În plină criză mondială, europenii încearcă să propună mărirea salariului minim garantat. Poate chiar reuşesc

Prima întrebare şi primul răspuns: salariaţii europeni vor beneficia de un salariu minim comun? Nu, deoarece acordul la care s-a ajuns ieri între Parlamentul European şi Consiliu nu prevede măsuri obligatorii pentru adoptarea unui salariu minimal în ţările care nu dispun de această formulă.

În această situaţie se află Austria, Ciprul, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia unde, cel puţin în acest moment, nu există prevederile care să instituie un salariu minim garantat.

Dar asta nu înseamnă nicidecum că acordul nu este unul istoric, deschizând o poartă, în fine, către posibilitatea adoptării uneia dintre cele mai discutate, promisă şi foarte tare dorită măsură de echitate socială, cu perspectiva de a vedea că Europa s-ar putea întoarce la modul foarte serios şi concret la dimensiunea socială, componenta cea mai importantă care a dat decenii de-a rândul credibilitatea şi atractivitatea aventurii comune europene.

Aveţi aici comunicatul transmis de Parlamentul European. Din punctul meu de vedere, fraza esenţială conţinută în textul acordului este faptul că astfel se vor putea asigura „standarde decente ale vieţii de fiecare z i” , mesajul cel mai important adresat popoarelor din cele 21 de State membre care ar putea beneficia de legislaţia respectivă: „un standard de viaţă decent, luând în considerare condiţiile socio-economice proprii, puterea de cumpărare sau productivitatea naţională şi perspectivele de dezvoltare pe termen lung”.

Din acest moment discuţia s-ar muta la nivel naţional, deoarece, spune acordul la care au ajuns negociatorii europeni, fiecare guvern naţional va trebui, evident cu ajutorul unor date corect stabilite de institutele locale de statistică şi prognoză, să alcătuiască o proiecţie realistă asupra necesarului minimal de bunuri şi servicii care ar asigura „supravieţuirea decentă”. Pot fi luate în considera cifre indicative precum 60% din venitul mediu brut sau 50% din salariul mediu .

„Graţie acestei legi, reducem inegalităţile salariale şi facem presiune pentru ca salariaţii cei mai puţin plătiţi din Europa să beneficieze de salarii mai mari”, spune Agnes Jongerius, deputată europeană social-democrată, coraportor al textului respectiv.

În fine, deci, avem o bază de speranţă deoarece acordul de acum se bazează pe o propunere prezentată de Comisia Europeană în octombrie 2020 pentru a lupta împotriva dumpingului social în spaţiul european şi pentru a demara un proces de convergenţă „ascendentă” a nivelelor de salarizare. Ar urma să se aplice în statele unde mai puţin de 80% din forţa de muncă este protejată de prevederile unor convenţii colective şi ar avea ca efect o revitalizare a sistemului mai degrabă uitat în unele State Membre de implicare obligatorie a dialogului cu patronatele şi sindicatele în stabilirea nivelului optimal şi logic al salariului minim în raport cu dezvoltarea fiecărei ţări. Important, nu-i aşa, pentru ţări ca România care transmite în permanenţă cifre fantastic de bune privind creşterile economice, preluate cu entuziasm şi mare încredere de partenerii noştri europeni şi mondiali.

Important, zic, deoarece dacă chiar se va ajunge la o discuţie serioasă pe această problemă, dacă va fi realmente aprobată ca reglementare europeană şi se va respecta intervalul de doi ani, atunci guvernele vor fi obligate să găsească soluţiile în consecinţă. Aici va fi extrem de dificil deoarece discrepanţele actuale sunt enorme: salariul minim este, conform datelor de anul trecut, de 322 Euro în Bulgaria şi 2200 Euro în Luxemburg...Iată un grafic difuzat de Institutul Jacque Delors în noiembrie 2020:

Foarte important, ţin să repet acest lucru, nu este nicidecum vorba despre stabilirea unui salariu minimal european, asta chiar ar fi imposibil şi totalmente în afara limitelor de competenţe ale instituţiilor de la Bruxelles, dar readuce în centrul discuţiilor importanţa convenţiilor colective şi valoarea politicilor sociale pentru a remedia problema cu care se confruntă societăţile noastre: intrarea în zona sărăciei endemice a unui important de oameni. Şi nu numai din categoriile defavorizate. S-au prezentat de către deputata europeană Cindy Franssen : statisticile din 2018 ale Eurostat care arătau că peste 20 de milioane de salariaţi din Europa erau aproape de zona sărăciei, iar pandemia plus crizele combinate din acest moment nu fac decât să amplifice această perspectivă.

Oare ce vor face ai noştri, tocmai fiindcă suntem, cum spun în fiecare zi, un exemplu de bunăstare prezentă şi viitoare? Ne interesează şi ce fac nefericiţii ceilalţi confruntaţi cum sunt dânşii cu creşterea preţurilor, şomaj în rândul tinerilor, penurie de alimente. „sărăcia energetică” şi altele de care noi suntem feriţi?