Mama Mutter şi grădiniţa muzicală

Buluceală mare la Ateneu. E puţin trecut de ora 17.00 şi organizatorii roagă de vreo trei ori publicul să se aşeze. Şi bineînţeles, să nu fotografieze sau să înregistreze. La cererea ei expresă. E o nebunie cu telefoanele astea care fac de toate.

Sala încremeneşte la apariţia ei bruscă, toată lumea îşi găseşte locurile, nemulţumiţii tac, rumoarea se stinge. E îmbrăcată cu o rochie verde crud, cu ornamentică albă, delicată. Are o privire sever-nemulţumită, care nu zăboveşte deloc în sală. Colegul de scenă e gata. Fără acordaj, dă hotărâtă din cap: începe intempestiv prima lucrare din program, o premieră pentru România. Ca şi prezenţa ei aici la Ateneu.

Duo concertante per violino e contrabasso de Krzysztof Penderecki debutează cu un recitativ andante al contrabasului, care introduce tema preluată imediat de vioară. Naraţiunea e disputată pe rând de fiecare instrument, temele curg ca nişte pase în lanţ. Forma singulară a lucrării se bazează pe acest dialog intens vioară-contrabas. Duo-ul declanşează focurile de artificii, mai întâi o temă pizzicato la bas, apoi 4 note lirice susţinute temperamental de vioară şi revine vocea gravă în dialogul viu şi contradictoriu, con arco. Secţiunea centrală e motorie, plină de pasaje scherzando, în care instrumentele se ascultă cu respect unul pe altul.

Suntem în plină contemporaneitate. Penderecki a scris acest duo la cererea prietenei sale violonista Anne-Sophie Mutter, în 2010, iar prima audiţie mondială a avut loc în martie 2011 la Hanovra, în compania slovacului Roman Patkolo, acelaşi instrumentist excepţional pe care îl vedem acum la Ateneu ciupind flajoleţi ireali la contrabas. Relaţia dintre Mutter şi compozitorul polonez e veche, această piesă de muzică de cameră care are doar 5 minute - gata s- a terminat, aplauze! - a fost precedată de alte trei partituri contemporane dedicate ei: Concertul nr.3 ”Metamorphoses”, Sonata No. 2 şi o ”La Folia” pentru vioară solo. Şi, în lumea muzicii, trebuie să ştiţi asta, e o relaţie maternă între tine, interpretul, şi lucrarea căreia i-ai dat viaţă pentru prima oară pe o scenă de concert. Nu prea sunt de acord cu formula ”mama viorii”, plecând de la jocul de cuvinte cu trimitere maternală la numele violonistei germane, citită în ziarul Festivalului, înainte de concert. E mămoasă Mutter, e un simbol al viorii timpului nostru, nimic de zis, dar ce ne facem însă cu Grazyna Bacewicz, Maud Powell, Guila Bustabo, Ginette Neveu sau Ida Haendel ?  La Mutter cred că dacă trebuie neapărat, s-ar potrivi mai degrabă sintagma ”mama creaţiei contemporane pentru vioară”.  

Şi asta pentru că, în secolul nostru, nu doar Penderecki i-a dedicat, la cerere sau din proprie iniţiativă, lucrări acestei violoniste star: Henri Dutilleux, Sebastian Currier, Norbert More, Sofia Guibaidulina, Witold Lutoslawski, Wolfgang Rihm şi Andre Previn, fostul soţ al Annei-Sophie, pianistul, dirijorul şi compozitorul de care a divorţat în 2006, dar cu care colaborează în continuare. Iar cea de-a doua lucrare din program îi aparţine chiar lui, ex-ului: Nonet pentru două cvartete de coarde şi contrabas de Andre Previn, e comandată de Anne-Sophie Mutter Foundation şi e dedicată lui Anne-Sophie Mutter şi a fost cîntat în primă audiţie chiar luna trecută, pe 16 august 2015 la Edinburgh. Tot de Anne-Sophie Mutter.

Odată cu apariţia pe scenă, a membrilor The Mutter Virtuosi, în jurul rochiei verde crud, realizezi că de fapt Mutter chiar e un fel de mamă: instrumentiştii orchestrei de cameră sunt foarte tineri, iar grija cu care ea îi dirijează din ochi e aproape maternală. Şi toţi, absolut toţi, ridică ochii din partituri privind-o cu o teamă grijulie, ca şi cum n-ar vrea s-o supere cu ceva. E ca la ora de modelaj de la grădiniţă: toţi copiii o privesc pe doamna, frământând cu mânuţele plastilina sunetelor, în cazul de faţă.  Când doamnei i se luminează, chiar şi pentru o fracţiune de secundă, chipul sever ca o efigie de monedă romană, toată lumea răsuflă uşurată. Şi cântă din tot sufletul. Iar muzica acestui dublu cvartet cu contrabas e frumoasă, e o muzică tandră, chiar dacă a fost scrisă anul acesta. Tandreţea vine din temele pline de culoare şi seducţie, care nu sunt departe de muzica de film a lui Prévin, elegantă şi graţioasă. Cele două cvartete dezvoltă treptat identitatea unei conversaţii politicoase nelipsite de pasaje incisive, la care contrabasul acţionează ca o suveică, într-un du-te vino între cele două mini-ansambluri. Părţile convin amiabil şi se unesc într-un presto intens, urmat de un tempo surprinzător, cu acorduri senine, majore.  Finalul plin de energie e precis şi concluziv cadenţat de o superbă bogăţia sonoră Toată lumea e de acord (complet şi major ) cu toată lumea !

The Mutter Virtuosi  e ansamblul format din foşti şi actuali bursieri ai The Anne-Sophie Mutter Foundation, instituţie care se ocupă anual de destinele a şapte tineri extrem de talentaţi din Europa, Asia şi Statele Unite care studiază vioara, viola, cello sau contrabasul solo.  Pupila lui Karajan ştie ce înseamnă suportul în primii ani ai studiilor muzicale de excelenţă şi de aceea a pus bazele acestei fundaţii încă din 1977. Iar din 2011 a început şi turneele de concerte cu tinerii din The Mutter Virtuosi. De la un anumit nivel cea mai bună şcoală se face pe scenă, muzicienii ştiu asta. Şi Mutter ştie lucrul acesta cel mai bine: contactul cu aerul tare al sălilor de concert din lume îi va face pe toţi aceşti tineri să dezvolte acele reflexe indispensabile unui muzician. Mutter îşi face timp pentru aceşti viitori virtuozi, chiar dacă are o agendă supraîncărcată – pe 23 septembrie după încă două concerte europene cu Virtuosi, va cînta Concertul de Dvorak la Sydney Opera House. De aceea povestea de-aseară n-a fost despre Mutter, cum poate ne-ar fi plăcut nouă, ci despre Mutter Virtuosi şi mama lor. Concertul de la Bucureşti face parte din turneul 2015, toţi banii obţinuţi din el, inclusiv preţul biletelor de la Bucureşti, vor merge în restaurarea Palatului Versailles. Iar puştii pe care i-aţi văzut pe scena Ateneului vor deveni în scurt timp nume importante la sacră mondială, asemenea altor absolvenţi de-acum faimoşi ai fundaţiei: Daniel Muller-Schott, Sergey Khachatryan sau Arabella Steinbacher.

Ultimul concert al primei părţi a fost Dublul de Bach, Concertul pentru două viori BWV 1043 cu vioara I Anne-Sophie Mutter şi – surpriză – solo-ul viorii a II a împărţit la trei pe fiecare mişcare a! E o adevărată terapeutică muzicală în această solistică pe părţi, Mihail Ovrutsky în  Allegro I  Ye-Eun Choi în Adagio II şi Albrecht Menzel în Allegro III. Nu contează prea tare chixurile din prima parte, sunetul şters şi nesusţinut din a doua parte şi neecordonările dintr-a treia (cea mai bună totuşi din cele trei). Nu contează nici tempo-ul infernal, prea mult, chiar şi pentru Dublul de Bach şi nici celelalte amănunte care fură ochiul şi urechea. Să ne înţelegem, nu „grădiniţa” a acompaniat-o pe mama Mutter, chiar dacă la suprafaţă aşa par să fi stat lucrurile. A fost cu totul invers, mama Mutter a dat totul pentru a-i scoate în faţă pe ei pe toţi. Asta e ideea care stă în spatele a ceea ce a fost pe scenă şi la baza Mutter Virtuosi. Asta e e tot ce contează. Şi avem mult de învăţat din asta.

O cronică muzicală nu e despre aşteptările cronicarului. Nici despre lucrări sau despre biografia compozitorului sau a interpretului şi nici într-un caz despre umorile şi cultura generală a celui care-şi dă cu părerea, mai mult sau mai puţin justificat, mai mult sau mai puţin după ureche. E despre ce se întâmplă hic et nunc. Acolo, pe scenă. Nu sunt cel mai mare fan al Doamnei de fier – asta e Mutter, o adevărată Doamnă de fier, cu sunet ireproşabil. Cum nu sunt sau nu am fost vreodată vreun pasionat de von Karajan. Ar fi fost multe de spus despre cantităţile ei industriale de înregistrări, despre proiectele şi înregistrările şi păţaniile (mai ales cea de pomină cu Celibidache) şi viaţa minunatei violoniste născute în 1963. Da, are 52 de ani. Şi mie mi-ar fi plăcut să o aud solo sau în concert cu o orchestră mare, într-un concert pentru vioară de secol 20. Dar nu despre asta e vorba şi nu e important ce mi-ar fi plăcut mie. Concertul de ieri a fost unul admirabil, tocmai pentru că n-a fost doar despre Mutter, ci despre grădiniţa mamei Mutter.

Nimic în plus despre partea a II a şi Anotimpurile de Vivaldi. Dacă n-aţi fost la Ateneu, vedeţi aici. Cam aşa ceva:

Festival George Enescu 2015. Recomandări pentru data de 11 septembrie

Dmitri Sitkovesky şi New European Chamber String Orchestra, Ateneu, 17.00 

Un repertoriu fresh şi o altă orchestră de cameră de ţinută, care ar trebui văzută. Recomandat şi pentru revederea cu Eugen Ţichindeleanu

*recomandat  x 2

Elisabeta Leonskaia şi Yuri Temirkanov / Sankt Petersburg Philarmonic, Sala Mare a Palatului, 20.00

Un ”rusesc” de excepţie în care o veţi revedea pe doamna Leonskaia, în Concertul 2 de Rahmaninov

*recomandat, fără rezerve. Chiar şi snobilor

Cvartetul Voces şi Andrei Licareţ, Ateneul Român, 22.30

Două enorme bijuterii cameral în genul cvartetului cu pian, Schumann şi Brahms. De urmărit cum se adaptează tînărul pianist la imensul aparat de produs încîntare care e Vocesul

*pour les connaisesurs