Liga Campionilor la fotbal: Chivu a dat jos milităria din pod, după ce Inter Milano a pierdut dramatic cu Atletico Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inter Milano, echipă antrenată de românul Cristian Chivu, a fost învinsă dramatic de Atletico Madrid, cu scorul de 2-1, miercuri seara, pe Metropolitano, în etapa a cincea a Ligii Campionilor la fotbal.

Chivu știe să fie și dur
Chivu știe să fie și dur

Inter a dominat jocul în cea mai mare parte a timpului, dar a suferit la finalizare. Atletico a deschis scorul prin campionul mondial argentinian Julian Alvarez (9), la capătul unui contraatac, dar ''nerazzurri'' au egalat prin polonezul Piotr Zielinski (54).

Vicecampioana Italiei și a Europei a mai avut câteva ocazii bune, a trimis mingea în bară prin Barella (46), dar a primit gol la practic ultima fază, fundașul uruguayan Jose Maria Gimenez (90+3) marcând după un corner executat de Griezmann.

La final, Chivu a schimbat placa. El și-a arătat fața critică, după ce până acum a fost „băiat bun” și a lăudat pe toată lumea. A spus că „planul pe care l-am avut nu a funcționat. Cine e a intrat pe teren putea da mai mult”. Tehnicianul simte că, odată intrat în vârtejul eșecurilor, de acolo se iese greu.

Inter este la al doilea eșec consecutiv, după ce duminică a pierdut cu AC Milan (0-1), în Serie A. 

PSV Eindhoven, cu atacantul român Dennis Man pe teren 89 de minute, a produs surpriza zilei, învingând-o pe Liverpool cu 4-1, chiar pe Anfield. Ivan Perisic (6 - penalty), Guus Til (56) și Couhaib Driouech (73, 90+1) au marcat golurile campioanei Olandei, în timp ce pentru ''cormorani'' a punctat Dominik Szoboszlai (16).

Real Madrid, deținătoarea recordului de trofee, a câștigat în Grecia cu un spectaculos 4-3 în fața lui Olympiakos Pireu. Toate golurile spaniolilor au fost înscrise de francezul Kylian Mbappe (22, 24, 29, 60), autorul unui hat-trick foarte rapid. Echipa lui Xabi Alonso a strălucit în ofensivă, dar a suferit în apărare, primind trei goluri și fiind supusă emoțiilor pe final.

Campioana en titre, Paris Saint-Germain, s-a impus cu 5-3 în fața lui Tottenham, după ce a fost condusă cu 1-0 și 2-1. Vitinha a reușit un hat-trick pentru parizieni (45, 53, 76 - penalty), celelalte goluri fiind semnate de Fabian Ruiz (59), Willian Pacho (65). Randal Kolo Muani, fostul atacant al lui PSG, a înscris o dublă pentru londonezi (50, 72), celălalt gol fiind marcat de brazilianul Richarlison (35). Brazilianul Marquinhos a jucat meciul 500 din carieră pentru PSG.

Arsenal a rămas singura echipă cu maximum de puncte, după ce a dispus de Bayern Munchen cu 3-1. Jurrien Timber, Noni Madueke și Gabriel Martinelli au înscris pentru ''tunari'', în timp ce pentru Bayern a punctat tânărul Lennart Karl. Bayern a suferit prima sa înfrângere din acest sezon, indiferent de competiție.

Atalanta a câștigat la scor de forfait (3-0) la Frankfurt cu Eintracht, golurile fiind marcate în decurs de șase minute de Ademola Lookman (60), Ederson (62) și Charles De Ketelaere (65).

O victorie la fel de clară a izbutit și Sporting Lisabona, 3-0 cu FC Bruges, golurile fiind înscrise de Geovany Quenda (24), Luis Javier Suarez (31) și Francisco Trincao (70).

Rezultatele etapei a cincea:

Marți

Ajax Amsterdam - Benfica Lisabona 0-2

Au marcat: Samuel Dahl 6, Leandro Barreiro 90.

Galatasaray Istanbul - Union Saint-Gilloise 0-1

A marcat: Promise David 57.

Cartonaș roșu: Arda Unyay (Galatasaray) 89.

Bodo/Glimt - Juventus Torino 2-3

Au marcat: Ole Didrik Blomberg 27, Sondre Brunstad Fet 87 - penalty, respectiv Lois Openda 48, Weston McKennie 59, Jonathan David 90+1.

Borussia Dortmund - Villarreal 3-0

Au marcat: Serhou Guirassy 45+2, 54, Karim Adeyemi 58.

Serhou Guirassy (Borussia) a ratat un penalty în min. 54 (a apărat Luiz Junior).

Fabio Silva (Borussia) a ratat un penalty în min.82 (bară).

Cartonaș roșu: Juan Foyth (Villarreal) 50.

Chelsea Londra - FC Barcelona 3-0

Au marcat: Jules Kounde (autogol) 27, Estevao 55, Liam Delap 74.

Cartonaș roșu: Ronald Araujo (FC Barcelona) 44.

Manchester City - Bayer Leverkusen 0-2

Au marcat: Alejandro Grimaldo 23, Patrik Schick 54.

Olympique Marseille - Newcastle United 2-1

Au marcat: Pierre-Emerick Aubameyang 46, 50, respectiv Harvey Barnes 6.

SSC Napoli - Qarabag FK 2-0

Au marcat: Scott McTominay 66, Marko Jankovic (autogol) 72.

Rasmuls Hojlund (Napoli) a ratat un penalty în min. 56 (a apărat Mateusz Kochalski).

Slavia Praga - Athletic Bilbao 0-0

Miercuri

FC Copenhaga - Kairat Almatî 3-2

Au marcat: Viktor Dadason 26, Jordan Larsson 59 - penalty, Robert 73, respectiv Dastan Satpaev 81, Oljas Baibek 90.

FC Pafos - AS Monaco 2-2

Au marcat: David Luiz 18, Mohammed Salisu (autogol) 88, respectiv Takumi Minamino 5, Folarin Balogun 26.

Arsenal Londra - Bayern Munchen 3-1

Au marcat: Jurrien Timber 22, Noni Madueke 69, Gabriel Martinelli 76, respectiv Lennart Karl 32.

Atletico Madrid - Inter Milano 2-1

Au marcat: Julian Alvarez 9, Jose Maria Gimenez 90+3, respectiv Piotr Zielinski 54.

Eintracht Frankfurt - Atalanta Bergamo 0-3

Au marcat: Ademola Lookman 60, Ederson 62, Charles De Ketelaere 65.

Liverpool - PSV Eindhoven 1-4

Au marcat: Dominik Szoboszlai 16, respectiv Ivan Perisic 6 - penalty, Guus Til 56, Couhaib Driouech 73, 90+1.

Olympiakos Pireu - Real Madrid 3-4

Au marcat: Chiquinho 8, Mehdi Taremi 52, Ayoub El Kaabi 81, respectiv Kylian Mbappe 22, 24, 29, 60.

Paris Saint-Germain - Tottenham Hotspur 5-3

Au marcat: Vitinha 45, 53, 76 - penalty, Fabian Ruiz 59, Willian Pacho 65, respectiv Richarlison 35, Randal Kolo Muani 50, 72.

Cartonaș roșu: Lucas Hernandez (PSG) 90+3.

Sporting Lisabona - FC Bruges 3-0

Au marcat: Geovany Quenda 24, Luis Javier Suarez 31, Francisco Trincao 70.

Clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Arsenal 5 5 0 0 14-1 15

2 Paris Saint-Germain 5 4 0 1 19-8 12

3 Bayern Munchen 5 4 0 1 15-6 12

4 Inter Milano 5 4 0 1 12-3 12

5 Real Madrid 5 4 0 1 12-5 12

6 Borussia Dortmund 5 3 1 1 17-11 10

7 Chelsea 5 3 1 1 12-6 10

8 Sporting Lisabona 5 3 1 1 11-5 10

9 Manchester City 5 3 1 1 10-5 10

10 Atalanta 5 3 1 1 6-5 10

11 Newcastle United 5 3 0 2 11-4 9

12 Atletico Madrid 5 3 0 2 12-10 9

13 Liverpool 5 3 0 2 10-8 9

14 Galatasaray 5 3 0 2 8-7 9

15 PSV Eindhoven 5 2 2 1 13-8 8

16 Tottenham Hotspur 5 2 2 1 10-7 8

17 Bayer Leverkusen 5 2 2 1 8-10 8

18 FC Barcelona 5 2 1 2 12-10 7

19 Qarabag FK 5 2 1 2 8-9 7

20 Napoli 5 2 1 2 6-9 7

21 Olympique Marseille 5 2 0 3 8-6 6

22 Juventus 5 1 3 1 10-10 6

23 AS Monaco 5 1 3 1 6-8 6

24 FC Pafos 5 1 3 1 4-7 6

25 Union Saint-Gilloise 5 2 0 3 5-12 6

26 FC Bruges 5 1 1 3 8-13 4

27 Athletic Bilbao 5 1 1 3 4-9 4

28 Eintracht Frankfurt 5 1 1 3 7-14 4

29 FC Copenhaga 5 1 1 3 7-14 4

30 Benfica 5 1 0 4 4-8 3

31 Slavia Praga 5 0 3 2 2-8 3

32 Bodo/Glimt 5 0 2 3 7-11 2

33 Olympiakos Pireu 5 0 2 3 5-13 2

34 Villarreal 5 0 1 4 2-10 1

35 Kairat Almatî 5 0 1 4 4-14 1

36 Ajax 5 0 0 5 1-16 0

Primele opt clasate la finalul fazei principale a competiției se vor califica direct în optimile de finală, iar formațiile clasate pe locurile 9-24 vor disputa baraje pentru accederea în optimi.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite