Irresponsible lending – Creditare iresponsabilă

Credeaţi că bail-in-ul din Cipru de acum 2 luni este unic şi irepetabil? Şi eu. Cum s-ar fi putut altfel: establishment-ul politico-bancar european – şi, la unison cu acesta, şefimea bancaro-politică românească – ne-au asigurat că nu va mai fi un bail-in niciunde în Europa, nicicând.

Ei bine, nu. Cea de-a patra bancă spaniolă după active, Bankia, a procedat la un al doilea bail-in, mai grav şi mai surprinzător decît cel din Cipru, unde măcar s-a ţinut cont de pragul de 100 de mii de euro. Economiile de o viaţă ale pensionarilor spanioli, cifrate la 6,3 mld de euro, au fost transformate din depozite în acţiuni emise de Bankia. Fără să fie întrebaţi, fără să se ştie de ce se ia această măsură, fără să existe un ordin sau o hotărîre judecatoareasca. Din bani cerţi (depozite) aceste economii s-au transformat în simple bilete de loterie (acţiuni). Acţiunile sunt titluri de valoare ce conţin intrinsec un grad ridicat de hazard, putînd aduce cîştiguri, dar şi mari pierderi, mai ales atunci cînd emitentul este o societate în dificultate financiară, aşa cum este Bankia; ca să fie lucrurile clare, a două zi de la această operaţiuni, acţiunile Bankia au scăzut pe piaţă cu 90%, adică cel care avea în depozit 1000 de euro siguri, acum are 100 de eruro în acţiuni, valoare care mai poate scădea. Sigur că cine vrea, poate să îşi asume acest risc. Dar, unu, nimeni nu i-a întrebat pe aceşti pensionari dacă sunt de acord să îşi asume acest risc, doi, depozitele acelea erau depozite de economii, adică instrumente financiare (dacă vreţi să le numiţi aşa) care se caracterizează tocmai prin aversiunea faţă de risc. Dacă pensionarii spanioli aveau nevoie de o ultima aventură a vieţii, Bankia le-a făcut-o cadou. Iar ei, pensionării, au ieşit în stradă, ameninţînd că dau foc la tot …

Economiile de o viaţă ale pensionarilor spanioli, cifrate la 6,3 mld de euro, au fost transformate din depozite în acţiuni emise de Bankia.

Ce interogaţii, probabil retorice, se ridică de aici:

(i) de ce se permite un bail-in după eşecul unui bail-out? Cei care cunosc anul financiar 2012 al Europei, în general, şi al Spaniei, în special, ştiu că această bancă spaniolă, repet, a patra ca mărime din Spania, a beneficiat de un alt tip de salvare, denumit bail-out (cumpărare de salvare, cu banii publici, exteriori); suma pusă la bătaie a fost de 45 mld euro; nu doar că aceşti bani au fost consumaţi inutil, căci salvarea băncii nu a venit, dar acum se apelează la cea de-a doua metodă de salvare, mult mai urîtă : bail-in (salvare cu banii „interni”, proprii; băncile consideră că banii din depozite, constituite de populaţie, sunt banii băncii depozitare şi nu banii deponenţilor);

 (ii) cine ocultează acest scandal imens? Aşa cum la tv nu s-a văzut protestul bulgarilor faţă de sistemul bancar, cel care face şi la ei bani din clauze abuzive şi din interzicerea falimentului personal (ca şi la noi), tot aşa nu se văd la tv protestele spaniolilor faţă de sistemul lor bancar, care se „œsalveaza” cu bani publici şi cu banii pensionarilor (în realitate, îşi salvează pielea şefimea politico-bancară, căci bail-in-ul nu el altceva decît un faliment mascat, netransparent, incontrolabil judiciar, odios); se spune că judecătorii şi sefimea bancaro-politică sunt escortaţi de trupe de securitate naţională, ca şi cînd pensionării din stradă ar fi terorişti;

Băncile consideră că banii din depozite, constituite de populaţie, sunt banii băncii depozitare şi nu banii deponenţilor

(iii) este adevărat sau nu că procedura de bail-in va fi extinsă la nivelul întregii Europe? Precizez că există un proiect de directivă în acest sens, proiect la elaborarea căruia a participat şi guvernatorul BNR, încă din august 2012;

 (iv) avem motive să ne temem că vom avea şi noi un bail-in la una sau mai multe bănci?

 (v) contribuabilii nu sunt investitori în bănci, ci plătitori de taxe, adică investitori în stat; ce ar fi contribuabilii solidari la riscul pe care trebuie să şi-l asume acţionarii şi creditorii băncilor?

Fiind siguri că nu pot falimenta, căci orice s-ar întîmpla, vor fi salvaţi pentru că sunt prea mari pentru a falimenta (too big to fail), cei din domeniu nu vor fi mai responsabili în viitor; nu vor avea de ce. Vor continua să practice ceea ce în banking-ul englez se numeşte irresponsable lendind.

Bail-in-ul nu el altceva decât un faliment mascat, netransparent, incontrolabil judiciar, odios.

Statele dictatoriale sau nedemocratice care se împrumută pentru a rezolva probleme ale guvernului/şefului statului şi nu probleme naţionale sunt creaţii ale acestui fenomen de irresponsable lending. State off shore, care ajută prin sistemul şi legislaţia lor bancară la spălarea de bani sunt, de asemenea, creaţii ale aceluiaşi fenomen. La fel, creditul de retail dus la extreme care a determinat apariţia debitorului perpetuu, un fel de sclav fericit al lumii post-moderne. Totul pentru a rula cît mai multe volume de bani, bani-datorie şi pseudo-bani. Şi noi: să continuăm să salvăm băncile expuse pe astfel de credite? Prădătorii, cînd sunt prea mulţi, trebuie decimaţi, pentru că altfel, prăda nu le mai ajunge. De altfel, concurenţa pe aceeaşi pradă îi va face, oricum, să se ucidă între ei.

P.S bail-in = procedură de salvare a unei instituţii de credit utilizînd fondurile proprii ale acesteia, inclusiv depozitele bancare, fie prin transformarea acestora în acţiuni sau obligaţiuni convertibile, fie prin ştergerea unei părţi consistente din datorie; este o procedură similară cu falimentul, unde se operează de asemenea ştergeri de datorii, fie direct, fie prin conversii în acţiuni; dar, spre deosebire de faliment, care este caracterizat prin transparenţă (ştii din timp la ce să te aştepţi şi poţi să îţi pregăteşti apărările), egalitate şi concursualitate (toată lumea este tratată la fel şi are dreptul să îşi asigure un loc mai sus în ierarhia ordinii de preferinţă la plată) şi prin control judiciar (un judecător tranşează eventualele dispute legale sau juridice determinate de scandalul falimentului), procedura de bail-in este opacă, arbitrară şi inegalitara, fiind în afara controlului judiciar. Pe scurt, e o procedură odioasă.

Acest text a fost publicat pentru prima oară pe blogul personal.