
La Filarmonica bucureșteană, mari personalități ale vieții muzicale actuale au marcat momentele trecerii dintre ani!
0Au fost momente, au fost evenimente – primele ale începutului de an, altele din prima parte a stagiunii de concerte, evenimente care au însemnat cursul actualei stagiuni bucureștene, la Ateneul Român. Trebuie recunoscut, recentele concerte ale Filarmonicii bucureștene au adus bucurii mari atât publicului - a covârșit cu vădit entuziasm Sala Mare – cât și muzicienilor ansamblului orchestral.
Dirijorul David Crescenzi este o personalitate carismatică. Dezvoltă o relație pe cât de dinamică, pe cât de eficientă, pe atât de cordială cu membrii ansamblului.

Este, indiscutabil, un avizat cunoscător, un promotor fervent al repertoriului italian de operă de secol XIX, de început de secol XX. Este muzica pe care o iubește cu întreaga sa ființă. O împlinește cu nedisimulată bucurie, cu un entuziasm contaminant care îi animă pe toți cei aflați de ambele părți ale rampei scenei de concert. Momente orchestrale, uverturi, scene și coruri din opere au fost susținute – unele dintre acestea – cu participarea Corului Academic al instituției, ansamblu condus de Iosif Ion Prunner.
Au putut fi audiate uverturi celebre semnate de Rossini dar și de Johann Strauss fiul, momente memorabile din opere datorate lui Donizetti, lui Amilcare Ponchielli; cum era firesc nu au lipsit paginile verdiene și nici celebrul vals vienez Dunărea albastră. In ultimul moment a fost introdusă și o pagină solistică românească, anume celebra Baladă de Ciprian Porumbescu, moment susținut cu participarea solistică a primului violonist al ansamblului, cel care a folosit drept reper de siguranță partitura acestei lucrării emblematice pentru violonistica românească. In paralel, nu poți să nu remarci, întregul program al serii a fost susținut de dirijor în baza unei prodigioase memorii muzicale.
Nu a trecut neobservat primul moment al programului, Uvertura operei Semiramida, celebră pagină orchestrală pe parcursul căreia corul descoperit al alămurilor a sunat realmente defectuos.
Tot la Filarmonică, recentul concert al orchestrei simfonice – moment așteptat cu special interes de publicul nostru dar și de muzicienii ansamblului, a fost realizat sub bagheta dirijorală a minunatului muzician Christian Zacharias, reputat pianist și dirijor, director onorific al Filarmonicii bucureștene, muzician stimat și iubit în egală măsură de publicul meloman dar și de muzicienii orchestrei. Este artistul care dezvoltă o cordialitate emoționantă a comunicării, o adresare condiționată de un farmec personal care încălzește literalmente, de o manieră subtil spiritualizată. Caută și împlinește natura însăși a comunicării muzicale, specificul de înaltă spiritualitate a fiecărei partituri în parte, a muzicii clasico-romantice vieneze în primul rând, așa cum a reieșit și de această dată.

De la Mozart – ultimul Concert pentru pian, în si bemol major, la Simfonia în re major de Schubert, cea de a 3-a, Zacharias dezvoltă un drum firesc peste granița dintre secole dar păstrând linia de cordială, de distinsă comunicare a spiritului clasic vienez. Dispune de o manieră colocvială a adresării, cea care îi invită pe muzicienii ansamblului a i se alătura. Iar aceasta inclusiv în cadrul parcursului solistic mozartian imaginat drept un dialog lămuritor, susținut între coechipieri. Demn de reținut, atitudinea – aș numi-o curtenitoare – a șefului de orchestră, poate fi regăsită în natura însăși a jocului pianistic, în calitatea timbrală a acestuia. Intregul complex sonor de camerală strălucire, mișcarea firească, sensul permanent captivant privind cursivitatea evenimentelor muzicale, au însoțit momentele oferite la cererea insistentă a publicului; iar aceasta pe parcursul Rondeau-ului mozartian pentru pian în re major sau, în finalul serii, când, cu participarea întregului colectiv al orchestrei, ne-a fost oferită cunoscuta muzică de scenă scrisă de Schubert pentru piesa Rosamunde.
Elisabeth Leonskaia este o prezență artistică așteptată, mult dorită, mult iubită, un muzician atașat vieții noastre muzicale; iar aceasta nu de ieri, nu de-alaltăieri ci tocmai din anul 1963 când a cucerit laurii distincției supreme la Concursul Enescu. După aproape șase decenii revine în continuare în România, la Atheneul Român. Dispune de o prospețime, de o forță creativă permanent înnoite.

Personal consider că recenta realizare a domniei sale - o lucrare de mare repertoriu cum este Concertul în la minor de Edward Grieg, realizare susținută în compania orchestrei Filarmonicii bucureștene, a dirijorului Christian Badea, atestă puterea creativă a acestui mare artist. Mă refer la cadența solistică a primei părți, moment ce devine, în viziunea artistei, punctul înaltei convergențe muzical-dramatice pentru întrega lucrare.
De o coerență similară a avut parte și realizarea celei de a treia simfonii beethoveniene în mi bemol major.
