Lanţul slăbiciunilor

Dl. Călin Popescu-Tăriceanu, liderul unui partid fantomă, dar cu câţiva reprezentanţi în Parlament, oameni de strânsură, cu toţii evadaţi din vechiul PNL, a fost propulsat, prin matrapazlâcuri şi maşinaţii politice, de PSD şi aliaţii săi, cu ceva timp în urmă, în fotoliul de preşedinte al Senatului.

Post din care a făcut tot ceea ce a putut pentru a fi pe placul principalului său binefăcător, dl. Victor Viorel Ponta. Cu un vârf de servilism şi de imoralitate în momentul scăpării de sub ameninţarea iminentei arestări a multicoruptului răscopt Dan Şova. Un personaj ce totuşi riscă să cadă din bogăţia pomului parlamentar în întunecimea arestului preventiv ca urmare a unei decizii de miercurea trecută a Curţii Constituţionale.

Fireşte, fostul manechin de la Apaca nu uită că recompensele trebuie mereu reînnoite. Drept pentru care le reclamă cu nonşalanţa, tupeul şi obrăznicia specifice uzurpatorului. Dl. Tăriceanu nu uită nici că are prieteni credincioşi. Ca urmare a unei astfel de recompense dată cu iresponsabilitatea-i caracteristică de partidul d-lui Ponta, tot prin matrapazlâc şi prin manipulare, dl. Tăriceanu a reuşit să-şi ungă prietenul, pe dl. Radu Boroianu, în postul de preşedinte al ICR.

Controversele din jurul biografiei lui Nicolae Breban

Numai că şi dl. Boroianu are amici ce trebuie răsplătiţi şi fidelizaţi. Printre ei, octogenarul scriitor Nicolae Breban. Om cu o biografie contradictorie. Şi susceptibilă de discuţii în contradictoriu. Care în 1971, atunci când Nicolae Ceauşescu a lansat faimoasele-i Teze din iulie, a şocat lumea culturală prin răsunătoarea-i demisie nu doar din postul de director al României literare, ci şi din poziţia de membru al C.C. al PCR. Fapt omagiat şi salutat de la microfonul Europei Libere de Monica Lovinescu. 

Aceeaşi Monica Lovinescu devenită ceva mai încolo mult mai rezervată în privinţa lui Nicolae Breban văzând cât de uşor obţine scriitorul un paşaport, cât de graţios şi fără restricţii navetează pe ruta Bucureşti- Paris şi retur, cât de fără precauţii o caută şi îi cerşeşte prietenia. Asta în vreme ce alţi intelectuali români, „clandestinii” cum îi numea ea, îşi luau nenumărate măsuri de prevedere înaintea unei vizite la soţii Ierunca. Stau dovadă în acest sens notaţiile scriitoarei din binecunoscutul său Jurnal apărut la Humanitas. Azi o editură detestată de navetistul de odinioară.

Dl. Nicolae Breban a izbutit să îl enerveze, ba chiar să îl scoată din fire de-a dreptul şi pe Noel Bernard, legendarul director al Serviciului românesc al Europei Libere. Aflat în casa marelui ziarist, Nicolae Breban a făcut tot ceea ce a putut spre a-l denigra pe scriitorul Paul Goma exact în lunile şi anul când el şi „mişcarea Goma” au coagulat o mână de intelectuali ce au protestat la adresa politicii tot mai ubueşti a lui Nicolae Ceauşescu. Episodul a fost relatat cu lux de amănunte de soţia lui Noel Bernard, Ioana Măgură, în cartea ei Directorul postului nostru de radio, carte apărută în 2007 la editura Curtea veche. 

Nişte stenograme în care dl. Nicolae Breban se arăta din cale afară de slugarnic şi cum nu se poate mai doritor să servească patria, aşa cum voiau să fie servită aceasta de generalul Nicolae Pleşită şi de instituţia pentru care a lucrat individul cu pricina, au atras asupra academicianului Nicolae Breban acuzaţia că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi. Acuzaţia nu a fost confirmată de CNSAS, iar scriitorul Gabriel Andreescu, fost disident a ridicat la rându-i, a ridicat numeroase semne de întrebare în legătură cu o posibilă colaborare dintre poliţia politică şi Nicolae Breban în cartea Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea arhivei Securităţii, apărută în 2013 la editura Polirom. 

Oricum, scriitorul Nicolae Breban rămâne un personaj controversat. Despre care mulţi confraţi, parcă prea mulţi ca să nu le dai crezare, spun că trebuie să fi fost măcar agent de influenţă în Occident al regimului ceauşist.

Ca să-şi dovedească loialitatea şi prietenia faţă de dl. Breban, dl. Radu Boroianu a înfiinţat, zor nevoie-mare, un fel de consiliu consultativ  al ICR, în fruntea căruia a fost plasat autorul Animalelor bolnave. Care, cu ocazia şedinţei de prezentare, bolnav de incontinenţă verbală, a spus vrute şi nevrute, dublat de fidela acompaniatoare a domniei-sale, inenarabila Aura Christi. Încurajat de tăcerea d-lui Boroianu, octogenarul Breban i-a făcut cu ou şi cu oţet, într-un limbaj descalificant pentru un scriitor şi pentru un academician, pe Andrei Pleşu şi pe Gabriel Liiceanu, pe Horia-Roman Patapievici şi pe Mircea Mihăieş, pe Lucian Pintilie şi pe Cristian Mungiu, pe Mircea Cărtărescu şi pe Dan Lungu. Şi nu numai pe ei. 

Nu vorbăria delirantă a d-lui Breban trebuie să ne îngrijoreze. Mai ales pe cei care am mai avut ocazia să îl mai auzim pe venerabilul egolatru. Ci tăcerea vinovată şi plătită din bani de la buget a mult mai tinerelului domn Radu Boroianu, făcut şef peste diplomaţia culturală românească la frageda vârstă de 73 de ani. Tăcere ce ar putea însemna că, după calmul relativ adus cu sine de preşedinţia fără strălucire, dar măcar onestă a d-lui Lilian Zamfiroiu, ICR ar putea reveni la comportamentul năzbâtios-iresponsabil din vremea d-lui Andrei Marga. 

Pentru moment, putem fi siguri de un singur lucru. Că lanţul slăbiciunilor descris mai sus e unul cât se poate de rău. Şi de nociv. Doamne fereşte să fie unul încă şi mai rău, aşa cum prevestesc Casandrele de care nu duc lipsă nici politica, nici cultura românească.