Marian Munteanu şi Coriolan Drăgănescu

În ultimele zile ale trecutei săptămâni, diverse personalităţi, fie politice, aşa cum e dl. Ilie Bolojan, secretarul general al PNL, fie din social media, precum dl. Cătălin Tolontan, au admis că au fost ofertaţi de conducerea PNL în vederea candidaturii la primăria generală a Bucureştiului.

Mărturiile lor sunt confirmarea stării de panică, de zăpăceală ce nu are nimic în comun cu adevărata viziune politică de la care nici nu prea ne puteam aştepta din partea doamnei Alina Gorghiu şi a d-lui Vasile Blaga, panică, zăpăceală şi minus de raţiune care au pus stăpânire pe diletanta conducere a PNL îndată ce DNA le-a impus să mai tragă o dată din punguţă un loz în interiorul căruia poate-poate s-o afla totuşi numele adevăratului candidat al partidului la funcţia de edil şef al Capitalei.

Mărturiile invocate mai sus aruncă în aer fără drept de apel minciunelele de prost gust ale mai-marilor penelişti referitoare la intenţia partidului de a-şi acorda oferta electorală cerinţelor societăţii civile, aşa cum au fost acestea exprimate îndată după tragedia de la Clubul Colectiv, în primele zile cu adevărat curate şi real-semnificative ale protestelor din noiembrie 2015. Proteste care au vizat corupţia, indiferenţa, decuplarea de la realitate ale întregii clase politice româneşti şi ale a tuturor partidelor politice parlamentare. Inclusiv ale PNL.

Astfel încât târzia ieşire din tăcere, intervenită de abia sâmbătă, a „temnicerului fesenist” Vasile Blaga, ca şi segregările pe care fostul directoraş comunist le-a operat cu delicateţea-i recunoscută şi capacităţile de analiză politică ce până acum au dat doar greş - o confirmă fostul său şef şi tovarăş de drum, dl. Traian Băsescu - sunt cum nu se poate mai neavenite şi mai lipsite de orice urmă de adecvare.

Nu mai există, aşadar, nici urmă de îndoială. Marian Munteanu e candidatul scos din joben, numit la plezneală, ale cărui posibile capacităţi de a convinge electoratul ar urma să fie evaluate cât de cât ştiinţific şi vagamente sociologic în cursul săptămânii ce tocmai a început. De abia în clipa în care aceste evaluări se vor afla la dispoziţia mai marilor liberali, vor putea aceştia să îşi dea seama dacă disperatul lor apel la încâlcita istorie a primilor ani de după decembrie 1989 este cât de cât eficient.

Deocamdată e limpede că istoria, arhivele şi mărturiile din presa primilor ani post-revoluţionari încep să le ridice probleme şi să le provoace vertijuri celor ce au avut năstruşnica idee de a-l scoate din uitare şi reformoliza pe dl. Marian Munteanu. Fiindcă, iată!, a ieşit la iveală numărul din aprilie 1994 al revistei Mişcarea, editată de partidul neo-legionar, între timp defunct, Mişcarea pentru România. Acolo unde prea-cinstitul domn Marian Munteanu, azi lovit de o ciudată amnezie, a afirmat că „nu putem vorbi de asasinii lui I. G. Duca fără a vorbi despre asasinul I.G. Duca”. O zicere care, dacă d-na Gorghiu, dl. Blaga, dl. Predoiu, dl. Atanasiu sau dl. Bolojan ar fi alfabetizaţi politic şi ar fi cât de cât oameni de onoare, ar fi determinat înlocuirea încă de ieri a d-lui Munteanu din postura de candidat PNL plus două-trei, dacă nu chiar mai multe demisii la vârful partidului.

 A-l numi pe importantul fruntaş liberal I. G. Duca „asasin”, a pune semnul de egalitate, explicit, aşa cum face dl. Marian Munteanu, între fostul premier şi Caranica, Balimace şi Constantinescu, asasinii acestuia din gara Sinaia, şi, implicit, a-l socoti victimă pe Corneliu Zelea Codreanu, e o sminteală. Care nu îl caracterizează doar pe dl. Munteanu, ci se extinde acum şi asupra şefilor liberali de azi. O sminteală pe care zicerile şi precizările încurcate ale d-lui Mircea Ionescu-Quintus nu au cum să o facă uitată.

Persoanelor sensibile care nu ostenesc să ne reamintească ce a reprezentat dl. Marian Munteanu în tulburele an 1990, făcând abstracţie de involuţiile catastrofale ulterioare ale fostului lider al Ligii Studenţilor, persoane ce tot compară acuzele de acum aduse d-lui Munteanu cu cele formulate de presa fesenistă în acelaşi an 1990, le recomand pentru decontractare o lectură din Caragiale. Tempora.

Şi le invit ca, odată lectura încheiată, să se întrebe dacă nu seamănă cumva, pe ici-acolo, prin părţile esenţiale. destinul d-lui Marian Munteanu cu cel al lui Coriolan Drăgănescu?