
În mijlocul infernului din Israel, un gest superb de solidaritate creștină cu semenii. Simbolic și inutil?
0Se mai poate oare vorbi despre altceva decât de ororile care succed acum în Israel și despre amenințarea iminentă a unei explozii a terorii pe plan regional?

Greu de răspuns, dar vă cer atenția pentru a vedea cum, foarte discret, după obiceiul lor care pe ai noștri nici că-i interesează sau îi atinge, a început țesutul unui tip de răspuns (creditat de unii cu foarte puțin succes) poate important deoarece, în esență, vorbim acolo despre un nou episod de violență și ură generat de permanentul război religios care continuă să genereze victime. Dacă despre război religios este vorba, atunci, se întreabă unii dintre jucătorii pe cât de puternici, pe atât de discreți ai planetei, oare nu ar putea să fie momentul lansării unei dimensiuni confesionale și apoi, dacă va fi posibil, inter-confesionale a unei ipotetice inițiative de pace?
În acest context, foarte rapid, în zona Orientului Apropiat și în unele centre importante și relevante ale creștinătății (catolice și ortodoxe deopotrivă) apare semnale pe care măcar să le consemnăm dacă, din aceleași motive ca diplomația noastră, ai noștri nu sunt chemați să ia parte la această construcție.

Printre aceste gesturi exemplare, se numără și cel al cardinalului Pierbattista Pizzaballa (foto), Patriarhul Latin al Ierusalimului care s-a oferit celor de la Hamas ca ostatic în schimbul celor deținuți de organizația terorist, începând cu copiii reținuți în Gaza. Chiar dacă la noi clopotele bisericilor n-au sunat pe 17 octombrie, zi declarată de bisericile creștine din Ierusalim drept „zi de post și rugăciune pentru pace și reconciliere”, ne-a fost dat să consemnăm spusele lui Pizzaballa: „Sunt gata pentru a face acest schimb, sunt gata la absolut orice dacă asta poate duce la eliberarea copiilor și la întoarcerea lor acasă. Hotărârea mea este absolută”. Teama sa, în imediat, fiind că „urmare a unei ofensive terestre în Gaza, se va crea o criză umanitară și mai amplă... conflictul poate deveni regional care să nu cuprindă doar Gaza și, eventual, Cisiordania, ci și Libanul. Temerile privind o escaladare regională sunt reale”.
Încărcătura simbolică a gestului cardinalului Pizzaballa este evidentă, la fel ca amintirile istoriei îndelungi care povestesc despre asemenea atitudini luate pe câmpul de luptă în timpul războaielor medievale europene dar și – asta este deja relevant în cazul de față – ca gest suprem de curaj cavaleresc în relația cu inamicul musulman în timpul cruciadelor. S-ar putea ca, acum, cineva să se gândească la o soluție extremă de a organizare a dialogului religios interconfesional, diplomația religioasă la nivel foarte înalt devenind, cine știe, un spațiu pe care oamenii de bună credință să-l poată folosi, dincolo de orbirea evidentă a unor oameni politici setați definitiv în scenariul răzbunării.
Destul de greu de crezut că se mai poate, dar există niște canale care s-au deschis și lucrează intens. Iată o dovadă în acest sens: pe 18 octombrie, patriarhul ecumenic Bartolomeu spunea ceva deosebit de interesant și semnificativ:
„Am văzut cu toții consecințele tragice într-o lume care respinge dialogul... În ultimele luni, am fost martorii pierderii de vieți omenești și a distrugerii mediului înconjurător din cauza agresiunii nejustificate și neprovocate a Rusiei împotriva teritoriului suveran al Ucrainei... Acum, chiar sub ochii noștri, vedem tragedia reprezentată de pierderea de vieți nevinovate și distrugerii de infrastructură în Orientul Mijlociu, acolo unde a fost reaprins un conflict etern. Deoarece noi, ca oameni, nu dorim să cooperăm și să facem concesii în favoarea fraților și surorilor noastre precum și pentru protejarea creației, darul sacru din partea Divinității. Împreună cu Papa Francisc, fratele nostru întru credință, am încercat să aducem împreună liderii din Israel și Palestina pentru dialog. Acum câteva zile, am transmis un foarte impo9rtant comunicat comun împotriva folosirii violenței și pentru consolidarea păcii”.
Ieri, Papa Francisc a întărit mesajul, adăugând că „este neliniștitoare posibilitatea d escaladare a conflictului, cu atât de multe războaie care sun deschise acum în lume. Lăsați armele să tacă, lăsați să fie auzit strigătul în favoarea păcii și săracilor, pentru copii și toți oamenii. Frați și surori, războiul nu rezolvă niciun fel de problemă, aduce doar moarte și distrugeri, ura crește și se multiplică răzbunările. Războiul anihilează viitorul”.
Se caută acum, spun unele surse, acele canale ecleziastice care, de o parte și alta, ar putea accepta poziții comune de negocieri. Și, așa cum este tradiția în acea parte a lumii, chiar dacă mesajul ecumeni8c a fost dat deja la cel mai înalt nivel, trebuia să existe o reuniune a celor mai importanți reprezentanți ai bisericilor creștine din Ierusalim care, în teren, să exprime o poziție comună, activă și angajată, așa cum este aceasta a tuturor Patriarhilor și șefilor bisericilor din Ierusalim:


Este posibil, se spune pe surse, să existe o asemenea deschidere , ca ultimă soluție acceptată și susținută de mai multe zone de putere, tocmai fiindcă, în acest caz, negocierile acestea ar fi într-un format non-statal, cel puțin inițial, și ar însemna rezolvări sectoriale în problemele umanitare uriașe. Se vorbește chiar – dar aproape la modul ideal și fără mari speranțe – de organizarea unei întâlniri ecumenice între conducătorii marilor religii cu locuri sfinte în Ierusalim. Dar, pragmatic vorbind, între a discuta despre lucruri sfinte și a pune ceva în practică se arată că drumul este aproape imposibil deoarece orice scenariu de pace trebuie nu numai scris de oameni, ci și aplicat în practică tot de oameni.
Din păcate pentru noi toți, nu este timpul viziunii creștine, ci este cel al generalilor și jocul cu armele morții.