Imunitatea în situaţii de urgenţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
interzis

În general, în practica internaţională, sunt recunoscute acum mai multe tipuri de imunităţi. Imunitatea absolută, calitate de care beneficiază, în funcţie de prevederile constituţionale naţionale, oficialii guvernamentali pe perioada îndepliniriii sarcinilor de serviciu.

Imunitatea în scopuri umanitare sau caritabile, o formulă care a fost practicată (sec XIX până la jumătatea sec.XX) de mai multe guverne care doreau să acorde protecţie unor organizaţii umanitare sau caritabile; teoretic, membrii unor organizaţii de tipul Crucii Roşii Internaţionale ar trebui să se bucure şi acum de acest statut, încălcat sau ignorat mult prea adesea în zonele de război. 

Imunitatea judiciară, statut de care beneficiază un judecător sau alţi magistraţi în perioada exercitării funcţiei lor. 

Imunitatea faţă de urmăriri judiciare, formulă prin care unele guverne aleg să-şi protejeze oficialii de efectele legislaţiei internaţionale ( de ex. refuzul de a-i preda unor instanţe precum Curtea Penală Internaţională). 

Imunitatea calificată (în SUA), conferită unor persoane care efectuează misiuni ca parte a unor acţiuni guvernamentale. 

Imunitatea statală, principiu al legislaţiei internaţionale care statuează faptul că guvernul unui stat nu poate fi judecat în faţa unui tribunal dintr-un alt stat. 

Imunitatea martorului care este uneori oferită unei persoane în schimbul mărturiei sale.

Imunitatea soţului/soţiei care protejează o persoană de a da mărturie care să incrimineze pe cel/cea cu care este legal căsătorit(ă).

Imunitatea parlamentară care este conferită aleşilor pe perioada mandatului lor. 

Imunitatea diplomatică rezultată din acordurile între state prin care diplomaţii sunt exceptaţi de la aplicarea legislaţiei naţionale din ţările unde sunt acreditaţi oficial.

Ne interesează subiectul în măsura în care desfăşurarea evenimentelor din Irak repune în discuţie, de data asta cu o rezolvare practică negociată diplomatic, o temă recurentă ţinută undeva departe de scena publică: posibilitatea extensiei statutului diplomatic către personalul militar angajat în operaţiuni de luptă pe teritoriul altui stat. Concret, după cum relatează agenţiile internaţionale de presă, este vorba despre un acord semnat şi parafat între oficialii americani şi irakieni prin care se conferă imunitate forţelor speciale trimise să acorde asistenţă guvernului de la Bagdad confruntat acum cu o ofensivă pe scară largă a islamiştilor din ISIS (Statul Islamic al Irakului şi Siriei). După cum spuneam, tema nu este nouă, căci fusese evocată şi nerezolvată încă din 2011, când acesta a fost unul dintre principalele motive ale retragerii armatei americane din Irak, cum afirmă Eli Lake şi Josh Rogin pentru World News. 

În 2011 nu se ajunsese la un acord asupra unui document denumit Status Forces Agreement prin care s-ar fi recunoscut acest tip de statut diplomatic pentru trupele combatante...situaţie rezolvată acum şi care acoperă prezenţa celor 300 de membri ai Forţelor Speciale trimişi la Bagdad. Pur şi simplu experţi care să ajute la antrenamentele forţelor irakiene aflate în derută? Sau mai degrabă forţe realmente combatante deoarece, pe perioada misiunii lor, vor primi pe perioada misiunii, aşa cum anunţa Lt.Cmdr. Nate Christiensen, purtător de cuvând al Pentagonului, un tip de alocaţie “Imminent Danger Pay” (7,50 $ pe zi până la un maximum de 225$ lunar). Adică exact tipul de alocaţie pe care-l primesc soldaţii din trupele americane staţionate în zonele învecinate: Kuweit, Arabia Saudită şi Qatar.

În acest caz, pare absolut limpede că avem de-a face cu o implicare militară americană directă în Irak şi este absolut imposibil de spus, cel puţin în această etapă, dacă este vorba de un tip de intervenţie limitată doar la acest prim cotingent de 300 de militari sau dacă, în funcţie de situaţia din teren, lucrurile pot evolua spre o acţiune pe scară cu mult mai amplă. Care, într-o primă etapă, să presupună acţiuni aeriene (portavionul G.W. Bush se află preventiv în Golf şi sunt puse în stare de alertă diversele unităţi aeriene aflate la bazele din statele învecinate).

foto: portavion G.W.Bush

portavion uss bush

Este foarte posibil forţele speciale americane să fie angajate în două tipuri de operaţiuni imediate. Prima este cea de a determina cu exactitate situaţia din teren (acţiuni HUMINT), identificând forţa reală a combatanţilor ISIS, tipul de armament uşor şi greu de care dispun (lucru relativ uşor de realizat deoarece este în majoritate de origine americană, lupat de la unităţile irakiene învinse sau din depozitele armatei regulate pe care au reuşit să le devalizeze până acum, atât în Irak cât şi în Siria). În plus, trebuie să identifice rutele pe care se deplasează unităţile ISIS, extrem de mobile şi acţionând de regulă în formaţiuni reduse ca număr, pe principiul „loveşte şi fugi” folosit cu atâta succes de talibanii din Afganistan. În fine, ar trebui să identifice rutele de livrarare de logistică şi echipamente despre care mulţi spun că îşi au originea în Arabia Saudită.

Într-o etapă imediat următoare, o parte a soldaţilor din Forţele Speciale americane ar putea servi drept „marcatori” pentru atacurile aeriene, misiune de importanţă vitală deoarece, exact ca şi în Afganistan, ţintele sunt mici şi foarte mobile, ascunzându-se ori de câte ori asta este posibil, în mijlocul unor zone civile ceea ce face foarte greu acceptabil atacul cu drone. De unde, evident, nevoia de „marcatorii” din teren, aflaţi însă în situaţie de mare risc deoarece, pentru a efectua operaţiunea de marcare cu laser, trebuie să se apropie relativ mult de ţinte şi să poată ieşi rapid din zona de luptă, mai ales dacă atacul este efectuat de aviaţie.

Teoretic însă (ferească Dumnezeu şi de practică!) apare posibilitatea ca şi alţii să folosească exact acest tip de procedeu (imunitate diplomatică pentru trupele combatante) pentru a-şi proteja militarii. Scoţându-i astfel de sub prevederile Convenţiilor de la Geneva.  Scenariul ar fi posibil de luat în seamă în cazul în care, pe teritoriul irakian, ar putea fi prezente alte trupe, chemate direct de guvernul aflat acum realmente cu spatele la zid sau sosind la iniţiativa altor state îngrijorate de deteriorarea situaţiei. Prelungirea situaţiei de criză gravă din Irak ridică perspectiva reală a implicării unor state învecinate (de la Turcia în zona Kurdistanului până la Arabia Saudită sau Iran) şi a internaţionalizării conflictului. Combinat, acum şi exact în această perspectivă, cu cel din Siria , eventual cu o extensie imediată şi înspre Liban dacă de acolo se confimă zvonurile conform cărora au început deja să acţioneze în Irak brigăzi Hezbollah (cu o parte din efectivele deja prezente în Siria).

Ceea ce este sigur, este că toate planurile diplomatice ale comunităţii internaţionale (inclusiv sumele uriaşe acordate de SUA şi UE pentru reconstrucţia şi stabilizarea Irakului) au eşuat lamentabil şi definitiv. Caz în care, iată, ultimul recurs nu este altul decât cel tradiţional, apelul disperat la “fratele mai mare”, cu toate consecinţele previzibile ale unei asemenea intervenţii. Care, chiar dacă este posibil să rezolve punctual problema momentului, nu va face decât să alimenteze cu argumente suplimentare o bătălie cumplită cu rădăcini interconfesionale şi cu o uriaşă miză economică, cea a controlului resurselor.

Dar, în acelaşi timp - şi aceasta pare a fi partea bună a lucrurilor – situaţia este într-atât de gravă încât este posibil ca, de data asta, să se impună o Conferinţă de pace asupra Orientului Mijlociu în care supra-puterile să recunoască nevoia urgentă de formare şi trimitere în teren  unor forţe de impunerea păcii care să aibă un mandat de trupe combatante şi care să poată asigura o cât de cât revenire la normalitate, securizând graniţele şi zonele petrolifere.

Dacă nu, explozia următoare va fi una regională, aproape imposibil de oprit. Cu consecinţe deja dramatice asupra preţului petrolului şi ameninţând stabilitatea economiei mondiale. Şi atunci, nimeni nu va mai acorda nimănui imunitate, oricare ar fi situaţia de urgenţă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite