Monștrii sacri pe viu

Una e să-i vezi pe marele ecran, pe cel mic, sau foarte mic, ori chiar pe o scenă, la o gală, și alta să asiști la o întâlnire stil master-class sau un curs fermecător. Acesta a fost bonusul ieri la Cannes.

Cel mai așteptat a fost Robert De Niro, care după discursul din deschidere, încheiat cu: fraternitate, egalitate, libertate, a intrat la Sala Debussy, însoțit de Thierry Fremaux, care a plecat destul de repede ca să versniseze expo “Delon și femeile” (ce minunată a fost întâlnirea, în același loc, urmată de o peliculă cu a noastră Elvire Popoesco: “În plin soare” acum câțiva ani) și l-a lăsat pe mâna unui personaj destul de lipsit de tact: J.R. (care nu-i din Dallas, ci un tinerel, cu o pălarie ca de pomană, ochelari de soare și bascheți), care i s-a băgat în suflet și pregătește un documentar teribilist despre familia artistului, tatăl pictor și mama artistă și ea pentru copiii starului.

Ca de obicei, Bob, cum îî zic apropiații, a răspuns fără chef cu: da, nu sau poate. Noroc cu întrebările din public! “Pe chei” cu Brando i-a dat ghes spre o carieră de actor, dar si Montgomery Clift, James Dean, Olivier, și a mers cu plăcere la Stan și Bran și n-a uitat de “Frumoasa și Bestia” a lui Cocteau.

Nu-i e frică de moarte că știe că e inevitabilă și a reformulat că fiind inevitabilă, n-ar avea rost să se teamă, iar ca sfat pentru colegii de breaslă: Când ai îndoieli, să nu te îndoiești.

Gilles Jacob, într-o emisiune TV a demonstrat că ar fi fost un mult mai bun intervievator, cam aceeași generație și de o distincție unică. De Niro era în largul lui, și nu mai părea ca la terapie, dar fără hazul din “Cu nașul la psihiatru”.

Și apoi la două westernuri, din anii 50, nu din categoria B ci A – (altă slăbiciune a lui De Niro, dar și a dictatorilor de pretutindeni) de la cinema clasic, cu indieni și goana după argint, de astă dată, semnate de George Sherman, prezentat cu un entuziasm unic și o cunoaștere profundă și plină de afecțiune de către Tarantino: “Red Canyon” și “Comanche Teritory”. O încântare și umor în discurs și pe ecran, non-stop, peste 4 ore. Asta e iubirea de public și de a 7-a artă. A meritat să las “Misiunea imposibilă”, la vizionarea de la prima oră, căci pe Tom Cruise, pe covorul roșu îl poți vedea și în fotografiile acreditatului Radu Nema.         

De la Cannes 2025, Irina-Margareta Nistor