Ministerul Imposturii Naţionale. O avalanşă de enormităţi, promovate ca propuneri de legi

0
0

Cu ocazia lansării în dezbatere publică, de către Ministerul Educaţiei Naţionale, a două texte superficial redactate, dar care sunt considerate „osatura” viitoarelor legi ale educaţiei din România, suntem iar în faţa unui lung şir de false dileme:

1. Este bine sau NU să politizăm educaţia?

2. Este bine sau NU să iertăm plagiatorii şi, eventual, să lăsăm loc unor evoluţii chiar mai periculoase, ca de exemplu amnistia generalizată, după trei ani, a oricărei fapte reprobabile din educaţie şi cercetare, cum ar fi falsificarea datelor cercetărilor?

3. Este bine sau NU să nu avem standarde pentru cei care ocupă funcţii de conducere în universităţi şi instituţii de învăţământ preuniversitar? De exemplu, este OK ca rectorul celei mai mari universităţi tehnice din România să fie o persoană fără doctorat şi fără un traseu academic sau de cercetare recunoscut naţional şi (de preferat) internaţional?

4. Este bine ca un rector să fie, simultan, şi politician, chiar dacă legile actuale spun că aşa ceva nu se poate?

5. Este bine ca un rector să aibă „mandate limitate” – de exemplu 7 x 5 ani !!! –, care, de fapt, sunt nelimitate, după cum, printr-o malformaţie a logicii bunului simţ, ne propune Ministerul Educaţiei?

6. Este bine ca elevii care provin din mediile dezavantajate să rămână şi mai departe în afara ariei de protecţie pe care şcoala şi Statul Român ar trebui să o asigure, în schimb suntem foarte preocupaţi de cum putem direcţiona banii publici către învăţământul privat şi cel de „elită”?

7. Este bine ca TOATE diplomele eliberate de universităţile din România să fie eliminate din mecanismul european de recunoaştere automată a diplomelor pe piaţa muncii, pentru că Ministerul Educaţiei de azi vrea să salveze "n" politicieni, prin legalizarea imposturii?

8. Este bine că statutul profesorului NU este abordat în mod real, dar ne interesează cum să-i protejăm pe cei care vor resursele sectorului educaţiei (firme, ONG-uri, autorităţi locale, care ajung să gestioneze proprietăţile şcolii, fără garanţii că ele nu vor fi înstrăinate etc.)?

9. Este bine că universitatea va putea să facă orice – afaceri, învăţământ preuniversitar, televiziuni etc. –, dar NU ne interesează dacă banii publici sunt cheltuiţi corect, în raport cu destinaţia lor iniţială: educaţie şi cercetare de calitate?

Iar lista, din păcate, poate continua.

După ce parcurgi textele propuse de Ministerul Educaţiei Naţionale, apar imediat alte întrebări:

1. Cum este posibil ca sub umbrela generoasă a unui proiect de ţară, pe care l-au salutat mulţi din sectorul educaţiei – România Educată –, să „înflorească” asemenea enormităţi, care ţin de impostură şi accentuarea decalajelor în educaţie, nu de integritate şi de distribuţia echitabilă a resurselor?

2. Cum este posibil ca tot ceea ce a fost mai murdar în universităţi şi şcoli (plagiat, politizare, impostură etc.) să devină acum „standard” de sistem?

3. Ale cui interese sunt apărate de aceste presupuse viitoare legi ale educaţiei, în condiţiile în care, de exemplu, corupţia şi meditaţiile asociate admiterii la şcolile de top sunt încurajate, nu eradicate?

4. Cine va deconta (politic) dezmăţul academic, oficializat prin aceste propuneri legislative, şi haosul din preuniversitar, care se va instala chiar de la începerea noului an şcolar (2022-2023), ca urmare a modificărilor deja operate de Ministerul Educaţiei, prin ordin de ministru?

5. Au dreptul nişte politicieni – în cazul de faţă, ministrul Educaţiei, pentru că el şi-a asumat acest „demers legislativ”, şi susţinătorii ministrului – să compromită şi acele lucruri bune care s-au făcut în ultimii 30 de ani, numai de dragul protejării unor interese obscure, care nu au nimic în comun cu interesul public?

După aşa o avalanşă de enormităţi, promovate ca propuneri de legi, mă întreb, în calitate de profesor şi fost angajat al Ministerului Educaţiei Naţionale (prima dată, în 1996), dacă nu cumva această instituţie, prin persoanele pe care le are în fruntea sa azi, şi-a pierdut vocaţia de instanţă a educaţiei naţionale, transformându-se în Ministerul Imposturii Naţionale.

PS: Salut demersul colegilor rectori din cadrul Consorţiului Universitaria, al studenţilor de la ANOSR şi al tuturor intelectualilor care şi-au asumat public o analiză critică a propunerilor legislative ale MEN, dar şi disponibilitatea de a colabora pentru ca proiectul „România Educată” să fie implementat, nu deturnat, de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite