La Festivalul Rossini din Pesaro, ovații pentru Vasilisa Berzhanskaya
0La 32 de ani, mezzosoprana rusă este deja o vedetă pe care am remarcat-o ca atare în deschiderea stagiunii anterioare la Scala într-un rol verdian, Preziosilla din „Forța destinului” și în cea actuală la Viena, ca Adalgisa din „Norma” de Bellini. Perspectivele le sesizasem la prima întâlnire, tot în orașul lui Rossini, un concert din 2022.
Numai că acum, în 2025, la a XLVI-a ediție a festivalului, artista a ales pentru concertul acompaniat de Orchestra Simfonică G. Rossini, aflată în fosa teatrului cu același nume, inima festivalului, sub bagheta hispano-americanului născut în Elveția François López-Ferrer, numai arii de soprană, iar în programul oficial al evenimentului a fost pentru prima oară menționată ca soprană. Se pare, la propria-i dorință. Devine evident că Berzhanskaya își schimbă Fach-ul vocii profitând de culoarea sopranilă a glasului și deci, într-un viitor nu foarte îndepărtat, întreg repertoriul. Deja sunt anunțate roluri ca Mimì („Boema”), Liù („Turandot”), Fiordiligi („Così fan tutte”). Un demers destul de complicat dar de productivă perspectivă.
Prima arie interpretată a fost cavatina „Bel raggio lusinghier” din „Semiramide” de Rossini, mărturie a abilităților de coloratură întrețesute cu modelări amănunțite și nobile de frază, în care glasul a expus o culoare consistentă provenită din acumulările anterioare, ce a servit dramaturgiei. Aveam s-o constat și în continuarea programului. În secțiunea Allegretto „Dolce pensiero” a ariei eroinei titulare, rafinamentul și nuanțele subtile ale ruladelor nesfârșit briliante au cucerit, mergând spre finalul suveran.
După belcanto-ul rossinian au urmat pagini din cel romantic, bellinian (scena „Ah, non credea mirarti” și aria Aminei „Ah, non giunge uman pensiero” din „Somnambula”), verdian (romanza Medorei din „Corsarul”) și donizettian (cavatina Luciei „Regnava nel silenzio” din „Lucia di Lammermoor”). Îmbogățirea coloristică a vocii artistei venită din exploit-urile mezzosopranile folosește acum unei temeinice densități de expresie ce a eliminat, dacă privesc în trecut și în actualitate, superficialitatea multor interprete, chiar galonate dar limitate la derulări mecanice, aride.
Poetica și delicatețea de sunet au impresionat în „Somnambula”, frazarea, legato-ul, intervalele acute și lanțurile de pianissimi în vocalize au încântat (Verdi). Lucia di Lammermoor a căpătat prin vocea Vasilisei Berzhanskaya o personalitate matură, de sugestivitate, de elocvență dramatică, în care forjarea frazelor în crescendi și diminuendi nu a lipsit. Actuala soprană, stăpână clară a stilului belcantist, bază a formulărilor romantice ale rolurilor de coloratură dramatică ale tânărului Verdi, ca și ale celor donizettiene, belliniene etc., va continua consolidările care îi vor netezi drumul ales spre o carieră de mare notorietate. În concertul de la Pesaro, n-ar mai fi fost de polișat decât acutele din ultimele măsuri ale cavatinei Luciei, ușor „strânse” ca emisie, deși ample și penetrante.
Summa summarum a concertului a fost finalul actului al III-lea din „Armida” de Rossini, mega-aria eroinei titulare „Se al mio crudel tormento”... „Dove son io!... Fuggi!”... ”Ė ver... gode quest'anima”, abordată din nou cu fabuloasă culoare, substanțial creativă de nuanțe plastice pentru genul drammatico d'agilitá, cu preciziune a alternanțelor de la pianissimo la fortissimo, de la notele grave abisale la cele acute strălucitoare și dominatoare. Avalanșe de rulade s-au dezvoltat, game cromatice au curs ascendent și descendent, ornamentate spectaculos. Accente viguroase și atacuri acute au completat panoplia împodobită cu blazonul Vasilisei Berzhanskaya.
Artista, care a cântat la față de cortină, a evocat memoria marelui dirijor și exeget rossinian Alberto Zedda, a mulțumit maeștrilor Ernesto Palacio și Juan Diego Flórez, cu care a studiat la Accademia Rossiniana din Pesaro încă de acum zece ani.
Ca bis, Vasilisa Berzhanskaya a oferit publicului boleroul plin de grație al Elenei, „Mercé, dilette amiche”, din „Vecerniile siciliene” de Verdi.
Programul a mai cuprins uverturile operelor „Rosmonda d'Inghilterra” (Donizetti), „I Capuleti e i Montecchi” (Bellini) și „La gazza ladra” (Rossini), completând atmosfera belcantist-romantică a după-amiezii și conferind comoditate solistei prin bagheta abilă a dirijorului, stăpânpe tempii și dinamicile asiguratoare de confort.
Se încarcă comentariile...
