Hitler: Ce spun analizele ADN despre dictatorul nazist
0Potrivit unui documentar britanic, analizele genetice ar arăta că Hitler suferea de o tulburare sexuală rară și de riscuri ridicate de tulburări psihice. Cât de certe sunt concluziile pe baza materialului ADN?
Documentarul Channel 4 ”Hitler’s DNA: Blueprint of a Dictator” (”ADN-ul lui Hitler: Amprenta unui dictator”) dezvăluie, la optzeci de ani după moartea Führerului nazist, mai mult decât doar informații medicale. Documentarul încearcă, de asemenea, să explice comportamentul lui Hitler, pe baza analizei ADN. Din punct de vedere științific, demersul este, însă, discutabil.
Sindromul Kallmann: tulburarea rară a dictatorului
Potrivit secvențierii ADN, Hitler suferea de sindromul Kallmann, o afecțiune genetică rară ce duce la o producție redusă de hormoni sexuali. Consecințele sunt absența sau întârzierea severă a pubertății, un nivel scăzut al testosteronului, un simț al mirosului slab dezvoltat (anosmie), criptorhidie și o probabilitate mai mare de micropenis sau alte anomalii genitale.
Deficiențele fizice ale lui Hitler erau deja batjocorite de soldații britanici încă din 1939, în cântecul lor satiric ”Hitler Has Only Got One Ball” (”Hitler are un singur testicul”).
Concluziile analizei ADN se potrivesc într-adevăr cu informațiile din fișa medicală a lui Hitler din închisoarea Landsberg, unde acesta fusese încarcerat în 1924, după puciul eșuat. La vremea aceea, medicul penitenciarului a diagnosticat un ”criptorhidism pe partea dreaptă”, adică un testicul drept nedescins.
Mai mult, începând cu 1944, medicul personal al lui Hitler, Theodor Morell, i-a administrat dictatorului în mod regulat injecții cu testosteron, fapt care ar putea susține, de asemenea, ipoteza sindromului Kallmann.
Riscuri psihice în ADN-ul lui Hitler?
Potrivit documentarului, ADN-ul lui Hitler ar indica, în plus, o probabilitate peste medie pentru ADHD, o probabilitate ridicată de comportamente autiste, schizofrenie și o tendință către comportament antisocial.
Există într-adevăr surse și mărturii ale contemporanilor care sugerează o tulburare psihică sau o ”instabilitate mentală” a lui Hitler. În cartea sa ”O nebunie de prim rang”, psihiatrul iraniano-american Nassir Ghaemi, profesor de psihiatrie la Tufts University School of Medicine și lector la Harvard Medical School din Boston, a analizat ”instabilitatea mentală” la diverse figuri istorice de vârf, de la Abraham Lincoln la principalul adversar democratic al lui Hitler, Winston Churchill. Hitler a fost singurul său exemplu negativ.
Ghaemi, care nu a fost implicat în documentarul BBC, consideră constatările legate de ADN ”științific fundamentate” și este convins că Hitler suferea de o tulburare maniaco-depresivă. ”Trăsăturile maniacale sporesc creativitatea și rezistența, simptomele depresive cresc empatia și realismul, toate acestea fiind calități ale unui lider. Aceste calități pot fi folosite pentru orice orientare politică, fie autocratică și tiranică, ca în cazul lui Hitler, fie democratică, ca în cazul lui Churchill”, a comentat psihiatrul pentru DW.
Instabilitatea ”psihică” a lui Hitler, consideră Ghaemi, s-ar fi agravat după 1937 din cauza administrării zilnice intravenoase de amfetamine împotriva depresiei. Această evaluare este confirmată și de surse istorice.
Faptul că Hitler ar fi suferit eventual de sindromul Kallmann ar putea explica, potrivit lui Ghaemi, ”de ce, spre deosebire de majoritatea persoanelor cu tendințe maniacale, nu avea un libido ridicat, deși prezenta multe alte trăsături specific maniei, precum vorbărie, energie fizică ridicată, necesar redus de somn și un simț exagerat al propriei valori”. Dar acestea sunt indicii, nu dovezi.
Concluzii înșelătoare despre comportament
Desigur, astfel de evaluări și noile constatări medicale pot ajuta la înțelegerea psihologiei lui Hitler. Dar atribuirea individuală a comportamentelor doar pe baza analizelor genetice și a așa-numitelor ”teste de risc poligenic” (PRS), cu care este estimat riscul genetic pentru o anumită boală, nu este permisă.
Manifestarea tulburărilor psihice rezultă întotdeauna din interacțiunea complexă dintre genetică, mediu, istorie de viață și experiențe individuale. Cu ajutorul testelor genetice nu pot fi diagnosticate boli psihice; pentru aceasta este necesară o evaluare detaliată bazată pe simptome și pe discuții cu persoana afectată și cu cei din jur.
”Să sari de la biologie la comportament este un pas uriaș”, recunoaște psihologul britanic Simon Baron-Cohen, unul dintre experții care au lucrat la documentar. Astfel, geneticienii și psihologii participanți admit că nu sunt admise concluzii bazate exclusiv pe un risc crescut determinat prin analize ADN, pentru ca apoi să speculeze totuși despre posibile diagnostice sau tipare de comportament.
Situația riscă să îi pună în pericol reputația geneticianei și arheologei canado-britanice Turi King. Aceasta conduce în prezent Milner Centre for Evolution la Universitatea Bath și a fost anterior profesoară de comunicare publică și genetică la Universitatea Leicester. A devenit celebră datorită analizei ADN a rămășițelor lui Richard al III-lea, descoperite într-o parcare din Leicester.
Turi King intenționa, de fapt, să trimită rezultatele sale privind ADN-ul lui Hitler unei reviste medicale, pentru un proces de peer review, adică o verificare științifică de specialitate. Compania care a produs documentarul nu a dorit să aștepte acest proces îndelungat, iar King a fost de acord în cele din urmă.
Mit spulberat: Hitler nu era evreu
Cel puțin un zvon a putut fi eliminat: presupusa origine evreiască a lui Hitler. În 2022, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov susținea încă faptul că Hitler ar fi avut un bunic evreu. Potrivit analizei ADN, există însă dovezi genetice clare ale rădăcinilor sale austro-germane.
Suvenir de pe canapeaua morții: originea urmelor de ADN
Materialul ADN analizat provine, potrivit documentarului, de pe canapeaua pătată de sânge pe care Hitler s-a împușcat pe 30 aprilie 1945. Mai târziu, colonelul Roswell P. Rosengren, ofițer de presă al armatei SUA, ar fi luat o bucată din tapițeria canapelei, ca suvenir macabru din ”buncărul Führerului”. Aceasta se află în prezent în Muzeul de Istorie Militară din Gettysburg, în statul american Pennsylvania. Povestea este plauzibilă: există mai multe fotografii cu Hitler și canapeaua, precum și imagini cu soldați sovietici și americani tăind bucăți din aceasta.
Mai problematică este însă atribuirea: potrivit documentarului, autenticitatea materialului ADN ar fi fost verificată prin compararea cu probe cunoscute din rândul rudelor lui Hitler. Nu este clar cine dintre membrii familiei Hitler ar fi fost sursa acestor probe. Nici dacă descendenții încă în viață ar fi fost de acord cu analiza comparativă.
Pericol de stigmatizare și banalizare
Cercetătorii implicați în documentar erau conștienți că asocierea autismului sau a ADHD cu Hitler, considerat emblema răului absolut, este extrem de problematică. ”Există un risc ridicat de stigmatizare”, avertizează psihologul Simon Baron-Cohen în documentar. O astfel de asociere poate să determine asocierea oamenilor cu tulburări psihice cu un criminal în masă.
De asemenea, există pericolul ca prin patologizarea lui Hitler ca ”nebun”, comportamentul său inuman să fie atribuit unei predispoziții genetice și astfel minimizat. Dar, potrivit lui Ghaemi, aceasta este ”o preocupare constantă a unor oameni deLeon Weintraub, supraviețuitor al Holocaustului: Cel mai rău e să uiți știință și activiști germani”. Declarațiile despre starea de sănătate a lui Hitler ”nu au nicio influență asupra responsabilității morale pentru crimele sale”, a precizat Ghaemi pentru DW. Moral și juridic, Hitler este responsabil pentru faptele comise.
ADN-ul lui Hitler și mitul „rasei ariene superioare”
Ironia sorții: după propriile legi naziste, Hitler însuși ar fi fost considerat ”bolnav ereditar” și ”nevrednic de viață”, devenind victimă a programelor sale de eutanasiere.
Potrivit așa-numitei ”învățături rasiale” naziste, destinul uman se află în sânge. ”Capacitatea de a lua o decizie pozitivă sau negativă este o trăsătură determinată de sânge”, se afirmă în cartea sa Mein Kampf.
Prin urmare, puritatea sângelui ar conferi individului capacitatea de a lua decizii ”corecte” și ar întări coeziunea unei națiuni. În schimb, amestecul de sânge prin ”metisare” ar duce la acțiuni ”ilogice” și ar arunca civilizațiile în ruină. Exact acolo unde Hitler, în cei doisprezece ani ai dominației sale violente, a aruncat mari părți ale lumii: în ruină.
Se încarcă comentariile...
