Minte-mă frumos în recrutare

Primesc de la oameni pe care nu-i cunosc nenumărate cereri de a-i ajuta cu sfaturi, cu opinii pe tot felul de subiecte legate de recrutare, de HR sau de diverse altele, de a le trimite documente, modele, documentație, liste, de a-i pune în legătură etc. etc. Din când în când o fac, însă de cele mai multe ori nu, evident, pentru că nu am cum. Chiar dacă aș face asta toată ziua, fără nimic altceva, și tot nu mi-ar ajunge timpul.

Contrar aparențelor, foarte mulți manageri, angajatori sau diverși alții sunt dispuși să facă astfel de servicii gratuite și dezinteresate. Și unii chiar o fac dacă au resursele și își pot permite. Dar măcar faceți efortul și cereți-le-o frumos! Am foarte des discuții cu managerii pe tema asta. George, aș face-o, le-aș da ce îmi cer, dar măcar să văd că își pun puțin mintea la contribuție, măcar un pic, nu mult, să trimită un mic semnal. Uite, am primit acum câteva luni un e-mail de la un student de la Litere care m-a întrebat dacă putem să-i sponsorizăm cu o mie de Euro să-și facă nu știu ce site de literatură comparată. Mi-a zis că în schimb vor citi tot site-ul nostru și ne vor trimite o listă cu toate greșelile de gramatică și de limbă de acolo. Și le-am dat banii chiar a doua zi! Nu o mie, ci două. Și sigur că nu ne-au trimis niciodată lista aia, însă nici nu mă așteptam să o facă. Pentru noi a fost destul că au făcut efortul să împacheteze frumos cererea asta.

Îmi pare rău că nu am păstrat undeva toate cererile trimise mie și împachetate cam în același fel. Ar fi fost o bună sursă de inspirație pentru mulți dintre cei care vor sau sunt nevoiți să ceară lucruri și servicii gratuite de la alții.

De una dintre ele îmi aduc adesea aminte în mod deosebit, deși au trecut mai mult de zece ani de atunci. Primesc un e-mail de la o studentă care tocmai își terminase un master în Anglia și mă ruga să o ajut cu CV-ul și apoi să-și găsească un job la București. Mai departe citez din memorie, fiindcă nu am păstrat e-mailul, din păcate: „O să vă plătesc, domnule Butunoiu, desigur! Vă propun să o fac din al patrulea salariu, fiindcă din primele trei va trebui să plătesc diverse datorii. Și s-au adunat atâtea…”. Era o glumă, desigur, fiindcă știa că nu-mi va plăti. Și oricum nu i-aș fi luat bani pentru asta, chiar dacă ar fi vrut vreodată să-mi trimită. Dar a fost un mod foarte inspirat și elegant de a-mi spune că știe că serviciile mele valorează ceva.

Însă continuarea a fost de un rafinament și de o maturitate pe care rar le întâlnești la cineva de vârsta aceea. „Dar până să vină acei bani, aș vrea să vă recompensez cu altceva, un mic dar de la mine. Citesc aproape tot ce scrieți (evident că nu, dar e o minciună care face oricui plăcere – n. GB.), și știu că ați scris odată despre volumul lui Ted Hughes publicat pe vremea comuniștilor, dar că atunci nu ați reușit să găsiți ceva și de Sylvia Plath. Uitați, vă trimit eu mai jos o poezie a ei, până reușiți să găsiți volumul pe care îl căutați…”

PS: Un mic text scris înaintea celui de mai sus, și de la ale cărui comentarii de pe Internet mi-am adus aminte de studenta din Anglia și de trade-offul cu ea: Când cereți unui necunoscut ceva care îl costă timp sau alte resurse, n-ar strica să-i spuneți și ce-i oferiți în schimbul acestui consum, sau măcar să-i dați un motiv rezonabil să o facă. Eu, de pildă, primesc foarte multe e-mailuri de la oameni pe care nu-i cunosc – mulți români din străinătate – de felul: „Aș dori să mă întorc în Patrie, și vă rog (adesea „aș vrea” în loc de „vă rog”) să avem o discuție la telefon ca să înțeleg care mai este piața în Romania și ce șanse aș avea să…”. Oare ce și-au răspuns când și-au pus întrebarea: „De ce ar face GB asta, în loc să se joace cu copiii în timpul acesta, să citească dintr-o carte, sau pur și simplu să stea în fotoliu și să nu facă nimic?” Ce credeți?