Mineriada penalilor – 5 iunie 2016

În multe localităţi, alegătorii şi-au dat votul pentru candidaţi cu dosare penale.

15 iunie 1990. Ion Iliescu, recent ales preşedinte al României în Duminica Orbului, le mulţumea miilor de ortaci adunaţi în Complexul Romexpo pentru „spiritul civic“ de care au dat dovadă în apărarea democraţiei româneşti de „golanii“ care ocupaseră abuziv Piaţa Universităţii.

Majoritatea românilor erau de acord cu intervenţia ortacilor şi gândeau, la fel ca Iliescu, că democraţia a avut de câştigat prin intervenţia promptă a minerilor. Nu la fel s-au văzut lucrurile şi în Occident. Mineriadele (în perioada ianuarie 1990 – februarie 1999 au fost consemnate şase marşuri ale minerilor spre Capitală) ne-au dus în afara lumii civilizate, iar România a avut nevoie de peste un deceniu pentru a fi reprimită în familia politică europeană, cu unele rezerve în ceea ce priveşte legislaţia anticorupţie.  

5 iunie 2016. Mircia Gutău, condamnat în două dosare de corupţie, este ales primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Din păcate, cazul său nu este unul izolat. Ce pot să creadă partenerii din Uniunea Europeană şi din SUA, despre un popor care îşi alege în fruntea administraţiilor locale oameni condamnaţi definitiv pentru acte de corupţie? Nu vorbesc de cei urmăriţi penal (unde până la o decizie a instanţei există prezumţia de nevinovăţie), ci de oameni care au primit condamnări definitive. La alegerile din 5 iunie am asistat, de fapt, la o nouă mineriadă într-o formă non-violentă. O mineriadă a penalilor mult mai periculoasă decât cele clasice, favorizată de o legislaţie care permite unui infractor, să poată candida din nou pentru o funcţie publică în care şi-a dovedit deja competenţa în furt. Mai grav, acest individ e votat de cetăţenii ţării. Actele lui de corupţie sunt aprobate de votanţi, la fel ca violenţele minerilor aplaudate în iunie 1990 de sute de bucureşteni. Este din ce în ce mai clar că pentru mulţi dintre concetăţenii noştrii conceptele de democraţie şi morală n-au nicio valoare. Mai mult, mulţi dintre ei nu au raţiunea necesară să traiască responsabil într-un stat de drept.

În mod normal, partenerii externi ai ţării noastre, UE şi SUA, au motive de îngrijorare atunci când se întreabă ce fel de ţară democratică este România? Prima reacţie importantă a venit din partea ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, care a recunoscut că îi este greu să-şi explice sau să înţeleagă cum au fost aleşi primari candidaţi cu probleme penale, iar acest lucru poate transmite un „mesaj periculos“ în mediile politice internaţionale. Nu ar trebui, astfel, să ne mire dacă diplomaţii acreditaţi la Bucureşti vor sfătui guvernele şi mediul de afaceri din ţările lor că a investi în România este „periculos“. Că posibilii investitori vor fi nevoiţi să negocieze proiecte de parteneriat, de zeci de milioane de euro, cu un primar condamnat pentru luare de mită sau delapidare.

Votul românilor din 5 iunie aruncă în derizoriu şi eforturile DNA în prinderea infractorilor. Ce să înţeleagă un cetăţean al acestei ţări, care a sesizat organele de control că un primar i-a solicitat şpagă pentru un aviz de construcţie? Că a făcut plângere degeaba? Că indiferent de ce va face, după câţiva ani o să dea, din nou, nas în nas, la Primărie, cu un infractor?

Din nefericire, efectul votului din 5 iunie o să devină tot mai vizibil la nivelul Parlamentului. Se pune deja la cale, în cabinetele instituţiei, o resurecţie a penalilor care vor amenda legislaţia ce incriminează faptele de corupţie. Va fi, dacă se reuşeşte, începutul unei noi ere de izolare a României de democraţiile europene.