Mihai Goţiu: Dle Iohannis, credeţi că nemulţumirea celor din diaspora e inventată?

Unuia dintre ”celebrii” experţi mediatici i se pare neverosimilă nemulţumirea unor grupuri civice din diaspora legată de numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de consilier onorific al lui Klaus Iohannis.

”Este greu de crezut că, în plină vacanţă de Revelion, diaspora este foarte interesată de consilierii prezidenţiali. Că nu pot să îşi mănânce sarmalele de grija Cotrocenilor. De aceea, astfel de critici, care nu rezonează  cu preocupările publicului, se risipesc în gol”, spune Alfred Bulai (că despre el e vorba), care mai adaugă că nemulţumirea grupurilor din diaspora ar fi ”inventată”.

Ceea ce mi se pare mie cu adevărat incredibil e că după ce s-a întâmplat în toamna anului 2013, cu Roşia Montană, şi după ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale din noiembrie, există încă ”experţi” care n-au înţeles nimic. N-au înţeles ce a provocat revolta, şi nici cine sunt indignaţii, şi nici modul în care ei acţionează, şi nici nu fac eforturi să priceapă. Conectaţi la realitate doar prin propriile credinţe (atunci când nu e vorba de interese oneroase), astfel de” experţi” dau verdicte bazându-se pe caducele metode de manipulare folosite (cu succes) de partide până mai ieri, dar care au eşuat lamentabil începând cu toamna lui 2013 încoace. Conform acestei logici experte, dacă partidele au folosit postaci pentru a crea percepţii publice de susţinere (sau de respingere) a unui personaj politic, atunci musai în aceeaşi categorie trebuie să se încadreze şi cei care îl contestă acum pe MRU (şi nu e vorba doar de grupurile din diaspora). E ceea ce, personal, numesc a fi logică infracţională şi nu e nimic nou sub soare.

În celebrul scandal Watergate, Comitetul pentru Realegerea Preşedintelui (CRP) Nixon a folosit aceleaşi metode de manipulare a opiniei publice: oamenii de la CRP au decupat la greu scrisori din Washington Post şi Washington Star pe care le-au expediat redacţiilor cu răspunsul că cetăţenii susţin decizia preşedintelui de a mina oraşul vietnamez Haiphong. De asemenea, au cumpărat spaţiu editorial în The New York Times, pentru a publica un text de susţinere a deciziei preşedintelui, ca şi cum aceasta ar fi fost o iniţiativă a cetăţenilor. Când manipularea a ieşit la iveală în timpul scandalului Watergate, jurnalistul Bob Woodward l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt al CRP de ce au făcut asta. ”Când eşti angajat într-o campanie electorală, te descurci cum poţi. Am presupus că şi ceilalţi vor proceda la fel”, a fost răspunsul celor de la CRP.

Asta e logica infracţională: justificarea propriilor mizerii pornind de la presupunerea că şi adversarii fac acelaşi lucru. Invocând ideea că opoziţia faţă de MRU ar fi ”inventată”, ”experţii” mediatici nu fac decât să confirme faptul că sunt tributari unei asemenea logici infracţionale.

În cazul MRU nu este, însă, nimic inventat: pur şi simplu este unul dintre cei mai detestaţi politicieni autohtoni. Despre motivele pentru care e detestat de către cei care luptă pentru Roşia Montană şi împotriva fracturării hidraulice am scris deja (aici). Pur şi simplu, pentru că în calitate de premier a susţinut cu argumente lobby-stice, împrumutate de la fosta sa purtătoare de cuvânt, Corina Vinţan (a cărei firmă de lobby a avut ca şi principal client RMGC), proiectul de la Roşia Montană, iar pe cei care se opun fracturării hidraulice i-a trecut în categoria celor care ”servesc interesele Rusiei”. Am mai arătat pe România Curată (aici) care sunt grupurile din diaspora care au produs mobilizarea pentru primul tur al alegerilor (din 2 noiembrie) – fapt care a făcut ca numărul celor care au votat (sau au vrut să voteze, dar nu au reuşit) să fie dublu faţă de cei care au votat în primul tur de la prezidenţialele din 2009. Aceste grupuri s-au constituit în toamna lui 2013, tocmai în jurul problematicii Roşiei Montane şi a gazelor de şist, şi au avut sute de acţiuni pe tot parcursul anului 2014 în care atenţionau clasa politică autohtonă că va urma sancţiunea votului.

Dar Roşia Montană şi fracking-ul nu sunt singurele motive pentru care politicianul MRU este detestat public. Prestaţia lui lamentabilă ca ministru de Externe în pierderea moştenirii Fundaţiei Gojdu nu poate fi uitată uşor. Nu ştiu cât de important este considerat acest ”amănunt” de către ”experţii” mediatici de pe Dâmboviţa, dar în Ardeal sunt mii de familii care păstrează în memoria colectivă (transmiţând pe cale orală, dar şi documentară) şansa de care au beneficiat intelectualii din această parte a ţării înainte de 1918, datorită Fundaţiei Gojdu. Cu siguranţă însă, nici pe Dâmboviţa, nici în Transilvania şi nici în altă regiune istorică a României nu poate fi trecut cu vederea colaborarea (extrem de generos recompensată financiar) pe care soţia lui MRU a avut-o cu OMV, compania care plăteşte redevenţe de doi bani pentru exploatarea celei mai importante resurse minerale a României. La fel cum nu poate fi uitată privatizarea din 2012 a CupruMin girată de premierul MRU (fost şef al SIE pe deasupra) către un ”investitor” al cărui director se remarcase până în acel moment ca actor în clipurile publicitare de la ciocolata ROM (şi doar dezvăluirile presei au fost cele care au dus la anularea în ultimul moment a acestei ţepe monumentale)!

Citiţi continuarea textului pe romaniacurata.ro