«La scris nu pot renunța. Eu și cînd cîntam la vioară scriam, de fapt, proză ori teatru» Interviu cu Radu Țuculescu

Se mai citește astăzi? Cum să împrietenim tinerii cu activitățile culturale? Avem motive de îngrijorare, pentru viitor? Cați scriitori au văzut elevii de astăzi, de aproape? Vorbim despre aceste subiecte, de Ziua Culturii naționale, cu scriitorul, jurnalistul și traducătorul Radu Țuculescu.

Ciprian Apetrei : De ce și de când scrieți ?

Radu Țuculescu: În clasa a IV-a am scris primul meu…roman! Într-un caiet, cu creionul, îl am și acum – Aventurile vasului Elba – o aiureală cu pirați, corăbii, bandiți, insule pustii etc. Nu știu de ce l-am scris. Poate pentru că tatăl meu avea o bibliotecă foarte bogată nu doar cu cărți de medicină, specialitatea lui, ci și multă literatură, cărți pe care le citeam cu adevărată…„foame” ! Televizor nu exista încă, ascultam  radio, mai ales teatru radiofonic și muzică simfonică plus plăci pentru un pic-up cu muzică de Paganini, Grieg, Bach, Beethoven sau Manuel de Falla.  

Am crescut în Reghin, orașul viorilor, normal că am studiat vioara încă din prima clasă și aveam să o studiez mulți ani - liceu, conservator etc. Am și compus sonate pentru vioară și pian. Dar proză am cotinuat să scriu poate, indirect, influențat și de mama mea care era o povestitoare fermecătoare, plină de umor sănătos.

În clasa a noua am plecat la liceul de muzică din Cluj. În acest oraș am descoperit scena, teatrul pe scenă, care m-a fascinat. Așa am început să scriu și teatru. Încă din primul an de conservator am înființat o trupă de teatru studențesc și una de pantomimă. Prima trupă de pantomimă din țară, chiar dacă nu făcusem nici un soi de studii în acest sens, dar mă incitaseră filmele cu Jean- Louis Barrault și  Marcel Marceau - adevărate lecții de pantomimă. Mi-am montat piesele proprii, dar și altele din repertoriul universal, asta pînă la „celebrele” teze din iulie trasate de Ceaușescu influențat de Mao după care teatrul meu a fost interzis. Așa că primul meu volum de teatru a apărut abia… în anul 2000. Asta e o altă poveste. Încă ceva.

Am debutat tîrziu, la 30 de ani. Poate și pentru că, violonist fiind, nu am făcut parte din nici un „grup” literar. Mai tîrziu am fost cooptat de optzeciști și nu am avut nimic împotrivă. Dar tot un lup singuratic am rămas... 

Cum se nasc cărțile ? Cât este documentare și cât este inspirație, în operele dumneavoastră ?

Radu Țuculescu: Degeaba ai documentare, dacă nu  inspirație. E nevoie de amîndouă. Eu am fost realizator radio apoi de televiziune, am făcut emisiuni în toată țara precum și în numeroase alte țări, filme tv în Europa, Africa de Nord, Canada etc. Am cunoscut o mulțime de oameni de diferite meserii cu poveștile lor. Am știut să-i ascult…

Mereu port cu mine un carnețel în care îmi notez cele auzite, uneori chiar și numai o replică, ea poate fi scînteia care declanșează o tramă.

Aveți o rutină de lucru ?

Radu Țuculescu: Eu scriu totul întîi cu mîna în caiete groase, pe pagina dreaptă, pagina stîngă e pentru corecturi, completări. Abia apoi trec pe laptop unde, din nou, apar schimbări. Cum zicea un critic, scriu o carte de două ori.

Studiul la vioară m-a ajutat, m-a ordonat aș putea spune. Ca să cînți o sonată ori un concert fie el de Bach, Beethoven ori Prokofiev, trebuie întîi să faci studii zilnice, game, arpegii etcetc și abia pe urmă te apuci de creația respectivă. Șaptesprezece ani de vioară ca instrument principal cînd trebuia să studiez cel puțin 2-3 ore pe zi, m-au ordonat, cum ziceam, m-au antrenat.

Nu scriu zilnic, dar nici nu aștept să-mi „cadă” inspirația din cer, o provoc adesea luînd pixul în mînă și deschizînd caietul.

Ce cărți recomandați pentru tinerii de liceu ? Dar pentru oamenii maturi, care vor să citească în timpul liber ?

Radu Țuculescu: Să citească în primul rînd clasicii, atît pe ai noștri cît și clasicii literaturii universale. Acolo lucrile sînt clare, nu se pot face confuzii.

În literatura noastră contemporană, confuzia de valori e tot mai mare. La noi există, mai în glumă, mai în serios, mai mulți scriitori decît cititori. Puzderie de veleitari publică la puzderiile de edituri apărute aproape pe fiecare stradă și în puzderiile de „reviste literare” tot ce le trece prin cap. Se dau premii ca la piață…De exemplu, toată lumea are premiul Cartea anului, indiferent că-i dat de un juriu profesionist ori de angajații unei primării dintr-un sat. Și uite așa s-a devalorizat complet acest titlu, iar exemplele pot continua.

Prin urmare răspunsul meu la întrebare ar fi: pentru tineri contează mult  în ce mediu cresc. Profesorii au un rol important în a îndruma, dar nu au cum să le insufle bucuria lecturii. Un prim rol, în acest sens, este exemplul de acasă. Exemplul văzut în casă are, volens nolens, importanța lui. Educația pornește, cum bine știm,  din familie de la primii pași. Copilul este la început o ființă mimetică. Dacă tata ori mama nu deschid veci o carte, dacă lipsește biblioteca din casă, nici măcar două trei rafturi nu există, atunci e mai greu să facă asta copilul din proprie inițiativă. Sînt tentații mai mari acum, mai facile, mai dătătoare de iluzii, mai pline de sclipici promovate de multe televiziune,de internet etcetc.

Este programa de literatura potrivită, pentru a forma cititori pricepuți ? Cum aducem tinerii în bibliotecă și în librării ?

Radu Țuculescu: Nu cunosc programa de literatură, dar știu că se poartă mereu discuții controversate pe această temă. Mă repet, în afara programei, după familie important este profesorul, cît de mult își cunoaște și iubește meseria, cît de mult dorește să le transmită elevilor pasiunea lui, să le insufle curiozitatea pentru literatură, să recomande cărțile cu adevărat valoroase.

Există totuși, paradoxal, mulți tineri atrași de literatură, am făcut parte ( și mai fac) din diverse jurii literare, se primesc numeroase manuscrise de la tineri. Dacă nu ai ori nu ți se provoacă, într-un fel sau altul, interesul pentru citit atunci nu intri nici în librării și cu atît mai puțin într-o bibliotecă.

Se poate trăi din scris ? Recomandați meseria de scriitor, pentru tinerii pasionați de literatură ?

Radu Țuculescu: Nu se poate trăi din scris, nici la noi și nici în alte părți. Desigur, există excepții pretutindeni. Atîta timp cît statisticile făcute de specialiști arată scăderea interesului pentru cărți (deci și pentru cumpărarea lor) nu ai cum trăi din scris.

Dar aceasta nu este atît o „meserie” cît o pasiune care poate arde în interiorul tău ca o flacără. Mo Yan laureat al premiului Nobel pentru literatură zicea : „…atîta timp cît știu că voi avea și un singur cititor, eu voi continua să scriu…”. Subscriu !

Daca nu ați scrie, v-ați putea găsi împlinirea în alta artă ? Sau în altă activitate ?

Radu Țuculescu: Am fost violonist profesionist, am cîntat cinci ani în cea mai bună filarmonică din  vremea respectivă, am regizat zeci de spectacole de teatru și pantomimă cu trupe studențești, dar și cu trupe profesioniste, am fost reporter și realizator RadioTv (și mai activez…), am condus și conduc festivaluri internaționale de teatru pentru liceeni, am tradus literatură elvețiană de expresie germană. Iată doar cîteva din alte activități  cărora m-aș fi putut dedica întru totul.

Dar la scris nu pot renunța. Așa cum am mai spus-o : eu și cînd cîntam la vioară scriam, de fapt, proză ori teatru.

Dacă o carte a dumnevoastră ar fi un tablou, cum ar arăta ? Dar o compoziție muzicală ?

Radu Țuculescu: Formația mea de muzician își pune amprenta asupra creației mele literare, fără ca să o fac intenționat, cu „program”. Structura muzicii se poate descoperii în romanele mele, schimbarea de ritmuri, de tonalități, punctul și contrapunctul, consonanțele și disonanțele, leitmotivele și dezvoltarea lor, diferitele sonorități etc. Toate acestea s-au plămădit în ființa mea de la șase ani cînd am început să studiez vioara și pianul și muzica în general. Dar nu am nici un soi de „teză” apropo de creația literară, nici un soi de „isme”.

N-am învățat și nici nu m-a interesat ce înseamnă textualism, postmodernism, modernism, existențialism etcetc atunci cînd am purces la a scrie proză ori teatru. Precum în muzică, tema este cea care dă forma lucrării repective. Însă nu mă interesează să formulez „teorii” pe marginea creației literare. Poate sună banal, dar eu scriu cum simt că o cere subiectul pe care l-am ales.

Cărțile mele ar arăta, ca să răspund exact la întrebare, ca o galerie de tablouri executate în diverse maniere, cu numeroase portrete și ambienturi ori ca niște compoziții muzicale la fel de diverse ca stil, jazz, simfonic, cameral, care transmit, în primul rînd, emoții, le provoacă în sufletul celor care vin în contact cu ele. Totodată ele propun diverse conotații apropo de realitatea noastră imediată uneori atinsă de mister. Cel puțin asta îmi doresc.

S-a întâmplat să întâlniți, în viața reală, pe cineva care părea desprins din paginile unei cărți pe care ați scris-o ?

Radu Țuculescu: Mereu…Tocmai pentru că mă inspir adesea, cum ziceam mai sus, din realitatea imediată. Desigur, personajele reale intrate în pagină se transfigurează, devin personaje cu noi caracteristici, în alte decoruri ori în alte epoci, însă totul pornește de la real, chiar și magicul, fantasticul…

Ce urmează ? Ce scrieți acum ?

Radu Țuculescu: De doi ani lucrez la noul roman, sper să-l predau pînă în primăvară. Personajul principal este  unul feminin care continuă galeria de personaje feminine de excepție începută cu mamabătrînă și Margolili din Povestirile mameibătrîne, Doris din Măcelăria Kennedy,  Maraia din Femeia de marțipan, Galina din Crima de pe podul Garibaldi…

Încă nu-i dezvălui numele, de data aceasta chiar așa se va numi și romanul. Revine detectivul Martin Breda din romanele anterioare într-o confruntare în care contează mai mult situațiile și analizele psihologice decît clasicile mijloace detectivistice.

Radu Țuculescu: (01.01.1949 Tg.Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, jurnalist și traducător din germană. S-a născut în noaptea de An Nou, la ora 24, exact  între ani, la al treilea clopot. Absolvent al conservatorului G.Dima-secția vioară. A activat ca realizator Radio și TVR, violonist, regizor. A montat piese de teatru și pantomimă cu liceeni, studenți și profesioniști și a participat la festivaluri de teatru pe trei continente: Europa, Africa de Nord, Canada. A realizat filme tv în Egipt, Italia, Elveția, Spania, Portugalia, Franța, Belgia, Maroc etc. A fost redactor Radio, violonist la filarmonică, realizator TVR. A avut numeroase burse radio și de creație în Elveția, încă din 1992 unde se reîntoarce anual și scrie pe malul Rinului, la Basel. Piesele sale se află în repertoriul permanent al teatrului Orfeus din Praga. Cărțile sale a fost traduse în Germania, Italia, Franța, Ungaria, Cehia, Serbia, Israel. E prezent în Lexikonul de literatură universală Kindlers ( Stutgart/Weimar, Verlag J.B.Metzler, 2009).

A scris cărțile:

· Portocale și cascadori (proză scurtă, Editura Dacia, 1978)

· Grădina suspendată (proză scurtă, Editura Albatros, 1981)

· Vânzătorul de aripi (roman, Editura Dacia, 1982)

· Ora păianjenului (roman, Editura Albatros, 1984)

· Degetele lui Marsias (roman, Editura Dacia, 1985)

· Portrete în mișcare (proză scurtă, Editura Albatros, 1986)

· Umbra penei de gâscă (roman, Editura Dacia 1991)

· Cuptorul cu microunde (proză scurtă, Editura Dacia, 1995)

· Aventuri în anticameră (jurnale, Editura Paralela 45, 2001)

· Liften (proză scurtă, Zalaegerszeg-Ungaria, 1996, trad. Szlafkay Attila)

· Ce dracu se întâmplă cu trenul acesta? (teatru, Editura Eikon, 2004)

· Teatrul transilvan la începutul mileniului III (cronici dramatice, Editura Tribuna, 2004)

· Povestirile mameibătrâne (roman, Editura Cartea Românească, 2006)

· Der Mikrowellenherd (der Roman Eines Plattenbaus in zehn Aufzugen) - Editura Lehner - Viena, 2008 traducere Zorin Diaconescu)

· Antologia Dilingo (zece prozatori români contemporani) (Editura Noran, Budapesta, 2008)

· Stalin cu sapa-nainte (roman, Editura Cartea Românească, 2009)[3]

· Bravul nostru Micsa - trei piese de teatru ( Editura Eikon, 2010)

· Romanul erectil- publicistica (Editura Limes, 2010)

· Femeile insomniacului (roman, ed. Cartea Romaneasca, 2012)

· Mere-vieille racontait (Gingko Edition, Paris 2012, trad. Dominique Ilea)

· Stalin con la zappa in spalla - Aracne editrice, 2013, trad. Danilo De Salazar

· Mierla neagra, roman (Ed. Cartea Romaneasca, 2015)

· Prica Staramajke (Ed Sezam-Belgrad, 2015)

· Staromama vypravi (Ed Dauphin, Praga, 2015)

· A mi derek Miksank!-szinmuvek (Ed Garabontzia, Tg.Mures)

· Antologie de literatura elvetiana de expresie germana, 2 volume (Traducere si prezentare, ed, Biblioteca revistei Familia, 2015)

· Öregmama törtenetei -roman ( Ed. Tarandus, Budapesta,2016-trad. Szöcs Imre)

· Il nostro bravo Michele - teatru ( Aracne editrice-Roma, 2016, trad. Gabriela Lungu)

· Stalin, mit dem Spaten voran! Mitteldeutscher Verlag, Halle (Saale) 2018.

· Măcelăria Kennedy (roman, 2017)

· Ina și ariciul Pit -aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului ( vol. 1-2, Ed. Corint 2017)

· Uscătoria de partid (proză scurtă, 2019)

· Stalin, asoval elöre! -roman ( Ed. Typotex, Budapesta,2019-trad. Szöcs Imre)

· Metzgerei Kennedy -roman ( Mitteldeutscher Verlag, Halle, 2019, trad. Peter Groth)

· Trei în dormitor, o piesă de teatru și alte povestiri scurte (Shlosha be mita ahat) ebraică, Ed Iton77, Tel Aviv, 2019

· Crima de pe podul Garibaldi (roman, 2022)

· Uimitoarele aventuri ale liliacului Vico în Mirabelia ( Ed. Polirom junior 2022)

· Macelleria Kennedy - roman (Ed. La Bussola,2023, Roma trad. Giuseppe Munarini)

· Luna gheboasă - Romanul unui bloc în unsprezece secvențe, Ediția a doua revăzută și adăugită, Ed pentru artă și literatură, București, 2023