Instabilitatea politică poate costa scump România. Cristian Diaconescu: „Nu este vorba doar despre bani, mă refer la capacitatea de a te apăra”
0Disputele politice interne riscă să afecteze grav credibilitatea României în fața partenerilor externi și să pună în pericol proiecte esențiale pentru securitatea națională, avertizează fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu. El a subliniat că miza depășește cu mult aspectul financiar al programelor strategice.
„Riscăm să pierdem încrederea partenerilor noștri. Putem să organizăm după aceea oricâte summit-uri, n-ar mai veni nimeni, pentru că nu mai contăm. (...) Nu este vorba doar despre bani, mă refer la capacitatea de a te apăra și de a descuraja un atac împotriva României”, a declarat fostul ministru, la Interviurile Adevărul.
Acesta a criticat faptul că interesele de partid ajung uneori să prevaleze în fața priorităților de stat, deși liderii politici au acces la informații sensibile care ar trebui să îi determine să trateze cu maximă responsabilitate deciziile strategice.
„Problemele politice, că nu mai vreau cu tine la guvernare, sunt mai importante? De ce spun acest lucru? Oamenii care sunt decidenți în partidele politice, în egală măsură sunt decidenți în ceea ce privește funcționarea statului român”, a declarat Diacoenscu.
Întrebat dacă actuala situație politică internă reprezintă principala vulnerabilitate percepută de partenerii externi, Diaconescu a răspuns afirmativ.
„Toată lumea respectă mișcările politice și reașezările de majorități. Problema apare atunci când nu sunt găsite soluții, iar acest lucru îți vulnerabilizează mandatul”, a explicat el.
Fostul ministru a făcut apel la stabilirea unei agende clare de priorități naționale, care să fie protejate de conflictele politice. „Stabiliți, oameni buni, o agendă. Din această agendă vedeți ce puteți pune în discursul, conflictul, temele politice naționale și ce este în agendă prioritar pentru statul român. Și în acel moment, dacă e nevoie de cooperare pentru temele prioritare, păi cooperați. Nu le folosiți pentru luptă interna”, a transmis Cristian Diaconescu.






















































