Mari Adunări Naţionale ale românilor. România Mare(1918).

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia
Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia

Pe 1 decembrie 1918 are loc la Alba Iulia o Mare Adunare Naţională a românilor. Războiul cel mare se terminase, iar Marile Puteri încercau să îşi facă jocurile peste capul românilor. Soarta însă nu s-a lăsat aşteptată, iar poporul a ieşit să arate că nu va accepta nici o altă soluţie decât cea pentru care s-a murit în război: Unirea tuturor teritorilor locuite majoritar de români într-unul singur.

Am văzut în articolele precedente că toate evenimentele majore ce au dus la formarea statului român au fost marcate şi impuse de români atât factorilor externi cât şi celor interni.

În 1916 România intra în război total nepregătită şi cu promisiuni ce aveau să nu fie onorate. Ulterior, părăsiţi, am fost forţaţi să cerem pacea, pentru ca apoi aliaţii să refuze participarea noastră la masa învingătorilor.

România  a avut o singură mare condiţie pentru a deschide un nou front în Est: recunoaşterea dreptului istoric şi demografic asupra Ardealului. Iniţial marile puteri nu au acceptat, mai ales Imperiul Ţarist. Ultimii se temeau că o Românie mai Mare va fi o Românie mai puternică, un pol de atracţie pentru Basarabia.

În 1916 situaţia pe frontul de Vest devenise critică, astfel că Imperiul Ţarist, la recomandarea celorlalte puteri, a acceptat formal condiţiile României. Documentele lăsate de istorie demonstrează o înţelegere pentru atragerea României în război, fără ca ulterior să se mai recunoască vreun drept al acesteia. Aşa s-a şi întâmplat, motive întotdeauna găsindu-se dacă ele se caută.

României i se promisese: susţinerea armatei ruse pentru acoperirea flancului sudic şi furnizarea de tehnică militară pentru a se putea face faţă unui război modern(până în acel moment totate puterile au fost temătoare în a furniza echipamente militare).

Nici una din condiţiile de mai sus nu a fost respectată, ba mai mult, dincolo de flancul sudic neacoperit Armata Română a trebuit să facă faţă şi căderii Imperiului Ţarist şi anarhiei armatei ruse. Acest lucru a împins la un armistiţiu.

Războiul s-a terminat. În 1918 Basarabia şi apoi Bucovina de Nord cer Unirea cu Ţara.

Pe 1 decembrie 1918 se convoacă la Alba Iulia o Mare Adunare Naţională a tuturor românilor. Aproximativ 100 000 dintre aceştia s-au prezentat la chemare, în condiţii foarte grele de iarnă şi în condiţiile de atunci. Deşi românii ardeleni au fost majoritari, alături de ei au venit fraţii lor de dincolo de Prut.

Fără de această Mare Adunare Naţională cu siguranţa soarta statului român ar fi fost alta. Dincolo de semnalul transmis dincolo de graniţe, politicienii români au fost forţaţi la un compromis şi la renunţarea la o Unire condiţionată. Cei adunaţi acolo nu erau dispuşi la o altă ipoteză.

Peste doar câteva zile, pe 5 iulie 2015, P.U. Acţiunea 2012 şi Tinerii Moldovei, organizaţii ce promovează ideea de Reunire a celor două state româneşti, cheamă pe români la Chişinău pentru a cere Unirea.

Acum românii pot intra în Republica Moldova doar cu Buletinul. Decizia a fost luată chiar luna trecută de guvernul şi parlamentul Republicii Moldova. Practic cu toţii pot participa la acest eveniment, pot fi alături de ceilalţi şi să facă istorie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite