Macron reafirmă că NATO este în „moarte cerebrală“. Dacă aşa este, ce urmează?

Foto AFP

Franţa deschide larg frontul unei dezbateri mai mult decât dure cu NATO, continuând remarca fundamentală făcută anul trecut atunci când preşedintele Macron vorbea despre Alianţa aflată în „moarte cerebrală", cel mai dur diagnostic adus vreodată de şeul unui stat membru acestei instituţii despre care repetăm că este garanţia păcii şi securităţii mondiale.

Iată ce a spus Macron în urmă cu câteva ore  în cadrul reuniunii sale cu preşedintele tunisian Kais Saied. Totul se petrece în contextul în careîn largul coastelor Libiei există forţe navale NATO care au mandatul de a opri - pe cât sunt în stare cu mijloacele tehnice de care dispun, să oprească traficul de arme către Libia, aceasta înseamnând, în clar, şi controlul şi eventual arestarea navelor turceşti sau operate de către Turcia care duc toate tipurile de armament către guvernul susţinut de Ankara. În urmă cu câteva zile, francezii au reclamat că una dintre navele  lor, fregata Courbet, în timp ce se pregătea săcontroleze cargoul Cirkin la cererea expresă a Comandamentului maritim aliat al NATO (MAMCOM) a fost de trei "iluminată" de radarul de comandă al tirului de pe o navă militară turcă, semnal care spune că oricând poate urma atacul propriu zis. Francezii au calificat asta drept un "act extrem de agresiv" şi ostil. După ce a încercat să temporizeze situaţia, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO a anunţat deschiderea unei anchete oficiale.

Complet insuficient, pare să aprecieze Macron. De aici şi reacţia sa ultra dură.

Iată ce spune, inutile sunt comentariile, deoarece se arată mai clar ca niciodată care este dimensiunea şi gravităţii problemelor în interiorul NATO unde uitaţi cum se ceartă partenerii care ar trebui, conform a ceea ce scrie în cărţi, să se apere, să acţioneze unitar în cadrul alianţei politico-militare din care facem şi noi parte.

Să-l ascultăm pe Macron:

- Turcia joacă un joc primejdios şi contravine tuturor angajamentelor luate în cadrul Conferinţei de la Berlin.

- Ceea ce s-a petrecut sub comandamentul NATO în largul coastelor Libiei este inacceptabil

- Atunci când avem doi membri NATO care au ajuns să fie confruntaţi cu situaţia pe care am trăit-o, cu atât de puţin condamnări (din partea altor state membre NATOn.n.) asta este un lucru intolerabil

- (Turcia) a semnat cu guvernul de uniune naţională (din Libia) acorduri care încalcă interesele mai multor state europene...nu respectă suveranitatea Ciprului...Contrar alto state care s-au retras de colo în ultimele săptămâni ca urmare a Conferinţei de la Berlin, Turcia şi-a continuat angajamentul acolo. Asta este un fapt dovedit.

- Nu este ceva compatibil nici cu legalitatea internaţională, nici cu ceea ce trebuie să ne aşteptăm de la un membru NATO, nici cu obiectivele care sunt ale noastre în calitate de europeni şi riverani la Mediterana...Atâta timp cât vom continua, membri ai NATO, europeni, părţi interesate în acest subiect, să fim neconvingători în ceea ce spunem sau să nu fim foarte clari, atunci vom lăsa ca puterile care nu sunt cooperante să-şi facă jocul.

- Credeţi că vom mai putea lăsa încă mult timp Turcia să importe combatanţi de pe teatrul de luptă sirian şi să-i aducă în Libia, asta ţinând cont de tot ceea ce ştim? Sau să tăcem sau să considerăm că nu ar fi corect din punct de vedere diplomatic să spunem ceva şi să luăm atitudine?...Sunt extrem de sever cu ...comportamentul Turciei, este absolut inacceptabil.

- Nu vreau ca în şase luni, într-un an, în doi ani, să trebuiască să constatăm că Libia se află în situaţia Siriei de azi...Nu vom tolera rolul pe care Turcia îl joacă în Libia.

După ce s-au spus asemenea vorbe, oare ce urmează?

Răspunsul, de datat asta, trebui să fie clar şi decisiv deoarece, dincolo de relaţii bilaterale între Turcia şi Franţa (ca şi între Turcia şi SUA, cu menţiunea că Macron a subliniat că, înaintea acestor luări de poziţie, acusese o convorbire telefonică cu Trump) chestiunea esenţială este a credibilităţii Alianţei în raport cu partenerii săi internaţionali. Dar, înainte de toate, cu definirea (sau redefinirea) valorii intrinsece a Alianţei în raport cu fiecare dintre membrii săi care, după acest episod, poate să-şi pună întrebări foarte serioase.

Căci dacă lucrurile stau aşa, dacă unităţi militare aliate sunt gate (din nou) să tragă una asupra celeilalte, care sunt - sau, mai bine zis - care mai sunt garanţiile unei acţiuni comune pentru evitarea unui pericol iminent? Ce vedem acum sunt asemenea ameninţări şi injoncţiuni fără precedent care nu fac decât să decrebibilizeze ceea ce ar fi trebui să fie certitudinea absolută a frontului comun aliat, fragmentat sau fracturat în relaţia unor state europene cu SUA, în relaţia SUA-Turcia, Grecia-Turcia, Cipru-Turcia. Asta pentru a nu mai vorbi despre celalalte tensiuni, unele chiar importante (amintiţi-vă de remarcile violente ale diplomaţiei ungare, spre exemplu, la adresa României).

Dacă lucrurile nu se vor potoli foarte rapid, iar pentru asta trebuie acum să intre în joc dialogul structurat între şefii de state din Alianţă (poate chiar un Summit special la care să se ia decizia care să pună punct acestei situaţii dramatice) atunci riscăm să vedem o criză combinată pe mai multe paliere: Atlantic, Mediterana şi Europa sa riverană. Cu implicaţii care pot fi globale şi, în orice caz, să ducă la o recalibrare, inclusiv poate cu hărţile aferente, a structurii de putere în zona noastră de lume.