Industria de apărare ucraineană - intens curtată la nivel internaţional

FOTO Reuters

Ruperea Crimeei şi războiul hibrid cu care Rusia o tot apasă de aproape trei ani au făcut din Ucraina o victimă în ochii comunităţii internaţionale şi i-au reliefat mai bine identitatea de ţară în arealul postsovietic.

În pofida tuturor pierderilor umane şi materiale suferite din cauza confruntărilor cu separatiştii din Donbas ori soldaţilor ruşi deghizaţi, nu toată Ucraina suferă egal. Industria sa de armament a cunoscut un reviriment, urcând chiar treptele recunoaşterii internaţionale prin semnarea de contracte cu SUA, Arabia Saudită şi India.

Un complex militaro-industrial într-o regiune complicată

Pe parcursul lui 2014 a tot fost repetat dictumul lui Zbigniew Brzezinski, anume că fără Ucraina, Rusia e doar un stat naţional; cu Ucraina alături, reprezintă un imperiu. Imaginarul fondator al actualului stat condus de la Moscova are drept azimut Rusia kieveană - pasarelă spre Europa centrală. De curând, regimul de la Kremlin a dezvelit statuia Prinţului Vladimir cel Mare. Cu o înălţime de 17 metri, monumentul face referire la originea comună a celor două naţiuni vecini, exprimând totodată filiaţia simbolică a celor doi Vladimiri, cel de demult şi cel din prezent.[1] Dar dincolo de metafore, Ucraina a fost importantă pentru fosta URSS şi, mai apoi, pentru Rusia din motive logistice. O mare parte din complexul militaro-industrial sovietic (circa 30%) se găsea pe teritoriul ucrainean. Lichidarea Pactului de la Varşovia nu a eliminat dependenţa dintre industriile celor două state. După 1991 Ucraina adăpostea 1.810 întreprinderi dedicate apărării şi un personal de 2,7 milioane de lucrători.

Drept urmare, Kievul şi Kremlinul au găsit să iniţieze numeroase proiecte la comun: a) motoare pentru elicopterele: Ka-31, Ka-32, Mi-8, Mi-17, Mi-24 şi  Mi-28; b) turbine de gaz pentru nave de luptă; c) componente pentru avioanele din clasa Antonov, T-50 ca şi pentru diferite rachete gen: S-300, S-350, S-400.[2] La momentul izbucnirii crizei, firma Motor Sich avea un contract pentru a vinde 400 de elicoptere Rusiei. O altă firmă, Yuzhmash, obţinea 10 milioane $/an din întreţinerea sistemului balistic rusesc SS-19. Firma Elektropribor (azi denumită Khatron) din oraşul Harkov se ocupă se sistemele de ghidaj şi control ale rachetei nucleare RS-20B Voyevoda (denumire NATO: SS-18 Satan), despre care se spune că e cea mai puternică din lume.[3]  Tot atunci, ziarul Bloomberg titra că oprirea celor douăzeci de contracte bilaterale ar fi costat Ucraina 600 de milioane dolari, iar bugetul de apărare rusesc ar fi trebuit să crească cu mai bine de 2 mld $/an pentru a compensa pierderile.[4]

Dincolo de cifrele prezentate aici, mai trebuie adăugat că simbioza tehnologică ruso-ucraineană nu trebuie, totuşi, supraevaluată, ea fiind influenţată de relaţia tip amor-odio din ultimul deceniu. Aşadar, Kievul nu a mai fost implicat în construcţia sistemului balistic S-400 şi nici în cea motoarelor pentru ultimele versiuni ale elicopterului Kamov: K-52 şi K-60.[5]

Odată cu ruptura dintre cele două părţi, iniţierea războiului hibrid, anexarea Crimeii şamd, Rusia s-a văzut obligată să înlocuiască multe dintre componentele de care beneficiase până la acel moment. Este discutabil în ce măsură s-a realizat acest deziderat,[6] însă el a fost urmărit pe mai multe căi: w) preluarea de materiale de la fabricile din pungile controlate de rebeli[7]; x) prin mijloace intene, y) presarea Belarusului, altă fostă republică sovietică, obligată de geografie şi trecut să accepte o relaţie intimă cu Moscova; z) cooperarea cu alte puteri precum China.[8]

(Interesant este că Minskul a început să fie deranjat de ingerinţele vecinului imediat, drept pentru care tot încearcă manevre evazive. Una dintre ele a fost dezvoltarea unei relaţii cu industria de apărare ucraineană, în virtutea aceluiaşi trecut -> Cele două ţări au mai cooperat în domeniul echipamentelor anti-tanc şi a apărării anti-ariene, mai multe realizări comune fiind vândute în Azerbaijian, Kazahstan etc. În prezent avem aici exemplul elicopterului Mi-8 creat împreună cu gigantul ucrainean Motor Sich. Aparatul a început să fie produs în localitatea Orsha, spre neplăcerea Rusiei.[9]  Altă soluţie a fost găsirea de cumpărători alternativi, eventual în Lumea a III-a. Spre exemplul, la începutul lui septembrie 2014, ministrul de externe belarus, Uladzimir Makei, a avut discuţii cu omologii săi din Africa de Sud şi Nigeria, sperând la potenţiale parteneriate. Regimul preşedintelui Lukaşenko mai curtează partneri gen Iran, Qatar, Indonezia şi Pakistan. Trebuie subliniat că relaţiile comerciale ale Belarusului au primit lovituri succesive în ultima ani, din cauza unor turbulenţelor de pe scena internaţională cum au fost: moartea lui Hugo Chavez pierzându-se astfel piaţa venezueleană şi Primăvara Arabă.[10])

Renaştere şi diversificare

După 1991, dividentele păcii aveau să-şi facă simţite efectele şi în spaţiul ex-sovietic. Despovărate de cursa înarmărilor contra NATO, state mai noi şi mai vechi îşi reprioritizaseră agenda către găsirea unei noi identităţi, a trecerii la economia de piaţă şi obţinerii prosperităţii. Industriile de apărare ale celor mai multora dintre foştii membrii ai pactului varşovian au intrat în declin, numeroşi lucrători devenind şomeri. În Ucraina cheltuielile de apărare au scăzut de la 1,8 mld$ la 367 mil.$ între 1992-1993! 100 de mii de militari ucranienie au fost demobilizaţi.[11]

O provocare a fost aceea de a converti infrastructura militară către producţia civilă, situaţie nu complet diferită de ceea ce avea loc şi în Statele Unite. Din păcate, industria civilă din spaţiul ex-sovietică era rămasă mult în umbră comparativ cu cea de apărare, aşa că transformarea nu a mers uşor. Cele mai multe cercetări dedicate odată securităţii (sectorul R&D, cum îi zicem azi) s-au canalizat spre: industria electronică (proporţie de 18,6%), spaţială (15%) şi construcţii de nave (13,5%).[12]

Însă, în pofida obstacolelor, exportul de armament şi-a reluat cursul, fiind unul dintre cei mai importanţi contributori la bugetul ţării. De-a lungul ultimului deceniu, SIPRI - Institutul de Studii pentru Pace de la Stockholm a listat Ucraina între primii 10 exportatori de echipament militar din lume.

Sumele obţinute de Ucraina din exportul de armament

Sursa: Ukraine Defense Industry, Global Security

Într-un raport redactat după 2012, Global Security descria un complex militaro-industrial compus din 85 de instituţii ştiinţifice cu diferite însărcinări. Sectorul aero-spaţial beneficia de 18 birouri de proiectare şi 64 de întreprinderi; marina de 15 institute de cercetare şi dezvoltare, 40 de birouri de proiectare şi 67 de uzine; arma rachete de 6 birouri de proiectare şi 28 de uzine.[13]

Harta principalelor uzine din industria de apărare ucraineană

Sursa: Global Security

Antenumitul potenţial nu a rămas nefolosit, astfel că mai multe dintre punctele fierbinţi de pe glob au fost alimentare de articole ce purtau marca Made in Ukraine. Cercetări ale SIPRI arată că între 2004-2008  Ucraina a fost cel mai generos donor de arme spre Ciad, respectivele produse având ca punct terminus conflictul din Darfur, Sudan.

În 2005, o comisie parlamentară de la Kiev a găsit că între 1992-1997, se sustrăsese ilegal din ţară echipament militar în valoare de 32 mld $!! Maximul a fost atins în 1996, când 114 firme de apărare lucrau pentru export, dintre care doar 20% în mod legal! [14]

Mai jos se pot vedea uzinele intrate în posesia separatiştilor şi care continuă să furnizeze cele necesare Rusiei:

Sursa: Michael Birnbaum,Ukraine factories equip Russian military despite support for rebels, The Washington Post,  August 15, 2014

Noi parteneri pe acelaşi afet

În relaţiile internaţionale (ca şi intre indivizi) se creează reţele bazate pe afinităţi compuse din valori şi interese materiale. Astfel, dacă un stat face afaceri cu un altul, s-ar putea să ajungă în contact şi cu alţi actori similari. Tehnologia sovietică a ajuns în numeroase zone ale lumii, precum Asia sau Africa. Aşa s-au cimentat relaţii de dependenţă care trăiesc din propria inerţie. Faptul s-a dovedit o mină de aur atât pentru Federaţia Rusă cât şi pentru vecinii săi, Ucraina, Belarus, dacă nu chiar Polonia. Speculând „afeturile” rămase din trecut, Kievul se îndreaptă spre pieţe similare cu cele străpunse de Rusia, mai ales dacă întâlneşte o clientelă doritoare. Un caz recent pare să fie cooperarea saudito- ucraineană. Riyadh-ul a semnat un parteneriat cu interlocutorul său est-european pentru dezvoltarea avionului Antonov AN-132, proiect ce ar fi trebuit finalizat cu Rusia.[15]

Noile dezvoltări în domeniu includ o apropiere de India. Aceasta din urmă a dezvoltat o solidă relaţie cu Uniunea Sovietică încă de prin 1961 (dacă este să vorbim despre simpatii ideologice, acestea sunt chiar mai vechi). O bună parte din importurile de armament (şi nu numai) indiene proveneau de la vecinul din nord. Odată cu trecerea economiei indiene spre liberalism şi repoziţionarea geopolitică, meniul comercial s-a diversificat, scena fiind umplută de noi parteneri: Statele Unite, Israel, Germania etc. De ceva vreme se vorbeşte despre slăbirea dominaţiei pe care producătorii ruşi au deţinut-o în spaţiul indian.[16] Neînţelegerile legate de diferite speţe, nemulţumirea decidenţilor din New Delhi faţă de calitatea anumitor produse ruseşti au determinat orientarea spre furnizori alternativi. Aici, Ucraina a intrat în scenă. Ţară cu infrastructură tehnologică similară, aceasta s-a arătat dornică de acorduri comerciale proaspete.[17] Deja naţiunea est-europeană are o cifră de afaceri de 100 de milioane $ cu omologul sud-asiatic, cifră ce se prefigurează a ajunge la 500 de milioane $ în următorii ani. Folosind atuurile din dotare, industriaşii ucraineni le propun indienilor repararea, întreţinerea şi îmbunătăţirea mai multor sisteme datând din epoca sovietică. Un proiect dat la iveală în primăvara anului curent, ar fi repararea portavionului Gorshkov (redenumit Vickramadytia), la un preţ cu 50% mai ieftin decât oferta rusească, susţine Nikolay Gordienko, director al Ukroboronprom, firma de stat ucraineană pentru armament. Vărsându-şi năduful, acelaşi Gordienko afirma că:

„Aproape un deceniu, Rusia ne-a blocat agresiv intrarea. Noi am oferit multiple soluţii pentru a da o nouă viaţă armamentului din epoca sovietică (împreună cu forţele de apărare indiene), din moment ce noi suntem producătorul original al echipamentului.”

Alte proiecte includ aducerea la zi a mai multor sisteme anti-balistice: Kvadrat, OSA-AKM Strela-1, Tunguska, Shilka, IGLA, versiunea portabilă şi sistemul Strela-2, spune Artur Keruvimov, director general pentru strategii la Ukroboronprom.[18]

În loc de concluzie

Parametrii în care-şi desfăşoară viaţa statul şi naţiunea ucraineană nu sunt mai deloc fericiţi. Încă de la finele lui 2013, fostul preşedinte Viktor Yanukovici recunoscuse că visteria era goală. Până acum, complexul militaro-industrial este unul dintre puţinele sectoare de producţie care asigură profit. O seamă de chei de lectură derivă de aici:

• pentru Ucraina ar fi salvator dacă ar reuşi să-şi folosească această sursă de capital şi vizibilitatea internaţională derivată de aici pentru a atrage noi investitori şi a dezvolta parteneriate cu beneficii pentru activităţile civile;  
• faptul că azi Kievul înclină spre UE/NATO nu ar trebui să-i facă pe partenerii euro-atlantici orbi la posibilele vânzări ilegale ale furnizorilor ucraineni, mai ales că echipamentul furnizat de acest pieţei mondiale pot ajunge să alimenteze alte focare de conflict, cum e teatrul din Siria;  
• rămâne de văzut dacă această concurenţa pe care exporturile militare ucrainene le fac celor ruseşti în pieţele din Africa, Orientul Mijlociu ori Asia de Sud vor îndârji şi mai tare Kremlinul să continue războiul civil sau vor fi unul din factorii care vor convinge Rusia să fie mai împăciuitoare cu NATO;  
• exemplul exporturilor ucrainene demonstrează cât de importante sunt reţelele în diplomaţia dintre state şi cum, odată create, ele pot fi exploatate pentru a transfera şi dezvolta noi tehnologii;  
• nu în ultimul rând, din cele prezentate mai sus, se poate observa ca o ţară poate obţine beneficii nu numai vânzând articole noi, ci şi întreţinând ori reparând aparatură mai vechi. Modernizarea este o activitate în sine.

Silviu Petre este cercetător în domeniul relaţiilor internaţionale şi traducător.

[1] Ivan Nechepurenko, Historic Ties to Prince Vladimir, The Moscow Times, July 28, 2015.
Shaun Walker, From one Vladimir to another: Putin unveils huge statue in Moscow, The Guardian,  4 November 2016 
[2] Simon T.Wezeman, Aude Fleurant, Sam Perlo-Freeman, and Peter D.Wezeman, The Impact of the crisis in Ukraine on arms transfers in SIPRI Yearbook 2015, Oxford University Press, 2015, pp.75-76
[3] Charles Recknagel, Complex Ties: Russia's Armed Forces Depend On Ukraine's Military Industry, Global Security, March 28, 2014
[4] Kateryna Choursina and James M. Gomez, Putin Eyes Ukraine War Industry Powering Own Russian Army, Bloomberg, May 7, 2014
[5] Anna Maria Dyner, What Ending Cooperation on Armaments Means for Russia and Ukraine, The Polish Institute for International Affairs, No. 50 (645), 15 April 2014, https://www.pism.pl/files/?id_plik=17078
[6] Richard Weitz, Russia's Defense Industry: Breakthrough or Breakdown?, International Relations and Security Network (ISN);  March 06, 2015
[7] Michael Birnbaum,Ukraine factories equip Russian military despite support for rebels, The Washington Post,  August 15, 2014
[8] Sam Skove, 4 Signs That Russia's Defense Industry is Pivoting Toward China, The Moscow Times, April 28, 2015
[9] Siarhei Bohdan, Belarus Strengthens Defense Sector Cooperation With Ukraine, Belarus Digest, 23 December 2014
[10] Siarhei Bohdan, Tanks And Tractors: Belarus' New Deals In The Developing World, Belarus Digest, 08 September 2014
[11] Ian Anthony, The future of the defence industries in Central and Eastern Europe, SIPRI Research Report No.7, Oxford University Press, 1994, p.48
[12] Igor Egorn: Conversion in Ukraine: Some results and problems in Mary Kaldor, Ulrich Albrecht, Genevieve Schmédér, The end of military fordism. Restructurind the global military sector, Pinter, London/ Washington, 1998, pp.206-212
[13]  Ukraine Defense Industry, Global Security, globalsecurity.org/military/world/ukraine/industry.htm
[14] The globalization of crime: a transnational organized crime threat assessment, UNDOC, Vienna, 2010, pp.143-145
[15] Awad Mustafa, Saudi Arabia to build AntonovCargo Planes, Defence News, 7 May 2015. Richard Tomkins, Antonov transports to be built in Saudi Arabia, UPI,  Feb. 24, 2016
[16] Lyuba Lulko, Russia unexpectedly loses India and Vietnam, Pravda, 24.05.2016
[17] Vivek Raghuvanshi, Ukraine pitches to break Russian monopoly in India, Defence News, March 30, 2016
[18] Idem