Netanyahu declară că e gata să anexeze Cisiordania. Gest „iresponsabil“, acuză opoziţia

Promisiune electorală fermă a actualului prim-ministru al Israelului care-şi continuă cu fermitate demersul de extindere a teritoriului ţării sale, integrând teritorii declarate ca „ocupate abuziv” de numeroase documente ale ONU şi, ca atare, considerate a fi parte integrantă a unor alte state vecine Israelului. Problema depăşeşte cu mult, cu foarte mult, dimensiunile unei bătălii electorale sau spaţiul politicii interne a statului Israel.

Aş spune că, dimpotrivă, începe să se să scrie un nou capitol de istorie în relaţiile internaţionale, unul care a mai fost amorsat şi de către alţi conducători de tip “mână forte” şi, de regulă, a dus la confruntări majore, chiar la războaie mondiale, tocmai pentru că demersul său central este bazat pe principiul că un stat poate oricând ataca alte state şi să le ocupe teritoriile, instalând acolo colonişti şi aşteptând momentul prielnic pentru a le integra, de jure, în propriul teritoriu naţional, ignorând acordurile internaţionale şi instituind dreptul şi legea celui mai puternic.

Săptămânile trecute am amintit etapele succesive prin care se poate realiza acest plan în logica perfectă şi extremă a dictatului forţei: mai întâi a fost anunţul privind Ierusalimul declarat drept capitală a Statului Israel, incluzând deci şi zona “Ierusalim Est” considerată de comunitatea internaţională ca teritoriu ocupat ilegal de Israel, demers imediat recunoascut de SUA şi de alte câteva state, salutat inclusiv de Guvernul României. A venit apoi anunţul privind anexarea teritoriului “Înălţimilor Golan”, ocupat de armata iraeliană dar considerat de comunitatea internaţională ca parte integrantă a teritoriului sirian. Imediat apoi, urmează anunţul făcut de Primul ministru israelian privind o posibilă anexare a Fâşiei Gaza, în fapt o reocupare a teritoriului, încălcând prevederile acordului de pace semnat în 1974 cu Egiptul. Iar acum, noua declaraţie a premierului israelian privind coloniile evreieşti din Cisiordania ocupată::

“Voi aplica suveranitatea (israeliană, n.n.) fără a face vreo distincţie între (cele mai mari) blocuri de aşzări ale colonilor şi coloniile izolate”.

Se poate? Sigur că se poate, iar premierul israelian nu numai că ştie foarte bine acest lucru, dar mai ştie şi că o asemenea anexiune de teritorii, votată de Knesset şi codificată ca atare în noua hartă a Israelului cu noi frontiere menţionate în Constituţie, ar constitui un precedent care s-ar putea impune ca regulă de lucru în elaborarea unui nou cod al relaţiilor internaţionale.

Cum anume?

S reamintim situaţia Cisirdaniei, După Războiul de 6 zile din 1967 între Israel şi ţările vecine, Iordania pierde teritoriile sale din vestul Iordanului, adică Cisiordania (din care face parte şi Ierusalimul de Est), iar israelienii încep să implanteze primele colonii pe teritoriul aflat sub administraţia lor militară, regatul haşemit păstrând controlul absolut simbolic al locurilor sfinte ale lumii musulmane. În 1980, partea de est a Ierusalimului este anexată de Israel în termenii unei Legi Fundamentale care proclamă Ierusalimul “unic şi indivizibil” drept capitală a Statului Israel. După 1990, procesul de pace între israelieni şi palestinieni face ca Autoritatea Palestiniană să poată fi instalată în Gaza şi câteva oraşe din Cisiordania, dar cele două Intifade au ca rezultat ridicarea continuă a nivelului de tensiune.

În 2002 începe construirea barierei de separare. Gest condamnat de Adunarea Generală a ONU printr-o rezoluţie din 21 octombrie 2002 construirea zidului respectiv “în teritoriul palestinian ocupat” (144 voturi “pentru” şi 4 “împotrivă”). Curtea Internaţională de Justiţie, consultată de ONU în problema legalităţii barierei de separare, răspunde pe 9 iulie 2004 constatând că “Israelul, ca putere de ocupaţie, construieşte pe teritoriul palestinian ocupat, inclusiv în interirul acestuia şi în zona Ierusalim Est...fapt care contravine dreptului internaţional”. Foarte interesantă este decizia Curţii Supreme a Israelului din iunie 2005 în care se afirmă, cu referire la Gaza şi Cisiordania, sunt “posesiuni beligerante” şi că nu fac parte din teritoriul naţional. În ce priveşte activităţile atât de contestate ale coloniştilor în aceste două regiuni, cea mai semnificată legislaţie internaţională e reprezentată de Rezoluţia 2334 a Consiliului de Securitate (23 decembrie 2918) în prinţa problemei Palestinei, “cere din nou Israelului să înceteze imediat şi complet toate activităţile de populare în Teritoriul palestinian ocupat, inclusiv în Ierusalimul de Est”.  

În momentul actual, în zona Ierusalimului de Est trăiesc peste 200.000 de evrei, air în coloniile israeliene din Cisiordania trăiesc peste 400.000 de evrei.

Potenţialul exploziv direct este evident, mai ales că, de vineri încoace, situaţia a devenit destul de delicată şi în relaţia între Israel şi SUA deoarece premierul Netanyahu a declarat că i-a spus personal lui Trump că, în cazul în care planul de pace al acestuia privind Orientul Mijlociu “va presupune evacuara măcar a unei simple persoane”, atunci se va opne oricărei iniţiative americane. Exact ceea ce au spus şi reprezentanţii Autorităţii Palestinieni, boicotând conferinţa convocată de americani la Varşovia.

Deocamdată, însă, avem doar exprimarea de intenţii privind Gaza şi Cisiordania.

Singura certitudine pe care o avem este că asemenea anexări teritoriale ar arunca în aer Acordurile de la Oslo şi Tratatul de pace de la Cairo şi ar duce la o inflamare majoră a situaţie, tocmai pentru că ar pune cu spatele la zid majoritatera statelor arabe. Dar reflexul internaţional este sau ar putea fi, imediat după oficializarea situaţiei printr-o decizie a Knessetului unul care să poată da cale liberă spre procese similare în diferite părţi ale lumii, arătând că politica forţei poate duce încă la schimbarea graniţelor. Şi asta indiferent de protestele comunităţii internaţionale.

Mai mult chiar, dacă aşa ceva s-ar întămpla, nu cred că vom fi foarte departe de momentul în care un stat sau altul să devin brusc vindicativ în amintirea realităţilor dintr-un secol sau altul, încercând reconstituiri de teritorii după conturul unei structuri statale de odinioară sau de care a revenit unei alte ţări conform prevederilor unui Tratat de Pace. Nici nu trebuie mai mult în actualul climat de xenofobie, naţionalism extremist şi apel continuu la violenţă.

În mod logic, în acord cu linia politică extrem de limpede adoptată până acum şi consecvent cu propriile declaraţii, ar fi absolut normal ca Guvernul României, prin vocea doamnei Prim Ministru Viorica Vasilica Dăncilă, să de pronunţe cât mai rapid în favoarea unei eventuale anexări a Fâşiei Gaza de către Israel, urmând fidel exemplul dat ieri de Preşedintele Trump. Exact ca şi în cazul Ierusalimului, ceea ce a implicat şi că suntem absolut de acord cu schimbarea definitivă a statutului teritoriului “Ierusalim Est”. Dar, pentru noi, cu ce consecinţe locale şi regionale?

Şi, din nefericire, acesta ar putea fi doar începutul listei de probleme ce se deschid în acest moment. Dar, cine ştie, poate Cutia Pandorei să rămână totuşi închisă.