Mubarak şi Ceauşescu

De-abia acum, când lucrurile s-au limpezit în privinţa lui Hosni Mubarak, poate fi făcută o comparaţie între fostul dictator egiptean şi Nicolae Ceauşescu.

Până la urmă, Mubarak a ieşit din scenă cu două mari minciuni. Joia trecută, în ultimul său discurs, „faraonul" de la Cairo a spus că: 1. rămâne preşedinte al statului până la alegerile din septembrie; 2. nici el şi nici fiul său nu vor părăsi Egiptul.

A doua zi, strâns cu uşa de Armată, Mubarak a renunţat la putere, părând mulţumit că este lăsat să se relaxeze în staţiunea de lux Sharm el-Sheikh. La scurt timp a fost anunţată şi destinaţia sa finală: un palat princiar din Al Ain, Emiratele Arabe Unite.

Aşadar, la 82 de ani, Hosni Mubarak pleacă să-şi trăiască liniştit bătrâneţea non-prezidenţială, lăsând în urmă 30 de ani de putere discreţionară. În plus, primeşte garanţii că nimeni nu se va atinge de averea sa.

Ce i-a lipsit lui Ceauşescu pentru a avea un final similar? În primul rând, raţiunea. Deşi era informat despre laţul care i se pregăteşte (Gorbaciov, Bush, Mitterrand, „agenturili" etc.), dictatorul român s-a agăţat nebuneşte de putere.

Mulţi diplomaţi străini credeau că Nicolae Ceauşescu îşi va anunţa retragerea la Congresul al XIV-lea al PCR (20-24 noiembrie), promovând în locul său un apropiat. Nu s-a întâmplat aşa. Alţii au dat ca sigură rămânerea lui Ceauşescu în Iran, mai ales că vizita sa (18-20 decembrie) avea loc pe fundalul tulburărilor de la Timişoara. Şi de această dată, dictatorul român a răsturnat calculele. El a revenit la Bucureşti, hotărât să lupte „până la capăt" pentru a-şi menţine puterea.

Ceauşescu a intrat într-un război de tipul „ori ei, ori noi". Numai că „ei" însemnau, în acel moment, Estul, Vestul şi bună parte din interior. Toţi vecinii erau consideraţi duşmani. Doar China, Cuba şi Coreea de Nord - nominalizate explicit de comandantul suprem - mai prezentau încredere. Dar acestea erau departe. Ceauşescu nu avea nicio şansă.

Faptul că a continuat lupta bezmetică pentru putere poate fi pus pe seama paranoiei sale avansate. Iar sfârşitul său cumplit a fost urmarea răzbunării feroce a celor pe care-i enervase până la exasperare: Moscova şi exponenţii săi în România, care tocmai se instalaseră la „butoane".

Ceauşescu n-a înţeles nici în ceasul al 12-lea că trebuie să cedeze. Cu toate astea, America a făcut o ultimă încercare să-l salveze, în seara de 24 decembrie 1989. Era însă prea târziu: în acele clipe, la Bucureşti, grupul moscovit din CFSN decisese suprimarea cuplului dictatorial chiar a doua zi, într-o cazarmă din Târgovişte. Dorinţa de răzbunare pe cadenţă sovietică făcea ca vocea Americii să nu mai fie auzită.

Aşa a fost ciuruit Nicolae Ceauşescu la 71 de ani, tratament care nu i-a fost aplicat lui Hosni Mubarak la 82 de ani. E drept, nici Uniunea Sovietică nu mai există de aproape 20 de ani.

P.S. Ştiţi de ce s-a declanşat revoluţia din Egipt? Ca să distragă atenţia de la adevăratele probleme ale României!