Între grătar şi „jeep“

Pe ce tip de valori vrem să ne construim societatea? Pe corectitudine, bun-simţ şi implicare sau pe „şmecherie”, tupeu şi indiferenţă?

Vrem ca fiii şi fiicele noastre să se comporte la maturitate precum consumatorii de etnobotanice sau cu decenţă şi responsabilitate, asemenea celor care au construit bunăstarea Occidentului? Marca maşinii pe care o conducem dă identitate vieţii noastre sau gradul de receptivitate la regulile elementare de convieţuire?

Sunt întrebări la care noi înşine nu am găsit răspuns rezonabil, până la a primi unul de la cei care ne conduc. Vrem să ne descurcăm cu orice preţ... şi cu orice risc. Se vede limpede acest lucru în orice împrejurare a vieţii noastre din România de azi.

De la slalomul „jeep"-urilor prin traficul sufocant al marilor oraşe şi până la sălile de clasă ale liceelor, orice om care mai are minţile la el simte dezintegrarea socială.

„Cine vrea un viitor decent să înveţe bine o meserie care se caută", îmi scria, pe site, unul dintre comentatorii articolului meu de săptămâna trecută - „Târâş, de azi pe mâine".

Vreau să-l asigur că au fost şi sunt foarte mulţi români care au învăţat bine câte o meserie căutată. Problema este că puţini dintre ei mai sunt în ţară. Oamenii aceştia nu au aşteptat „să li se dea"; au folosit, fiecare cum a ştiut mai bine, libertatea de mişcare. Şi- o arată sondajele - nu le pare rău că au plecat. Nu vor să se întoarcă aici nici pe fondul crizei care a tulburat apele în ţările lor de adopţie.

O fi criză şi acolo, dar atmosfera este respirabilă. Lumea îşi vede de viaţă în continuare, îşi face planuri, îşi restrânge cheltuielile, îşi respectă vecinii şi colegii, nu uită să zâmbească.

La noi, insulta, desconsiderarea şi suficienţa sunt vectorii interacţiunilor cotidiene. Trăim prost şi când avem bani, şi când ne drămuim fiecare leu. Spre exemplu, avem preţuri mari şi servicii de slabă calitate, maşini scumpe şi drumuri cârpite, vile somptuoase şi împrejurimi insalubre.

Totul pleacă de la valorile (ne)asumate de comunităţi, dar şi de stat, prin programe naţionale. Nu ai cum să trăieşti bine dacă oamenii din jurul tău o duc rău. Asta nu înseamnă neapărat că aceia care o duc rău „aşteaptă să li se dea". Aşa cum nu înseamnă că statul nu are nicio responsabilitate în raport cu proprii cetăţeni.Dacă oamenii care ştiu şi vor să facă treabă sunt încurcaţi de stat, aşa cum se întâmplă azi în România, să nu ne aşteptăm la nimic bun. Ei nu ne vor mai „sâcâi" multă vreme cu prezenţa şi vom rămâne cu aceia pentru care valorile există doar în spaţiul dintre grătar şi „jeep".

George Rădulescu este Publicist- comentator