Internship în Germania

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Germania
Germania

Bogdan este Assistant Project Manager în cadrul companiei Lodige din Germania, unde a plecat într-un program de internship prin intermediul AIESEC Bucureşti. Acum poate spune că are prieteni "peste tot în lumea asta".

Este extraordinar cum am ajuns să trăim într-o lume în care graniţele naţionale, internaţionale şi continentale, deşi foarte bine stabilite şi cunoscute, pot fi depăşite atât de uşor. Se întâmplă zilnic, în fiecare moment, în fiecare colţ al lumiii şi dacă la început eram uimiţi de aceste dovezi de întrepătrundere ale diferitelor culturi şi moduri de viaţă, în prezent majoritatea parcă nici nu le mai sesizăm. Consumăm şi utilizăm produse de pe toate continentele; alimentele, obiectele vestimentare, mijloacele de transport şi, mai ales, informaţiile, experienţele dobândite nu mai sunt de ceva vreme strict naţionale, iar asta nu pare să ne deranjeze; dimpotrivă, tindem cu toţii către o universalizare, dar ATENŢIE!, universalizare a lucrurilor, aspectelor, bunurilor, informaţiilor, experienţelor pe care le considerăm benefice, în acord cu noi, cu ceea suntem, cu ceea ce ne dorim să devenim, cu aspiraţiile şi convingerile pe care le avem ori pe care le au cei din jurul nostru şi pe care le considerăm pozitive, cu un impact benefic. Este minunat faptul că am ajuns, cel puţin în anumite privinţe, să fim pe aceeaşi lungime de undă la nivel global, mai ales pentru tineri. Aceştia au posibilitatea de a descoperi mult mai mult decât au avut generaţiile trecute.

De exemplu, în prezent, tinerilor le este mult mai uşor să viziteze alte ţări datorită deschiderii ample, lipsei necesităţii vizelor în regiunile în care au fost încheiate diferite tratate şi datorită oportunităţilor în ceea ce priveşte conferinţele şi internship-urile oferite de AIESEC, cea mai mare organizaţie internaţională de tineri care are la bază schimburile internaţionale. Prin intermediul AIESEC Bucureşti, Bogdan Costache a ales să plece pentru un an într-un internship în Germania şi să ocupe postul de Assistant Project Manager în cadrul companiei Lodige care se ocupă cu logistică industrială şi pentru aeroporturi (air cargo). El este încântat de faptul că deşi se aştepta să îi fie dificil deoarece nu absolvise o facultate de specialitate, superiorul său are disponibilitatea de a îi explica toate cele necesare, fapt ce îi oferă posibilitatea de a învăţa foarte mult şi de a pune în practică elemente de inginerie, mecanică, electrică, desene tehnice. Bogdan se ocupă şi de aspectele financiare ale proiectelor din cadrul departamentului din care face parte.

El a preferat varianta unui internship AIESEC-eresc deoarece îi oferea posibilitatea de a cunoaşte ”foarte mulţi oameni minunaţi de peste tot” şi, ca în final, să poată spune că are prieteni ”peste tot în lumea asta”. A ales Germania deoarece consideră că este o ţară de top în Europa şi pentru că acolo are şansa de a învăţa mai uşor limba germană decât în România, iar cum în ziua de azi este foarte important să ştii cât mai multe limbi străine, şi germana este acum pe locul 2 după engleză, la mare căutare, lucrurile se leagă frumos, ne spune Bogdan. Deşi în fiecare zi trebuie să parcurgă 80 de km dus-întors din Paderborn, oraşul în care locuieşte, până în Scherfede, locul unde se află compania în cadrul căreia a obţinut internship-ul, el nu este singurul care procedează aşa acolo. Referitor la impresiile per ansamblu despre Germania, Bogdan a specificat: Ce pot spune până acum este că Germania este o ţară curată şi foarte organizată. Mi se pare că totul e pus la punct.

Sunteţi curioşi să aflaţi restul poveştii lui Bogdan? Vreţi să aflaţi unde anume a călătorit până acum? Accesaţi această pagină în decursul zilei de mâine!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite