Molima de violenţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două ştiri au făcut simultan ocolul lumii.

Prima: după ce un pastor iresponsabil a ars Coranul în Florida, o mulţime furioasă a linşat în Afganistan zece oameni. A doua: un puşti grăsuţ din Australia a fost transformat într-un erou al copiilor opresaţi din toată lumea, după ce a trântit zdravăn un alt ţânc care-l agresa în mod repetat.

Ambele întâmplări conţin doza necesară de violenţă pentru a putea străbate instantaneu ochiul de sticlă pe care trăiesc peste şase miliarde de oameni. Mai periculoasă decât iodul radioactiv de la Fukushima care colindă lumea prin apă sau prin aer, decât gripa aviară sau A(H1N1) este violenţa epidemică.

Pe forumuri, oamenii se contrazic aprig despre „cine are dreptate". Or, deşi par separaţi de religii, distanţă şi moduri de acţiune, pastorul Terry Jones şi cei care au ucis la Mazar-i-Sharif sunt de aceeaşi parte a baricadei, oameni lipsiţi de responsabilitate, care au primit o misiune divină şi, ca urmare, cred că nu pot fi judecaţi.

Dacă în prima întâmplare avem de-a face doar cu agresori, în cea de-a doua ne găsim, deocamdată, în faţa unor victime. Anii de ştiri de la orele 5, sutele de ore televizate de wrestling şi de competiţii „Rupe-i capul!", de descarcerări transmise în direct îşi spun peste tot cuvântul, şi nu doar în cazul copiilor bătăuşi - în aceeaşi zi, au fost arestaţi în Cişmigiu patru ţânci care se luptau folosind cuţite -, ci şi în cazul adulţilor care comentează. Este apreciată tehnica de Mixed Martial Arts a victimei, în comparaţie cu cea de karate, prea puţin eficientă, a agresorului. Unii comentatori afirmă chiar că dacă puştiul care a început conflictul îşi găsea sfârşitul cu capul zdrobit de asfalt, ar fi fost un act de justiţie.

Avalanşa de filmuleţe cu copii care se bat arată că modelul televiziunii, al martorului neimplicat şi al falsului analist, a devenit un tipar pentru toate vârstele. Tulburător este faptul că singurul lucru pe care îl fac copiii în faţa unor asemenea întâmplări este să filmeze, în timp ce se distrează copios, apoi să difuzeze imaginile pe internet, unde cei maturi împart post factum dreptatea ca un tribunal de război.

Întrebarea „Care este mai vinovat?" devine neesenţială în astfel de cazuri, cu adevărat importantă este întrebarea „Ce trebuia şi trebuie în continuare făcut pentru evitarea lor?". N-o veţi întâlni în niciunul dintre mesajele postate pe forumurile site-urilor care au difuzat cele două ştiri.

www.adriangeorgescu.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite