Israel şi Gaza pe buza războiului deplin, cu maxim de profit electoral pentru Benjamin Netanyahu

Foto AFP

Toată lumea aştepta minunea pentru a reabilita poziţia politică a premierului Benjamin Netanyahu, confruntat de două săptămâni cu situaţia inedită de a nu mai deţine mandatul de premier desemnat pentru a forma guvernul şi în faţa perspectivei de a avea o majoritate alernativă de opoziţie, prin Yair Lapid, care luni, 10 mai, urma să conchidă formarea coaliţiei.

Iată însă că odată cu slujba din ultima vineri de Ramadan, vineri 7 mai, toată liniştea şi serenitatea Israelului au sărit în aer, pe multiple fronturi, rezultatul fiind tragedia războiului venit prin câteva mii de rachete trase din Fâşia Gaza către localităţile din Israel, şi replica în consecinţă a statului Israel. Rezultatul a aruncat în aer politica internă şi impinge spre cea de a cincea rundă de alegeri anticipate, dar cu partidele poziţionate în cu totul altă perspectivă decât până acum.

Eternul conflict israeliano-palestinian acum răbufnit şi în interiorul Israelului

A fost linişte din 2014, între palestinieni şi statul Israel, chiar dacă e cunoscută acumularea de armament, cu precădere în Gaza. Pe de altă parte, Hezbollahul libanez pro-iranian este prea ocupat în Siria pentru a se preocupa de deschiderea unui al doilea front - a apărut şi ştirea privind trei rachete rătăcite trase din Liban şi căzute în mare. Şi chiar dacă Israelul a intervenit chirurgical regulat în transferurile de arme către Hezbollah, atât la frontiera irakiano-siriană cât şi în Siria, acumularea de armament al Hezbollahului ameninţă să fie mai impresionantă decât ceea ce am văzut tras deja din Gaza, de către Hamas.

Totuşi capacitatea Israelului de a-şi proteja proprii cetăţeni este deosebită, atât la nivelul tehnologiei cât şi al armamentelor. Iron Dome şi-a făcut datoria cu prisosinţă şi a răspuns în parametri, scutul anti-rachetă israelian pentru rachetele cu rază scurtă interceptând peste 90% din ceea ce s-a tras din Gaza ca la nuntă, chiar dacă rata a fost teribilă.

La această oră, pe teren se conturează mai multe conflicte simultan. Dacă cel din Ierusalimul de Est este unul vechi şi relativ cunoscut, e de neînţeles de ce evacuările familiilor arabilor de aici au fost pronunţate de instanţe înaintea vinerii de final de Ramadan, cunoscută pentru cadrul unor ciocniri între palestinieni şi poliţie pe Esplanada moscheilor. Mai grav este că şi extrema dreaptă a partidelor evreieşti a ieşit în stradă, amplificând tensiunile. Dacă mai adăugăm reacţiile dure şi nu rareori extrem de ferme ale poliţiei, cu suficient de multă vizibilitate, avem elementele declanşatoare ale primei componente a conflictului, cel între israelieni şi palestinienii din Cisiordania.

Confruntări violente inedite în interiorul Israelului între arabi şi evrei, în stradă

Contextul e nefavorabil din mai multe puncte de vedere. În Israel suntem după alegeri, în jurul eforturilor creării unui guvern, cu prezenţa în premieră a partidelor arabe împărţite în două şi care putea da majorităţile ambilor combatanţi, atât lui Banjamin Netanyahu cât şi opoziţiei sale. E adevărat că actualul premier nu a putut linişti şi pune sub acelaşi sceptru politic extrema dreaptă ultraortodoxă, sioniştii şi partidul coloniştilor evrei lângă partidul islamist Ra’am al lui Mansour Abbas, dar în varianta opoziţiei, perspectiva era mai degrabă favorabilă, înaintea izbucnirii conflictului.

Perioada electorală există şi în privinţa Autorităţii Palestiniene, cu alegeri tocmai amânate din nou şi un premier, Mahmoud Abbas(Abu Mazen), care are un mandat prelungit(17 ani, deşi fusese ales pentru 4) şi care încearcă să evite preluarea guvernării şi în Cisiordania de către Hamas, organizaţia islamistă ce controlează Fâşia Gaza, considerată organizaţie teroristă în SUA şi într-un număr de state europene. În ecuaţie trebuie să adăugăm şi reluarea finanţării către Autoritatea Palestiniană, pentru a avea imaginea completă a momentului.

Dacă confruntarea israeliano-palestiniană este obişnuită, nu la fel de normală a fost extinderea confruntărilor interetnice şi interreligioase ale extremelor pe tot cuprinsul statului Israel. Aici populaţia arabă reprezintă 20% deja, iar demografia îi este favorabilă, în ciuda noilor veniţi dar şi a natalităţii importante la nivelul populaţiei evreieşti. În plus, ieşirea în stradă a radicalilor evrei a dublat răbufnirile nervoase şi protestele palestiniene care s-au răspândit enorm. Imaginile cu şoferi arabi scoşi din maşini şi bătuţi, linşaţi, l-au determinat şi pe premierul Netanyahu să facă apel la cetăţenii evrei “să nu-şi facă singuri dreptate, pentru că vor fi pedepsiţi aspru”. Deci conflictul intern dintre evrei şi arabi este un element inedit în actuala aşezare de ciocniri simultane şi extindere a conflictului.

Foto AFP

Intrarea Hamas în confruntări: amplificarea conflictului şi împingerea către război total

Nu la fel de lipsită de precedent este intrarea Hamas în conflict şi preluarea motivului ciocnirilor din Ierusalimul de Est pentru a lansa un arsenal enorm de rachete, peste 1300 în câteva zile, asupra zonelor locuite din Israel. Şi nu mai este vorba doar despre oraşele de lângă Fâşia Gaza, obişnuite cu fostele izbucniri periodice, ultimele în 2014, anterior în 2009. De această dată, capabilităţile militare acumulate constituie rachete care au lovit în suburbiile Tel Avivului, ba au ajuns şi către Ierusalim, un lucru inedit pentru oraşul sfânt al tuturor celor trei religii monoteiste ale lumii, care găzduieşte deopotrivă Muntele Templului, Biserica Sfântului Mormânt şi Moscheia Al Aqsa. Majoritatea rachetelor au fost interceptate, lumea s-a refugiat în adăposturi, dar au fost şi 9 morţi după 7 zile şi nenumăraţi răniţi, de partea israeliană.

Consecinţele unui asemenea atac masiv nu aveau cum să întârzie. Israelul a replicat în forţă, mai întâi apărându-se, apoi atacând şi distrugând, după avertismelntele de evacuare, puncte de comandă şi control, resursele de armamente, centrele de război informaţional şi cibernetic şi ţintindu-i şi ucigându-i pe liderii mişcării Hamas şi ai Jihadului Islamic. O altă rivalitate ultracunoscută, care a izbucnit la cel mai înalt nivel, inclusiv ţintind celebrele tuneluri ale militanţilor din organizaţiile teroriste şi din Hamas. Se vorbeşte chiar despre o capcană făcută cu ajutorul mass mediei internaţionale atunci când s-a zvonit invazia directă israeliană în Gaza şi militanţii au fost trimişi, pe cale de consecinţă, în tunelurile bombardate ulterior. Au căzut şi clădiri reprezentative din Gaza City, lovite chirurgical cu aviaţia, pentru că tactica militanţilor este amestecarea centrelor proprii în oraş printre civili, reprezentanţe internaţionale şi jurnalişti străini.

Nu în ultimul rând, după primele momente de acalmie au apărut solicitările directe de încetare a focului şi armistiţiu pe măcar un an, transmise inclusiv public de către Hamas - altfel prin Egipt şi Qatar via SUA, care a adus pe teren trimisul special, neavând nici Ambasador, nici consul la Ierusalim, pentru a ţine legătura cu cele două administraţii, de la Tel Aviv/Ierusalim şi Ramallah – Israelul a respins opţiunile şi a reacţionat dur, anunţând că preţul complet pentru situaţia curentă nu a fost plătit pe deplin de către Hamas şi celelalte organizaţii teroriste din Fâşia Gaza şi atacul va mai continua. În schimb, deja a început discuţia despre cum au ajuns aceste rachete şi cine poartă responsabilitatea internaţională pentru livrarea lor către Hamas. Şi frontul Israel – Iran pare să se fi amorsat din nou, asta şi în contextul derulării ultimelor runde de negocieri la Viena între Teheran şi Washington, indirect, pentru revenirea în Acordul nuclear JCPOA de către Statele Unite înainte de alegerile prezidenţiale din Iran.

Reîncălzirea rivalităţilor Israel-Iran şi radicalizarea perioadelor electorale

Pentru că şi această linie de forţă şi de conflict, Israel-Iran joacă un rol major în evoluţia actuală, la nivel contextual. Israelul respinge poziţia administraţiei Biden de revenire în JCPOA şi ridicare a sancţiunilor la adresa Iranului contra unei reveniri a Teheranului în limitele acordului şi acceptarea negocierilor pentru întărirea monitorizării, autorizarea completă a intrării prompte a inspectorilor AIEA – Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică - pe teren şi renunţarea la materialul nuclear îmbogăţit produs peste limitele din acord, dar şi dezbaterea despre rachetele ballistice şi ingerinţa în Orientul Mijlociu prin intermediul miliţiilor şiite, în paralel cu tema atacurilor cu drone aviatice şi navale la instalaţiile de petrol din Golf.

Recentele atacuri la Centrala atomo-electrică Natanz, cu explozii în miez de noapte, fără victime umane, sunt puse de Teheran pe seama Israelului, eventual pentru a deturna negocierile americano-iraniene. În plus, descoperirea a măcar trei situri noi şi a prezenţei materialului nuclear acolo, deşi Iranul nu comunicase aceste lucruri AIEA, nu crează cele mai bune premise de încredere pentru a încheia acordul, iar perspectiva noii candidaturi a fostului preşedinte radical anti-israelian Mahmud Ahmadinejad (vezi declaraţia sa despre “entitatea sionistă” care trebuie aruncată în Mediterana) alături de candidatul moderat, la Preşedinţia Iranului nu poate fi de bun augur. Din contra. Iar încheierea acordului, respectiv ridicarea sancţiunilor ar avantaja varianta moderată.

Nu în ultimul rând, actuala situaţie mai are o valoare de întrebuinţare în blocarea unui guvern al opoziţiei. Personal, cred că se pierde o valoare adăugată prin eliminarea situaţiei în care ar fi funcţionat un guvern de coaliţie cu participarea partidelor arabe, respectiv poate chiar cu un ministru arab. Mai grav, după anunţul retragerii partidului Yamina al lui Naftali Benett de la negocieri, perspectiva alegerilor anticipate, a cincea rundă în nici 3 ani, ar determina o schimbare de spectru şi rapoarte politice în viitoarea rundă electorală. Războiul a întărit acum toate faliile societale din interiorul Israelului – evrei-arabi, partide religioase-partide seculare, stânga-dreapta, pro-anti-Netanyahu – dar a dus şi la creşterea susţinerii pentru Benjamin Netanyahu, premierul interimar în funcţie şi partidul său, Likud, dar şi pentru Benny Gantz, Ministrul Apărării, şeful partidului Alb-Albastru.

Nu trebuie uitat un alt amănunt. Alegerile anticipate îi sunt necesare lui Netanyahu pentru că perioada electorală este, tradiţional, una în care încetează urmărirea şi procesele penale ale liderilor implicaţi în alegeri. Netanyahu are 4 asemenea dosare, unele ajunse deja în instanţă. În plus, perspectiva unui scor bun şi a poziţiei de premier în viitoarele alegeri poate duce la preluarea Ministerului Justiţiei de către un apropiat, crearea unei majorităţi gata să voteze o lege de imunitate sau măcar să blocheze procesele.

Nu trebuie uitat că alegerile şi constituirea noului guvern Netanyahu trebuie să se desfăşoare rapid, deoarece Netanyahu va pierde în septembrie poziţia de premier la Benny Gantz, potrivit înţelegerii încă în vigoare de la formarea ultimului guvern de mare coaliţie Likud-Coaliţia Alb-Albastru. Şi această perspectivă crează o presiune nouă asupra premierului în funcţie, care se dovedeşte un maestru al traversării situaţiilor limită prin care trece de circa 10 ani. Şi, în ciuda dificultăţilor şi situaţiilor critice, a rămas cel mai longeviv premier al Israelului. Şi pare să continue saga după viitoarele alegeri.