Macron îl va ruga frumos de tot pe Putin să accepte o încetare a focului în Ucraina pe perioada Jocurilor Olimpice

Orice i se poate reproșa președintelui francez (și criticile sunt multe și din ce în ce mai serioase), dar nu se poate spune că nu are o echipă de programatori politici și creatori de discurs crescuți la marea școală a diplomației franceze. 

Ei au decis că Macron trebuie să-și reamintească acum de vechiul principiu al „armistițiului olimpic”, unul dintre principiile sacre respectate pe timpul Jocurilor OIimpice în Grecia antică. Ekecheiria se numea această perioadă de grație în care oamenii trebuiau să uite de conflicte și să se poată bucura în liniște de frumusețea Jocurilor, idee reluată în timpurile noastre prin Rezoluția Națiunilor Unite 55/6 din 3 noiembrie 2003 intitulată „Pentru edificarea unei lumi pașnice și mai bune prin intermediul sportului și idealului olimpic” și cerea Statelor Membre să respecte „armistițiul olimpic”:

„Olimpismul este o filozofie de viață, exaltând și combinând într-un ansamblu echilibrat toate calitățile corpului, împreună cu voința și mintea. Împletind cultura cu educația, olimpismul se dorește a fi creatorul unui stil de viață fondat pe bucuria efortului, valoarea educativă a exemplului pozitiv și pe respectul; principiilor etice fundamentale universale”. 

Națiunile Unite doreau să codifice în acest mod o inițiativă luată de Comitetul Olimpic Internațional în 1992 care a cerut comunității internaționale să respecte tradiția „armistițiului olimpic”. În noiembrie anul trecut, Adunarea Generală a ONU adopta (cu 118 voturi „pentru” și niciunul împotrivă) o altă Rezoluție care repeta cererea adresată tuturor Statelor Membre a respecta armistițiul olimpic începând cu o săptămână începerea ceremoniei de deschidere și încă șapte zile după închiderea JO. 

Thomas Bach, președintele CIO, spunea atunci că „nu-mi pot reaminti o perioadă în care în lume să fi existat atât de multă confruntare, diviziune și polarizare...În această lume fragilă, armistițiul olimpic este mai fragil ca niciodată...Această rezoluție  este un prilej de a trimite un semnal foarte clar pentru întreaga lume. Da, putem să ne unim pe timp de crize și războaie, Da, ne putem da mâinile și activa în favoarea unei lumi mai bune”.

Teoretic și propagandistic, toată lumea are dreptate. 

Numai că, exact cum preoții diverselor armate binecuvântează solemn armele aducătoare de moarte, dau cu agheasmă la motoarelor avioanelor de vânătoare și peste tunurile tancurilor, tot așa și politicienii. Este imposibil de crezut că Macron chiar își închipuie că demersul său va avea urmări, aceeași soartă având și chemarea către Israel pentru a respecta un armistițiu în Gaza.

Și atunci? Cred că este vorba despre o mișcare în doi timpi menită să strângă în jurul Rusiei agresoare „cordonul sanitar” punitiv decis de UE și statele din G7 cărora li s-au adăugat majoritatea statelor lumii democratice. Refuzul previzibil al Rusiei îi va aduce cu certitudine un plus de condamnare internațională și va permite continuarea acuzațiilor la adresa lui Putin și a conducerii de la Kremlin, de data asta însă intrând și pe un teritoriu foarte popular și acceptat ca excepțional de valoros, cel al tradiției Jocurilor Olimpice. 

Interesant și educativ demers francez dar, ca atâtea altele din ultima perioadă, menite doar să ocupe spațiul publicității politice personale a lui Macron, foarte doritor să se facă uitat (și asta est imposibil) sunetul de fanfară al unei eventuale ofensive militare terestre în Ucraina a trupelor din state europene. Și nu trebuie uitat că pe 6 septembrie anul trecut Emmanuel Macron însuși insistase asupra faptului că „steagul rusesc nu poate flutura la aceste Jocuri Olimpice...atât timp cât Rusia comite crime de război”.

Din punctul meu de vedere, asistăm acum la creșterea nivelului de propagandă ofensivă dusă după principiile manualelor militare create pentru mintea militarilor care are nevoie doar de noțiuni simple și ușor de reținut. De data asta, asumând toate costurile, mesajul lui Macron, proiectat ca nou șef de război al Europei, completează imaginea Rusiei ca inamic comun al valorilor civilizației occidentale, ca dovadă că, foarte probabil, Putin va decide să nu respecte armistițiul olimpic. 

Sigura consecință previzibilă este că, în dauna tuturor, fiecare dintre protagoniștii tragi-comediei în care trăim își va continua nestingherit monologul și va recita pe mai departe seria de texte care, treptat, se golesc de sens, prefațând doar intrarea în furtună.