Modelul occidental, singura alternativă pentru România

0
0
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Ce se întâmplă în Afganistan dă apă la moară tuturor celor care cântă prohodul dominaţiei americane în lume, dar şi – ceva mai serios – celor care dau sfaturi astăzi României să fie mai vicleană, să se orienteze şi să renunţe la orientarea pro-americană şi pro-occidentală din politica sa externă.

Instinctul nu e nou – de câte ori aliatul principal are probleme, există compatrioţi care simt nevoia să caute un alt prieten, puternic, care nu dă senzaţia de slăbiciune şi la umbra căruia să ne putem „regăsi”.

Tendinţa a început de mai mulţi ani, iar perioada pandemiei – cu proliferarea conspiraţiilor despre rolul nefast al Occidentului, al interesului economic fără limite al marilor corporaţii – a accentuat curente şi mesaje sceptice cu privire la apropierea noastră de modelul vestic. Studiile pe care le realizăm la CPD SNSPA confirmă din plin acest lucru. Până la urmă, ni se spune pe voci tot mai curajoase, ce vine dinspre Vest? Doar nenorociri, boli, costuri militare foarte mari, pierderea resurselor şi a controlului pe deciziile politice şi economice. E timpul să „ne luăm ţara înapoi”, nu?

Dar, dacă încercăm să ducem aceste argumente la capăt, vedem cât de subţiri sunt toate aceste argumente. Să încercăm un exerciţiu analitic, şi să mimăm că am fi de acord cu această abordare. Care sunt paşii pe care România ar trebui să îi facă, în faţa previzibilei căderi a imperiului Unchiului Sam? Pe scurt, ar fi aşa – să nu mai fim parteneri strategici doar cu SUA, ci probabil şi cu China sau Rusia, ca să ne „orientăm” şi să fim pregătiţi pentru momentul în care SUA nu mai este respectată ca lider global. Să stimulăm discursul anti-occidental, şi să scoatem mai mult în evidenţă nevoia independenţei – economice, politice, culturale. Adică, să ne gândim poate şi la un Ro-Exit, care ne-ar aduce în rândul statelor din grupul de la Vişegrad, şi ne-ar permite să fim ceva mai buni negociatori cu ceilalţi. Să ne exploatăm noi resursele singuri, şi să nu mai acceptăm înţelegeri cu marile companii vestice. Să renunţăm la cheltuielile militare făcute în parteneriat cu statele vestice – şi eventual să dăm tuturor impresia că nu suntem o ameninţare pentru nimeni, şi că vrem să nu supărăm militar pe nimeni. Să refuzăm regulile impuse de la Bruxelles şi să decidem forme noi de organizare statală, mai apropiate de valorile „tradiţionale” dominante din societate.

Dar la ce ar duce aceşti paşi, dacă ne-am asuma să îi facem cu adevărat? La o ieşire din NATO şi UE, cu siguranţă, pentru că am abandona valorile pe care aceste structuri le împărtăşesc. Ar duce la oprirea fluxului de investiţii pe care Vestul îl asigură României de aproape 20 de ani, într-un ritm tot mai mare, şi care în prezent permite acoperirea tuturor deficitelor pe care n-am reuşit niciodată să le rezolvăm. Adică, permit plata pensiilor, menţinerea unor instituţii cheie în funcţiune – precum Poliţia, Armata, chiar şi şcoala şi serviciile medicale. Ar permite noi inegalităţi sociale şi politice, într-o ţară şi aşa foarte divizată între cei bogaţi şi puternici, pe de o parte, şi majoritatea dependentă de salarii şi servicii publice relativ accesibile, generând noi dominaţii şi baronizări similare cu primii ani de după Revoluţia din 1989. Ar da frâu liber discursului despre luatul ţării înapoi, poate s-ar face şi câteva naţionalizări la servicii „vândute străinilor”, şi ar permite societăţii şi, mai ales, economiei, să testeze cu adevărat cât de competitivă este în piaţa globală. Cele câteva milioane de români deja integraţi pe piaţa muncii din UE s-ar confrunta cu drepturi mai puţine şi posibilitatea de a finanţa economia internă ar scădea. Libertăţile pe care acum le luăm drept bune (libertatea de circulaţie, în special) ar dispărea, iar românii s-ar trezi într-o izolare similară poate nu chiar cu cea din Belarus, dar măcar cu cea din Ucraina. Iar „respectul” pe care îl pretindem de la partenerii strategici noi – precum Rusia, China sau Turcia – ar fi cu siguranţă semnificativ mai mic decât cel câştigat deja de România în Vest în ultimii 10-20 de ani.

Este un scenariu pe care datele ne spun că nu îl împărtăşesc decât o minoritate dintre românii care se bucură acum de lovitura primită de partenerul strategic central al României şi al Europei. Studiile arată că, şi în prezent, două treimi dintre români sunt pro-occidentali şi că, de pildă, doar 10-13% dintre români au încredere în Rusia sau China.

Majoritatea românilor vor liberă circulaţie, vor drepturi egale şi respingerea privilegiilor celor puternici sau bogaţi (adică, vor model democratic occidental), vor pluralism – chiar şi într-o manieră încă destul de naivă. De asemenea, vor să fie protejaţi de ameninţări externe de o Armată în care au încredere mai mare decât în orice altă instituţie. Vor NATO şi UE, după cum vor nivel de trai de tip occidental – nu doar din punct de vedere economic, dar şi cultural. Vor acces la locuri de muncă în Vest, vor acces la vacanţe sau cumpărături din Vest, şi nu din alte spaţii geopolitice.

În faţa acestei realităţi, dincolo de gălăgia de moment a celor care judecă episodul Afganistan, România nu are alternativă. Dacă elitele sale politice şi economice îşi ascultă cetăţenii, direcţia vestică nu poate fi schimbată. Relaţia cu SUA este, în continuare, esenţială pentru garantarea valorilor democratice care ne definesc astăzi viaţa. Suntem şi  „occidentali”, nu doar români. Suntem definiţi şi de ortodoxie, dar în aceeaşi măsură suntem definiţi şi de latinitate. Avem parteneriate – nu doar cu SUA, dar şi cu statele europene (Germania, Franţa) – puternice şi funcţionale, iar viitorul văzut de noile generaţii este unul ca parte a acestei familii, nu ca o zonă tampon, gri, la periferia zonelor de dispută geopolitică şi în afara lor.

Depăşind acest moment, cu siguranţă jenant, trebuie să avem o privire de ansamblu corectă. Vestul va continua să îşi manifeste supremaţia culturală, politică şi chiar şi economică, şi acest lucru se măsoară inclusiv în direcţia de migraţie a celor care fug din calea diverselor probleme. Nu vedem afluxuri de oameni care îşi caută viitorul fugind spre China sau Rusia, ci fugind spre Europa sau America. Dacă suntem sinceri cu noi înşine, înţelegem că modelul occidental, parteneriatul cu SUA, NATO, UE, reprezintă alternativă sănătoasă pentru o societate precum cea românească.

Sigur, asta nu înseamnă cedări de suveranitate sau chiar de identitate, pe care nu ni le cere nimeni. Nu ne opreşte nimeni ca, în acest proces de integrare, să ne afirmăm şi elementele caracteristice – credinţa, valorile tradiţionale, elementele de identitate cu care majoritatea dintre noi ne mândrim. Cu siguranţă, modelul occidental nu ne pune burka pe faţă pentru a ne interzice să ne manifestăm în acord cu ceea ne place – şi poate că asta trebuie avut în vedere de cei care se grăbesc să dea vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Suntem un stat care are deja experienţă în construirea unei naţiuni post-tranziţie. Iar dacă ni se pare că tendinţa marilor puteri de a impune tipare generale fără a ţine cont de specificul local trebuie temperată, atunci suntem în poziţia în care putem afirma clar lucrul acesta. Cu siguranţă, putem afirma asta mai clar şi mai puternic decât am putea să o facem într-o familie geopolitică mai puţin democratică. Pe măsură ce vom învăţa să avem mai multă încredere unii în alţii şi vom fi ceva mai toleranţi cu diferenţele pe care le vedem în jurul nostru, vom fi ceva mai câştigaţi, şi vom şti să profităm mai mult de noua noastră realitate.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite