Lecţia profesorului Adrian Papahagi

Adrian Papahagi face parte dintre universitarii care, temeinic pregătiţi într-un domeniu sau altul, au apreciat că este imoral să rămână într-o perpetuă expectativă şi să-şi dea cu părerea cu un aer doct din „tribună”.

A păşit hotărât în viaţa politică şi a făcut-o într-un moment în care ţara fierbea, divizată între cei care cereau suspendarea preşedintelui Băsescu şi cei care îl susţineau. De la catedra universitară, Papahagi a sărit direct pe scena mitingurilor organizate pro-Băsescu şi intervenţiile lui la microfon s-au impus prin forţa argumentelor şi vehemenţa cu care au fost susţinute.

PDL a fost primul partid în care Adrian Papahagi s-a ”înrolat”. Nu cunosc ca cineva să-i fi refuzat vreodată respectul cuvenit, dar asta nu a fost suficient pentru ca, după un timp relativ scurt, să fie copleşit de sentimentul că nu a nimerit în partidul în care îşi poate împlini proiectele politice şi morale. Numărul derizoriu de susţinători care a votat la Convenţia din 2012 moţiunea ”reformiştilor a contribuit, cu siguranţă, la decizia pe care avea s-o ia la lansarea partidului Mişcarea Populară. Un alt tip de a face politice, o altă moralitate, o altă calitate a oamenilor cu care se înconjoară, alte criterii pentru intrarea şi promovarea în partid – numai câteva din speranţele pe care profesorul Papahagi şi le-a pus în noul construct politic, iniţiat şi girat de Traian Băsescu. A fost unul dintre membri fondatori ai PMP. Şi fiecare apariţie în spaţiul public a fost o înflăcărată pledoarie (uneori cu un ton excesiv) pentru a convinge de puritatea aerului care se respiră în PMP. Totul a fost minunat câtă vreme profesorul s-a mişcat în planul ideilor. Al idealurilor. În ziua în care mass-media a relatat despre negocierile dintre partidul al cărui membru fondator era şi Marin Anton, un personaj al cărui ADN politic este într-un flagrant dezacord cu portretul-robot imaginat de profesor, Adrian Papahagi a declarat public că apreciază ca inacceptabilă admiterea în partid a mult-controversatului personaj şi anunţa că îşi pune demisia pe masă dacă omul este acceptat. Comisia de integritate a dezbătut cazul şi a ascultat opiniile celor doi. Adrian Papahagi: ”Îmi menţin părerea că nu ne aduce niciun beneficiu primirea unui politician care a trecut de la PDL la PNL cu 3 zile înainte de căderea guvernului Ungureanu şi a votat moţiunea de cenzură a USL. Ca recompensă pentru gestul său, a ajuns în conducerea PNL Giurgiu”. Marin Anton: "Nu eu m-am dus către PMP, ei au venit spre mine. Eu am discutat cu doamna Udrea... E treaba partidului. Dacă nu mă primesc, îmi iau sacoşa şi plec acasă”. Decizia în unanimitate a Comisiei de Integritate a PMP: ”Marin Anton este primit în rândurile partidului”. Ceea ce implicit a însemnat, nu era greu de anticipat, aruncarea peste bord a profesorului Adrian Papahagi.

Situaţia pare neverosimilă şi înclin să cred că nici în visurile lui cele mai negre Papahagi nu a fost bântuit de un asemenea coşmar. În viaţa cotidiană, despre cineva care a trecut printr-o încercare atât de teribilă, se spune: ”I-a căzut cerul în cap”.

Lecţia nedreaptă pe care i-au administrat-o cei în care şi-a pus atâtea speranţe nu se rezumă însă numai la călcarea grosolană în picioare a ”principiilor” trâmbiţate cu atâta emfază în ziua de naştere a PMP. Ce cred că nu poate fi trăit decât la fel de traumatizant ca opţiunea E. Udrea, şi a celorlalţi membri ai Comisiei de Integritate,  pentru ”sacoşă” (averea lui Marin Anton este în topul Forbes) este tăcerea complice în care s-au învăluit ”reformiştii” din jurul lui Andrei Papahagi. ”Idealuri comune”, ”solidaritate”, ”refuz compromisurilor”, etc. etc. – toate s-au dovedit a nu fi altceva decât eternele baloane de săpun care abundă în discursul oricărui politician de duzină. Şi pentru ca lucrurile să aibă limpezimea apei de izvor, Cristi Preda scrie cu mâna lui: ”Intelectualii, îngerii, impecabilii nu au fost niciodată o majoritate. O majoritate e întotdeauna diversă, nu e reproducerea unui portret. Politica, nu etica! – de asta are nevoie clasa de mijloc din România, pentru a fi cu adevărat reprezentată". Ce trist! Ce urât! Au vreo legătură revelaţiile de azi, ale celui care se imagina un ”Robespierre” al politicii româneşti, cu locul mult-râvnit în fruntea listei pentru euro-parlamentare a PMP? E, fireşte, o întrebare retorică, la care răspunsul e un truism. 

Am o respectuoasă compasiune pentru lecţiile mizerabile administrate profesorului Adrian Papahagi. Şi mă tem că oameni de calitate, neimplicaţi până azi şi pentru care ideea angajamentului politic să se fi conturat ca un gest necesar, să nu fie descumpăniţi şi întorşi din drum. Ar fi o pierdere semnificativă, de care foştii colegi din PMP ai lui Papahagi sunt vinovaţi.

21.02.2014