate şi aroganţă au devenit forme de relief moral tot mai întâlnite, poate şi în idea de a da cadrului un plus de diversitate. Peisajul disputei dintre preşedinte şi premier nu are însă nimic entuziasmant precum o privire aruncată prin locurile unde geografia naturală a României are ceva pitoresc cu adevărat. Este revoltător de-a dreptul cum un prim ministru suspectat de-un plagiat grosolan, dormitând pe o suficienţă bolnăvicioasă în timp ce oameni mor pentru că instituţiile pe care le păstoreşte nu-şi fac treaba, a ajuns să ne dea lecţii de moralitate sau să îşi descarce frustrările pe care le are în relaţia cu preşedintele, inamicul său din “pactul de coabitare”. Un preşedinte care, la rândul său, dă şi el lecţii de etică Occidentului, servind la liber din panseurile sale, care au ca morală “ne vreţi medicii, atunci luaţi şi ţiganii cu toate relele lor”, de parcă ar fi un pachet la ofertă. Domnule preşedinte, medicii pleacă pe rupte din ţara al  cărei lider sunteţi pentru că ţara care a cheltuit enorm pentru formarea lor nu este în stare să le asigure un trai pe măsura pregătirii, a aspiraţiilor lor şi a valorii intrinseci a muncii pe care o depun. Într-o miştocăreală ieftină menită să-l atingă pe  fostul marinar ajuns acum la Cotroceni, Ponta atacă marinarii “specializaţi” în opinia sa doar în bişniţă cu blugi şi  incapabili să înţeleagă cum e cu modificările Codului penal,  omiţând că, datorită veniturilor pe care le obţin din partea companiilor străine, ei sunt printre puţinii români care îşi mai pot permite un trai decent în România. Partea care intrigă şi mai mult este că declaraţiile sunt făcute nonşalant, semn că nu mai există o minimă teamă de ridicol, şi că orice este permis pentru că nimeni nu răspunde. Fapt încurajator pentru toţi subalternii, pentru toţi cei care fac afirmaţii fără să le poată proba, pentru toţi cei care nu se feresc să jignească, să denatureze, să fie cinici în modul lor de viaţă.

… Sunt două faţete ale unei stări de fapt care vorbeşte despre geografia morală a societăţii. Discrepanţele au făcut  posibilă apariţia unor forme de relief noi, periculoase nu doar ochiului, ci şi convieţuirii în acest mediu. De la o zi la alta, descoperim prăpastii care se cască ameninţător şi realizăm că Masivul dezbinării îşi împinge piscurile tot mai sus. Iar pe noi toţi, geografia morală ne separă unii de alţii prin nişte munţi şi nişte văi. Abisal!