Internship în Ecuador

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ecuador
Ecuador

Te-ai gândit vreodată să faci un internship în Ecuador? Cătălina este "Marketing Assistant" în Novartis Ecuador, unde a plecat prin intermediul AIESEC Bucureşti într-un program global de internship.

Cât de multe lucruri cunoşteţi despre Ecuador? Personal, eu nu ştiam prea multe, sau cel puţin nu ştiam acele lucruri mărunte şi picante pe care greu le afli din cărţi sau le găseşti pe internet.

De curând am avut ocazia să iau legatura cu cineva de acolo şi să aflu puţin mai mult despre această ţară şi despre experienţa unui român călător în Ecuador.

Vorbim despre Cătălina, absolventă de Managementul marketingului la ASE (Academia de Studii Economice Bucuresti), o fata îndrăzneaţă şi cu visuri măreţe, printre care şi acela de a explora toate continentele de pe glob. Sună fastuos şi pare a fi clişeu? Nicidecum, atunci când faci ceva pentru a-ţi atinge scopul! În februarie 2012, Cătălina a pus piciorul pe continentul sud-american printr-un program global de internship oferit de AIESEC Bucureşti, unde este acum “Marketing Assistent”, în Novartis Ecuador.

Ecuador

Mi-a spus cu sinceritate că Ecuadorul este o ţară frumoasă şi exotică, unde s-a adaptat fară probleme la stilul de viaţă şi unde chiar s-ar putea stabili pe viitor. Este o ţară vorbitoare de limba spaniolă, cu temperaturi de 15-20° Celsius aproape tot timpul anului şi foarte diversificată din punct de vedere natural. A avut ocazia să viziteze Costa (ţărmul Oceanului Pacific), Sierra (lanţul muntos Anzi), jungla Amazonia şi o parte insulară (Galapagos). Mâncarea se bazează pe multe feluri de banane (fierte, prajite, chipsuri), orez, peşte şi fructe de mare.

Ca şi aspecte mai puţin favorabile, Ecuadorul este destul de nesigur şi în special capitala sa, Quito, ce are renumele destul de apropiat cu cel al cunoscutului cartier Ferentari din Bucureşti. De asemenea, singurul mijloc de transport în comun din ţară este autobuzul, nu au metrou şi nici tramvaie, iar in afara oraşelor nu există reţea feroviară. Ecuadorul stă prost şi la tehnologie, internetul este puţin întâlnit în casele oamenilor, însă destul de surprinzător, net-caffe-urile sunt încă în floare.

Cătălina este de părere că “România este mai dezvoltată din anumite puncte de vedere, însă nu este deloc imposibil să ai o viaţă confortabila şi în Ecuador”.

Însă, cum sunt oamenii acolo?

“Ecuatorienii sunt persoane calde şi amabile”, ne povesteşte ea din propria experienţă. La serviciu, colegii au fost primitori şi înţelegători, ajutând-o să înveţe mai bine limba spaniolă. Principalul lor defect este că nu sunt punctuali, nici chiar în mediul de afaceri, iar limba engleză nu este la îndemâna tuturor.

Experienţa din Ecuador este pentru Cătălina cea mai importantă din viaţa ei, a învăţat aici să fie complet independentă, a aflat cum se lucrează într-un mediu multicultural, făcându-şi prieteni pentru toată viaţa. A trăit o altfel de poveste în mijlocul unei culturi diferite şi a vizitat locuri minunate.

Cătălina se va întoarce în ţară în martie 2013, cu limba spaniolă ştiută foarte bine şi cu o mulţime de prieteni noi, plănuind ca pe viitor să plece din nou în străinătate, însă cu un loc de muncă fix.

Ţie în ce colţ de lume ţi-ar plăcea să faci un internship?

Te poti înscrie chiar acum la un internship pe Marketing sau IT la www.aiesecbucharest.ro .

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite