Lumea de după războiul din Ucraina: fărâme de speranță amestecate cu incertitudini majore
0Două declarații foarte interesante au marcat ziua de ieri și care au atras în mod deosebit atenția. Prima vine din partea ministrului Energiei din Qatar, a doua din partea consilierului de politică externă al președintelui Turciei, ambele semnale despre negocierile care se poartă în spatele scenei ucrainene în speranța că războiul de acolo nu se va extinde, devenind o confruntare între NATO și Rusia. Cât de credibile sunt aceste două semnale? Judecați singuri.
Primul, foarte important din două puncte de vedere, vine din partea lui Saad Sgerida al-Kaabi, ministrul Energiei din Qatar și șeful QatarEnergy, compania națională în domeniu. Importantă, spuneam, deoarece țara sa, alături de SUA, reprezintă surse de gaz natural pe care se bazează acum Europa și, în acest sens, este în centrul tuturor negocierilor care se poartă în acest moment și care au ca obiect contractele care să asigure nu numai rezolvarea problemei imediat, ci și introducerea unui minimum de previzibilitate pentru ce va însemna capacitatea UE de a găsi rezervele necesare pentru iarna viitoare și, posibil, să încheie contracte pe termen mediu: „deocamdată, (europenii n.n.) nu au fost confruntați cu o cerere mare de gaze din cauza vremii calde. Dar asta se va repeta oare când vor fi nevoiți să-și umple rezervoarele pentru iarna viitoare și nu este mult gaz natural care vine pe piață”. Perspectivă dificilă și strategic importantă deoarece, după cum știți, țările din UE, după deciziile succesive de a impune pachete de sancțiuni din ce în ce mai dure împotriva Rusiei, au redus progresiv, dar în proporție foarte importantă, cu 55% în 2022) importurile lor de gaz de pe piața rusă. Dar, deocamdată, înlocuirea completă a importurilor de gaz din Rusia „nu este posibilă din punct de vedere practic”, deoarece importurile din Qatar nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea de pe piețele europene și trebuie suplinite prin importuri masive din SUA.
„Chiar dacă situația va mai rămâne volatilă un timp oarecare” estimează ministrul din Qatar (foto), „gazul rusesc va reveni în Europa, chiar dacă UE „dispune de o mai mare diversitate de surse de aprovizionare. Europenii spun acum că nici nu se pune problema ca asta să se întâmple, dar, cu timpul, lucrurile se vor repara”. Atenție, spune el lovind dur în ambițiile politicienilor care conduc instituțiile de la Bruxelles, afirmând că apărătorilor conceptului de „energie verde” le „lipsește realismul” și „trăiesc într-un vis... pe care nu putem să-l realizăm”. În fața evidenței schimbărilor climatice, ministrul spune că „trebuie să fim realiști față de ce putem realiza” mai ales că marea resursă pe care se bazează europenii, gazele lichefiate presupun un proces care „necesită un mare consum de energie care bune sub semnul întrebării obiectivele climatice... va fi greu pentru politicienii europeni care decid agende cu ținte ambițioase privind lupta împotriva schimbărilor climatice”.
Un mesaj deschis tuturor interpretărilor de perspectivă și care, din punctul meu de vedere, ar putea să fie pe deplin înțeles capete în contextul poziției Turciei, așa cum a fost ea exprimată ieri de Ibrahim Kalin, consilierul de politică externă al lui Erdogan care anunță că țara sa propune – și negociază în acest sens – în favoarea realizării unor „acorduri locale de încetarea focului și o dezescaladare la scară mică”. Deschidere înspre o posibilă detensionare a situației deoarece este evident că, în situația actuală. „nici Rusia și nici Ucraina nu pot obține o victorie pe calea armelor”.
Posibil? Nu atât timp cât nu există niciun semnal că aliații occidentali nu vor accepta ceea ce Ibrahim Kalin (foto) spune că sunt revendicările Rusiei „care vrea să fie respectată în calitate de actor major și să obțină garanții de securitate, mai ales ca NATO să nu se instaleze în curtea sa din spate... și că Ucraina nu va intra în NATO dar primind și ea garanții de securitate în ce privește frontierele sale... Rusia dorește o nouă arhitectură internațională... și războiul nu va lua sfârșit în termenii marilor puteri (occidentale): orice plan de pace care nu ar include Rusia va fi sortit eșecului”.
Nimic nou? Ba da, pentru că afirmațiile privind speranța, chiar minimă, pentru negocieri, au fost dublate de opoziția Turciei la ideea că Ucraina ar putea adera la NATO: „ Ucraina nu se va alătura Alianței dar are nevoie să primească suficiente garanții de securitate din partea Rusiei”. Imposibil de realizat, cel puțin din punctul de vedere al Ucrainei al cărui ministru al apărării, Oleksei Reznikov, a declarat într-un interviu pentru BBC că țara sa „este membru de facto al NATO... este un fapt. Și sunt sigur că într-un viitor apropiat vom deveni membri NATO, de jure”.
Iar situația din teren, mai corect spus tragedia din teren este aceasta:
Dar, complicând și mai mult situația, Kalin a repetat acum că țara sa se va opune în continuare primirii Suediei la NATO, cel puțin până când parlamentul acestei țări nu va adopta noile legi anti-teroriste, cu mult mai dure, în termenii ceruți de Turcia, ceea ce ar presupune și declararea PKK drept organizație teroristă și membrii săi să fie expulzați din Suedia. În consecință, spațiul Mării Baltice rămâne problematic atâta timp cât NATO nu-și poate instala bazele necesare pentru a securiza zona cea mai sensibilă din punct de vedere militar.
Desigur, negocieri există. Semnale contradictorii iată că apar și nimeni nu mai știe ce să înțeleagă din ele. Dacă așa par să se alinieze stelele, să ne reamintim ceea ce spunea Frederic cel Mare „Diplomația fără arme este asemeni muzicii fără instrumente”. Și, cum este obiceiul, dacă se bazează pe amenințarea cu are fiecare în arsenale, revenim rapid la logica Războiului Rece și la teoria reîmpărțirii spațiilor de influență și atunci variantele finale se reduc la o listă mai scurtă: războiul, spunea Andreas Kluth, „ar putea avea soarta aventurilor militare din Afganistan, ar putea să se termine „printr-un fel de armistițiu informal ca cel din Coreea sau să ducă la negocieri cu participare internațională de tipul congresului de pace de la Viena din 1915 sau cele care s-au finalizat prin Pacea de la Westfalia din 1648”.
Deocamdată însă, frânturile de speranță dispar rapid în oceanul de violență care, spun unele surse, de-abia începe în Ucraina ca parte a unui război care nu mai cunoaște limite.
Se încarcă comentariile...
