Regulile privind pensia anticipată ar putea fi schimbate în pachetul 3 de măsuri. CALCULATORUL vârstei de pensionare

0
Publicat:

Regulile privind pensionarea anticipată ar putea fi schimbate prin pachetul 3 de măsuri care va fi definitivat cel mai curând peste o săptămână, deşi oficial nimeni nu confirmă că s-ar lua în calcul înăsprirea condițiilor pentru cei care doresc să iasă la pensie anticipat.

Dosare de pensii
Foarte mulți români depun zilele acestea dosare de pensionare, de frica înăspririi regulilor

În prezent, legea permite românilor care au depășit stagiul complet de cotizare cu cinci ani să solicite pensionarea anticipată cu maxim cinci ani înainte de termen, însă cuantumul pensiei este diminuat proporțional cu fiecare lună de anticipare.

Astfel, o femeie născută în 1967 (generația Decrețeilor) se poate pensiona anticipat în luna octombrie 2030, chiar și fără penalizare, dacă are o vechime în muncă de 40 de ani din care 35 de ani contributivi.

image

Guvernul intenționează să înăsprească aceste reguli, astfel încât românii să rămână mai mult timp în câmpul muncii, reducând accesul facil la pensionarea anticipată, după cum au declarat surse apropiate discuțiilor pentru „Adevărul”.

Oficial însă, niciun politician nu confirmă acest lucru. Voci din PSD au declarat că „așa ceva nu se poate” sugerând că măsura ar pune în pericol durata de viață a cabinetului Bolojan.

În urmă cu circa trei săptămâni, premierul Ilie Bolojan spunea că și-ar dori ca românii să rămână mai mult timp în câmpul muncii.

Suntem pe penulitmul loc în Europa la numărul de cetățeni din populația activă implicați în economie. Între 55 și 64 de ani, doar 53% din români lucrează. Ceilalți au ieșit la pensie, prin diferite excepții, sau nu lucrează, unii sunt plecați din țară, dar nu sunt implicați direct în economie. Trebuie să luăm un pachet de măsuri ca să avem mai mulți oameni în economie”, a spus Bolojan.

Trebuie să reducem excepțiile legate de vârsta de pensionare anticipată și să creștem vârsta de pensionare pentru aceste categorii, cât mai aproape de vârsta standard. Nu vârsta standard trebuie astăzi crescută în România, pentru că avem foarte multe excepții. E o măsură de echitate socială și de stabilitate economică”, a adăugat atunci premierul.

De ce vrea Guvernul ca românii să rămână mai mult timp în câmpul muncii

Economistul Alexandru Chirilă a explicat recent principalele probleme cu care se confruntă sistemul de pensii publice, printre care se numără creșterea speranței de viață în rândul vârstnicilor și scăderea numărului de angajați tineri.

Sistemul actual de pensii a fost gândit ca un sistem de contribuție în care, populația activă să suțină pensiile celor retrași pentru o speranță de viață de 10-15 ani. Dar faptul că avem mâncare de calitate, un nivel de trai decent, medicamente, servicii medicale, avem o prelungire a vieții, motiv pentru care sistemul de pensii trebuie să susțină o perioadă pe o perioadă mai îndelungată. Discutăm și pe aceste cifre, România scade și îmbătrânește”, a precizat Chirilă în cadrul unei emisiuni înregistrate de Mediafax

Potrivit datelor la nivel european, România va avea mai puțini contribuabili și mai mulți pensionari.

Ponderea celor de 65 de ani plus ajunge peste 30%. Aici avem următorul raport (angajați: pensionari”). De la 3:1 astăzi, chiar spre 2:1, chiar la 1,5: 1 în unele regiuni. Așadar, potrivit raportului, vom avea mai puțini contribuabili și mai mulți pensionari care vor trăi din ce în ce mai mult”, a precizat Alexandru Chirilă.

Contribuabilul ideal în Finlanda: cel care  moare în prima zi de pensie

Specialistul în finanțe și economie face o paralelă la o statistică din Finlanda. „Cetățeanul ideal în Finlanda este cel care moare în prima zi de pensie. Am luat și eu act de această statistică. De fapt, acest portret al cetățeanului ideal, finlandezii cu un cinism real spun că este cel care contribuie până în ultima zi de muncă și moare în prima zi de pensie”, a spus Chirilă.

Cât de mare este penalizarea pentru pensionarea anticipată

Sute de mii de români, inclusiv femeile „decretei” se pot pensiona începând cu vara anului 2025, în anumite condiții, potrivit noii legi a pensiilor, intrată în vigoare în toamna anului trecut.

Potrivit informațiilor consultate de „Adevărul” doar în anii 1967 și 1968, în România s-au născut mai mult de un milion de copii, după cum urmează: în 1967 s-au născut circa 526.000 de copii vii (din care 212.556 de sex feminin), aproape dublu faţă de anul 1966 când s-au născut aproximativ 274.500 copii (din care peste 111.000 de sex feminin).

Potrivit INS, în anul 1968 s-au născut 512.500 copii (din care 212.199 fete), iar în 1969 peste 460.000 copii (din care aproape 186.000 fete).

Concret, în anii 1967 și 1968 s-au născut aproape 425.000 de copii de sex feminin, care se pot pensiona anticipat în anii 2025 și 2026, dacă îndeplinesc anumite condiții, chiar și fără penalizare dacă au un stagiu de cotizare de 40 de ani.

Amintim că vârsta de pensionare a femeilor este de 63 de ani, cu posibilitate de pensionare anticipată cu 5 ani mai devreme, adică de la 58 de ani. Vârsta de pensionare a femeilor crește etapizat, cu câte o lună la fiecare 2 luni calendaristice începând cu anul 2030, astfel încât vârsta de pensionare a femeilor să fie 65 de ani în anul 2035.

Spre exemplu, o femeie care s-a născut în luna iunie 1967 se poate pensiona la limita de vârstă în august 2030, când va fi împlinit 63 de ani și 2 luni, sau anticipat începând cu luna august 2025.

Pensionarea anticipată, doar dacă ai peste 35 de ani vechime

Noua lege a pensiilor, intrată în vigoare la 1 septembrie, prevede condiții mai avantajoase pentru pensionare, atât în cazul celei pentru limită de vârstă, cât și pentru pensia anticipată, chiar dacă vârsta de pensionare a femeilor crește etapizat de la 63 de ani la 65 de ani în perioada 2030 – 2035.

Astfel, în vechea lege pensia anticipată se putea realiza fără penalizare doar dacă beneficiarul avea un stagiu minim de cel puțin 43 de ani, în timp ce pensia anticipată parțial putea fi obținută doar de ce cu o vechime în muncă cuprinsă între 35 și 43 de ani, cu o penalizare de până în 30%.

În noua lege a pensiilor, se poate ieși anticipat fără penalizare cu o vechime de cel puțin 40 de ani (față de 43 de ani în vechea lege) și cu o penalizare de maximum 24% pentru cei care au o vechime cuprinsă între 35 și 40 de ani.

Stagiul de 40 de ani cerut pentru pensia anticipată fără penalizare este format din stagiul complet de cotizare contributiv (din Anexa nr. 5) + 5 ani Stagiu de cotizare (perioadă care cuprinde şi perioade asimilate/necontributive).

Ce penalizări se aplică în prezent la pensia anticipată

Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului următor.

image

Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare, cu cate 6 luni pentru fiecare copil, cu o reducere de maxim 3 ani şi 6 luni.

Reducerea vârstei de pensionare se aplică şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani.

  CALCULATORUL vârstei de pensionare poate fi consultat AICI

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite