Moartea presei scrise

Eşti ceea ce citeşti. Aşa cum eşti ceea ce mănânci - la propriu sau la figurat. De aceea, consumul exagerat de ciuperci poate dăuna sănătăţii celor care le înghit pe nerăsuflate, sperând să-i păcălească „pe ăilalţi", care asistă la festin.

Cititul te face să mănânci mai puţine ciuperci în necunoştinţă de cauză. Nota bene pentru politicieni şi pentru alte categorii de vorbitori de meserie. De citit oricum nu scapi pentru că, sub o formă sau alta, lumea în care trăim te obligă să buchiseşti. Cu ce rămâi, asta-i altă poveste.

Poţi citi etichete, reclame stradale, pliante publicitare, avizierul din scara blocului, ziare sau cărţi. Cei care citesc cărţi sunt din ce în ce mai puţini, ca, de altfel, şi aceia care citesc ziare. Atenţie, aceşti „din ce în ce mai puţini" nu fac parte neapărat din categorii diferite de public. În general, cei care citesc ziare au deschis la viaţa lor şi câteva cărţi. Dar, pentru a ne înţelege mai bine, trebuie să clarificăm noţiunea de „ziar". În primul rând, un ziar se deosebeşte de o tipăritură oarecare prin conţinutul său - mai mult text decât poze, mai multă analiză decât scandal provocat.

Un ziar care se respectă nu le serveşte clienţilor săi ciuperci la micul dejun, în fiecare dimineaţă, încercând să-i convingă în zadar că le pune dinainte ochiuri cu pâine prăjită. Informaţia de calitate se vinde, indiferent de suportul pe care este oferită. A spune că presa scrisă moare din cauza internetului este o mare ciupercă pe care unii o înghit, iar alţii se încăpăţânează s-o refuze. Ce-i drept, presa scrisă nu a ştiut să gestioneze relaţia cu online-ul şi i-a dat tot conţinutul pentru un click în plus, pentru o accesare fără relevanţă. Asta până când n-a mai avut ce să-i dea pentru că lumea s-a dezvăţat să mai meargă la chioşc, după ceva ce primeşte oricum gratis, acasă sau la serviciu.

Dar presa scrisă moare, dacă se întâmplă cumva asta, din cauza ei însăşi. Iar moartea vine mai repede sau mai încet în funcţie de ce parte a globului te afli.
Cotidianul canadian de mare prestigiu „The Globe and Mail" a introdus, zilele acestea, plata pentru conţinutul său online. Ideea e simplă: de ce să dai totul pe degeaba? De reţinut este că „The Globe and Mail" are ce da publicului, pe bani, la „micul dejun". Şi încă ceva diferit faţă de ce primeşte în ediţia tipărită, iar asta pentru că există respect şi responsabilitate faţă de cititor. Ziarul este ca un vin bun, băut pe îndelete, la o discuţie cu cineva drag. Întotdeauna vor fi amatori. Important este să nu le „botezi" vinul.

George Rădulescu este publicist-comentator