Schelet uman descoperit după 20 de ani în Munții Ceahlău

0
0
Publicat:

Un turist aflat în drumeție pe Ceahlău a făcut o descoperire macabră: rămășițe umane într-o zonă greu accesibilă a masivului. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili identitatea persoanei și împrejurările în care aceasta a murit.

Schelet uman descoperit de un turist în munții Ceahlău FOTO: Salvamont Neamț
Schelet uman descoperit de un turist în munții Ceahlău FOTO: Salvamont Neamț

Oasele au fost găsite la baza unui perete stâncos. Turistul a zărit un femur și l-a dus la baza Salvamont din Durău. Salvatorii au recunoscut imediat că este vorba despre un os uman și au organizat o misiune de căutare.

În zona respectivă, salvamontiștii și polițiștii au găsit aproape întreg scheletul, împreună cu mai multe obiecte personale: monede, un briceag, un stilou și o umbrelă.

Indicii vechi de peste două decenii

„Băieții au găsit tot scheletul, însă din craniu – doar mandibula, care avea niște lucrări dentare. Hainele erau putrede, alături niște monede de 100 de lei, care până prin 2005 au fost în circulație, un stilou, o umbrelă și ceasul la mână. Am sunat la 112, au venit criminaliștii, l-au luat, l-au pus într-un sac și au plecat cu el. Bizar este că eu sunt de 30 de ani pe muntele ăsta și nu țin minte să fi avut o căutare, vreun om dispărut și să nu-l fi găsit”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț, citat de Ziarul Atitudinea de Neamț.

Anchetatorii cred că rămășițele se află acolo de mai bine de 20 de ani. Monedele găsite printre oase au circulat până în denominarea din 2005, au precizat surse din anchetă, ceea ce îi face pe specialiști să ia în calcul această ipoteză.

Identitatea victimei, deocamdată necunoscută

Din primele informații, ar fi vorba despre un bărbat, dar identitatea va fi stabilită doar după expertizarea oaselor. „Situația va fi clarificată abia după ce rămășițele vor fi analizate de specialiști”, au mai declarat anchetatorii.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite