Pline de violență, dar și de învățături. De ce nu trebuie să renunțăm la basme: "Au ca scop să modeleze în mintea copilului ceva din dificultățile realității"
0"Scufița roșie" sau "Balaurul cu șapte capete". Sunt basme a căror acțiune mulți dintre copiii din ziua de azi nu o mai cunosc. Din cauza violenței din texte, mulți dintre părinții moderni aleg să își țină copiii departe de basme. Psihoterapeutul Sabina Isdrailă explică de ce, în ciuda intențiilor bune, o astfel de abordare este greșită. "Basmele sunt o modalitate simbolică de a-i ajuta pe copii să integreze la nivel inconștient lupta dintre bine și rău, fără să treacă prin lucruri sângeroase în mod real", spune psihoterapeutul.
Foarte mulți părinți au început să perceapă basmele copilăriei, atât cele din literatura universală, cât și cele românești, ca prea violente și refuză să le mai spun copiilor. Avem exemple:"Scufița roșie", "Capra cu trei iezi", care conțin scene sângeroase. Cum vede psihologul acest lucru?
Sabina Isdrailă: Cred că face parte dintr-o tendință de supraprotecție și de control pe care părinții încearcă să o execute dintr-un anumit punct de vedere asupra a ceea ce influențează mintea copiilor. Doar că poveștile și basmele - care sunt de atâtea secole și care reprezintă modul în care noi transmitem informații, valori, tradiții,diferența asta dintre bine și rău - au ca scop să modeleze în mintea copilului ceva din dificultățile realității. Pentru că părțile astea de violență, agresivitate, răutate sunt reale. Nu ai cum să protejezi copilul în mod real de lucrurile astea. Și basmele sunt o modalitate simbolică de a-i ajuta pe copii să integreze la nivel inconștient această luptă dintre bine și rău, fără să treacă prin lucruri sângeroase în mod real. Despre asta e vorba. Îi ajută să aibă această perspectivă, această viziune. De regulă, când citești un basm unui copil, copilul se identifică cu anumite personaje, se identifică cu anumite situații, pune foarte multe întrebări.
Basmele în sine sunt ca toate poveștile: o incursiune care îi ajută pe copii, împreună cu părinții sau cu adulții care le citesc, să își deschidă orizontul, să pună niște întrebări. Pentru că personajele basmelor trec prin niște situații sau acțiuni care de regulă implică fantasmagoria, magia, lucruri care nu sunt neapărat reale, adică nu se pot întâmpla, dar îl încurajează pe copil să-și imagineze posibile scenarii și soluții la niște probleme care pleacă din realitate. Cum ar fi invidia dintre frați, lupta de putere între bine și rău.
Vârstă de la care le putem citi copiilor basme
De la ce vârstă le putem citi copiilor basme?
Sabina Isdrailă: Cred că aș spune că depinde. Când sunt prea mici nu este indicat, pentru că scopul nostru nu este să-i expunem prematur la dificultățile și realitățile vieții, ci să-i ajutăm să capete cât mai multe resurse. Când copiii sunt mai mici au nevoie de un alt fel de povești, despre siguranță,despre lucruri care îi ajută să descopere cine sunt ei, până să descopere lumea din afară.
Aș spune că 5 ani. Cu mesajul către părinți să fie atenți la copii. Adică sunt copii care sunt foarte sensibili și care poate nu sunt pregătiți. Este ca atunci când le vorbim copiilor despre moarte. Fiecare părinte este dispus să îi spună copilului sau să meargă cu el într-o direcție a conversației până unde este pregătit. Dacă se simte pregătit să ducă discuția asta, dacă el consideră că este o discuție care merită, atunci copiii vor fi expuși. Părintele alege, iar alegerea este dată de valorile și credințele părintelui, nu de faptul că basmele sunt greșite sau sunt sângeroase.
Avem o problemă cu nevoia de a-i proteja pe copii de tot răul. Ne face să credem că există o lume în care ei ar putea să fie feriți de boală, de moarte, de suferință, de violență și asta este o fantezie.
Cum este percepută violența din basme?
Sabina Isdrailă: Basmele au o doză de violență, dar care este specifică umanității. Dacă te uiți, în momentul în care a izbucnit războiul din Ucraina, s-a discutat despre cum le vorbim copiilor despre război. Păi uite, poți să îi spui un basm. Este greu să îl faci pe un copil să înțeleagă o realitate pe care mie, ca părinte, îmi este greu să înțeleg: de ce încă mai există, de ce oamenii se mai omoară între ei. Dar pot să găsesc o formă prin care să îi explic despre bine și rău, despre putere, despre oameni, într-un mod în care el să poată să proceseze informația aia.
Iarăși mai uită părinții sau adulții un lucru: copiii nu percep poveștile la fel ca noi. Dacă te uiți și cum se joacă ei: se bat, se omoară, își revin la viață. Este simbolistica a ceea ce înseamnă puterea pentru ei.
"Basmele sunt gândite"
Ce mesaje se transmit prin basme?
Sabina Isdrailă: În mare parte, basmele, universal vorbind, au cam același tip de mesaj: această luptă a binelui cu răul, mitul eroului prin care un copil sau un personaj care este cel mai slab, cel mai mic, trece prin niște obstacole, i se pun în cale niște probleme de rezolvat ca să ajungă să obțină ceva.
Pe mine mă amuză, recunosc, furia cu care mulți dintre părinți consideră că sunt nepotrivite basmele, când există accesul la internet și ceea ce pot copiii să vadă fără niciun filtru. Basmele sunt foarte, cum să zic, gândite. Multe dintre poveștile astea, de asta zic că sunt simbolice, relatau niște situații cu care oamenii se confruntau de-a lungul istoriei, spuse într-un mod în care să-i protejeze pe copii, de fapt. Erau lucruri reale, lucruri care se întâmplau. E adevărat că noi nu mai trăim într-o perioadă în care oamenii sunt atât de sângeroși, cum erau poate Evul Mediu, dar copiii au acces la violență prin intermediul internetului. Au acces într-un mod indirect și de la vârste foarte mici la jocuri video care sunt extrem de agresive și periculoase. Dar până să ajungem la jocuri video, eu știu și țin minte și din cabinet copii care se uitau la știri cu bunicii. Știrile de la ora 5, da? Unde informațiile sunt prezentate ca niște fapte reale, încheiate. De ex ,,X a dat în cap cu toporul lui y pentru 3 lei". Și te gândești că nu are nicio reacție la asta copilul?
În timp ce în cazul basmelor, unul dintre avantajele extraordinare este că întotdeauna finalul are o concluzie care te învață ceva. Fie este despre fericire (,,şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi"), fie că personajul a înţeles lecția și data viitoare o să facă ceva diferit. Și în ,,Scufița Roșie", există partea asta sângeroasă, de agresivitate, dar, la un moment dat, cineva o salvează pe bunica, cineva o salvează pe Scufița Roșie. La final, răul a fost pedepsit și binele a câștigat. Asta este ceea ce încercăm noi să le transmitem copiilor, de fapt. Iar basmele sunt o modalitate veche de când lumea prin care oamenii au făcut-o. Noi suntem animale povestitoare.
Se încarcă comentariile...
