Jos ceilalţi!

După zece zile de la tragedia petrecută în Clubul Colectiv, multe din cele ce se întâmplă nu prea mai au legătură cu ideea de „colectiv”.

În câteva zile, Piaţa Universităţii a devenit dintr-un punct de plecare un imens teatru al absurdului unde fiecare e propria plasatoare. Nu stau lângă membrii galeriilor, că sunt golani. Nu stau lângă bătrâni, că luptă doar să nu li se taie pensiile. Nu stau acolo, că filmează Digi24 şi nu-i suport. Tu eşti schimbarea, vecinu-i stagnarea; el doar vrea să se bage în faţă în coada pentru revoluţie.

E mai uşor să dai jos pe cineva, indiferent cât pare de puternic, decât să-l ridici pe altul în loc. Pentru asta trebuie mai întâi să recunoşti – şi faţă de tine, şi faţă de alţii - că respectivul e mai bun decât tine la ceva. Iese unul cu o propunere, i se strigă prompt: "Profitorule!". Leadership? Dorinţa oii de a fi berbec. Meritocraţie? Eu merit mai mult, pe tine nu te cunosc.

Ştim fără să înţelegem, vrem să fim primii cu orice preţ. Toţi vorbesc, nimeni nu mai ascultă. Trei surse? Ce spuneţi de niciuna?, în graba de-a anunţa pe Facebook numărul actualizat şi, dacă se poate, numele următorului mort. Dacă nu ai o teorie conspiraţionistă, poţi măcar adopta una; cu cât e mai absurdă, cu atât e mai bună.

Morţii au murit de trei ori, i-au omorât americanii, ruşii, satana, poate nici n-au existat.

Industria de smuls lacrimi e singura care funcţionează perfect. Taxi a compus o melodie, Loredana a adaptat una, e coadă deja la omagii, dar problema naţională sunt maneliştii, că ei storc lacrimi cu melodii la comandă.

Poşeta unei fete aflate în stare gravă, atunci, în seara tragediei, a fost furată. Bicicleta unui bărbat decedat în incendiu a fost şi ea dezlegată de stâlp şi luată. Casa bodyguard-ului din club a fost spartă, în timp ce el se chinuia şi murea pe un pat de spital. Aceste trei fapte mi se rotesc în minte şi, cumva, trebuie să le pun lângă cele frumoase, cu donatori de sânge şi voluntari. Cum?

Totuşi, România asta e o piaţă mai mare, cu pereţi despărţitori. Cumva, toţi va trebui să trăim în ţara asta, antiislamicii, fotofobii, hipsterii, jandarmii, dacopaţii, maneliştii, cei cu apendice şi cei fără, cei care vor sarmale, monarhiştii, hoţii, masonii, oamenii lui Soroş şi cei ai lui Botoş. Cum?

Poate că această tragedie n-a fost numai încercarea celor care au plătit scump, ci şi şansa celor care au scăpat ieftin. Poate că a fost ocazia potrivită de-a ne opri din nebunia asta a convingerilor şi a ne privi, măcar un timp, unii pe alţii în ochi.

Articolele autorului pot fi citite pe adriangeorgescu.ro