Ministerul Educaţiei nu este în stare să identifice motivele abandonului şcolar pentru a se găsi măsurile de prevenire

Şi anul acesta, dintre cei 176.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a, au fost înscrişi la Evaluarea Naţională circa 160.000. Şi din cei înscrişi, 7069 elevi nu s-au prezentat la prima probă, aceea de limba şi literatura română.

Înscrierea la Evaluarea Naţională se face automat, spre deosebire de Bacalaureat, direct de către secretariatele şcolilor, pentru toţi elevii promovaţi.

Cei 16.000 de elevi neînscrişi, în ce situaţie se află? Din câte îi ştiu pe profesorii de gimnaziu nu lasă corigenţi elevi în clasa a VIII-a, pentru a „nu le distruge viitorul”. Este vorba mai degrabă de elevi care au abandonat şcoala, posibil în anii anteriori, n-au fost exmatriculaţi din cauza absenţelor şi au fost păstraţi în scripte pentru a nu micşora finanţarea per capita a şcolilor, adică în funcţie de numărul de elevi trecuţi în scripte.  Ministrul Andronescu i-a numit  elevi „virtuali”, trecuţi în scipte an de an, dar care nu frecventează şcoala, unii de 2-3 ani.

Ministerul nu vrea, nu ştie, sau nu poate să afle adevărul, pentru a se face în fiecare școală o analiza individualizată a elevilor în abandon şcolar. Deşi ar fi foarte simplu. Un inspector parcurge clasele unei şcoli şi notează câţi elevi sunt în clasă şi câţi elevi sunt trecuţi în catalog. Situaţia statistică la nivelul şcolii nu poate fi nerelevantă pentru conducerea şcolii şi a Inspectoratelor Şcolare.

Mai grav, şi dintre absolvenţii de gimnaziu înscrişi la examene, 7000 nu s-au prezentat la primul examen.  De ce? Pentru că deşi au fost trecuţi  de clasa a VIII, nu s-au considerat capabili să ia nota 5 la examene. Ce vor face cei 23.000 de elevi în continuare? Muncitori necalificaţi, munca la negru, îşi ajută părinţii în agricultură de subzistenţă, pleacă in strainatate, etc.

Cu ce e vinovat ministerul Educaţiei: nu vrea sau nu poate să facă lumină în această situaţie. Care este realitatea? Câţi elevi „virtuali” avem, pentru care se plătesc salarii profesorilor şi cheltuieli de funcţionare a şcolilor, deşi elevii nu frecventează şcoala? Se teme ministerul de reacţiile şi grevele sindicatelor? Foarte posibil. Este un mod de a ne fura căciulă, când avem și așa un deficit bugetar enorm.

Dacă am cunoaşte relitatea, am şti şi ce masuri să luăm pentru a rezolva problemele abandonului şcolar.

O chestiune şi mai mai scandaloasă. Când se face procentul de promovare la examenele de absolvire, se raportează numărul reuşiţilor la numărul elevilor prezenţi la examene, adică fără cei 23.000 de elevi despre care nu se ştie unde au dispărut. Nu este corect, pentru că noi, contribuabilii, am plătit salarii profesorilor şi cheltuieli de funcţionare a şcolilor pentru toţi elevii, nu doar pentru cei prezenţi la examene. Suntem păcăliţi cu procente mari de absolvire deşi, în realitate, procentul de promovare nu trece de 50%, dacă ne raportăm la toţi elevii înscrişi în cataloage. Cu acest randament ne cheltuie ministerul Educaţiei bani: 50%!

De ce avem un abandon şcolar mare?

În primul rând abandonul şcolar este mult mai mare decât cel anunţat oficial, pentru că acesta din urmă nu ţine cont de elevii „vituali”.

Prima cauză este încremenirea în tiparele curriculumului şcolar de acum 50 de ani, fapt nemaiîntâlnit în alte ţări. În Republica Moldova s-a iniţiat o materie de gimnaziu intitulată „ştiinţe”, care să cuprindă fizica, chimia, biologia. Noi nu avem curajul să facem astfel de schimbări, că ne sar profesorii şi sindicatele în cap.

O şcoală nu este bună sau rea în sine, este bună dacă răspunde provocărilor epocii de evoluţie a societăţii în care ne aflăm,  altele decât cele existente acum  50 de ani: globalizarea, mobilitatea persoanelor, ideilor, mărfurilor, explozia tehnologiilor, digitalizarea, şi multe altele.

O școală bună trebuie să se plieze pe nevoile, interesele, talentele, aspirațiile, așteptările elevilor. Nu invers!

O şcoală este bună dacă înţelege sintagma „educaţie şi formare profesională”. Formarea profesională pentru elevii cu inteligenţă dominant aplicativ-practica, circa 60-65% din cohorta de elevi. Ei trebuie să obţină în şcoală competenţele cerute de piaţă muncii, cele de care întreabă angajatorii: ce ştii să faci?

Şcoala noastră îi învaţă pe toţi elevii de liceu derivate, integrale, fizică cuantică, teorie literară, care nu sunt cerute de piaţă muncii şi pe care elevi intraţi la liceu cu note de 2-3-4 obţinute la Evaluarea Naţională nu le înţeleg.

Cine pierde şi cine câştigă din toată această situaţie? Pierde întreaga societate şi câştigă doar profesorii care îşi păstrează normele şi nu fac efortul de a se reprofila pentru predarea altor discipline sau capitole.

Nu îmi fac iluzii că cele semnalate vor fi luate în considerare la ministerul Educaţiei. De 10 ani semnalez şi eu şi alţi comentatori, fără niciun rezultat. Deşi ministerul, instituţiile subordonate  şi salariaţii din învăţământ consumă bani nostril, ai contribuabililor. Măcar acest „amănunt” ar trebui să facă funcţionarii din minister să răspundă la semnalele ridicate.