Haydn, Mozart și Vivaldi în Brahms Saal de la Musikverein din Viena
0Un concert cameral susținut de ansamblul „Die SchlossCapelle” („Capela palatului”) s-a repetat de multe ori la sfârșit de iarnă și început de primăvară, februarie-martie, în Sala Brahms aparținătoare a celebrei instituții Musikverein, cunoscută în primul rând prin Sala de Aur, gazdă a Concertelor de Anul Nou, sediu al Filarmonicii din Viena și a marilor tradiții simfonice ale fostei Capitale Imperiale.
Sala Brahms, 600 de locuri, stil neoclasic cu coloane ionice, autor arhitectul danez Theophil von Hansen, a fost inaugurată în 1870 împreună cu întregul ansamblu construit pe un teren oferit de Kaiserul Franz Josef I în 1863. Ornată luxos și cu lambriuri din lemn de cireș, Brahms Saal are excepțională acustică, precum sora ei mai mare, de Aur.
Programul concertului a fost baroc și clasic, o specialitate a ansamblului fondat în 2003 la Eisenstadt (Burgenland, Austria), reprezentat prin „Cele patru anotimpuri” de Vivaldi, „Simfonia nr. 40 în sol minor, KV 550” de Mozart și „Simfonia nr. 85 în Si major, Hob. I:85” de Haydn, executate în ordine inversă.
„Die SchlossCapelle” este o formație alcătuită din 20 de instrumentiști vienezi, cordari, „lemne”, alămuri, clavecin în configurație variabil dependentă de stil. În Haydn, după prima parte Adagio-Vivace a urmat o Romance elegant plăsmuită de orchestranții cu sunet omogen, conferind atacuri ferme și intervenții punctual delicate ale flautului, succedată de un distins Menuetto și un Finale. Presto plin de delicatețe.
Pentru simfonia de Mozart și după încălzirea haydniană, ansamblul a dăruit primei mișcări Molto allegro patetism prin contraste și remarcabilă dinamică. Andante a adus un dialog diafan între suflători și coarde, iar Menuetto. Allegretto-Trio s-a derulat destul de viguros, accentuat și în pași activi. Am remarcat sonoritatea măiestrit adumbrită a violinelor. Finale. Allegro assai încheietor a avut o turbulență deosebită, vijelioasă în ultimele pagini, condusă fiind cu deciziune, competență și cunoaștere stilistică de concertmaestrul Fritz Kircher.
O notă insolită. Absolut după fiecare parte a simfoniilor de Haydn și Mozart, publicul a aplaudat hotărât. Țin minte că acum mulți ani într-o situație similară și nu oriunde, ci la Sala de Aur, nedumerit am discutat cu un oficial de la Musikverein despre întâmplare. Mi-a răspuns sec, „Dacă le place... de ce nu?!” Acum, în programul de la Brahms Saal era inserată o avertizare prudentă, cu conotație ascunsă... „Nu se obișnuiește să se aplaude între părți”. Deci o portiță era lăsată și asistența a profitat. La noi, în cazuri similare, restul asistenței îi contrează pe cei ce procedează în acest mod, sancționându-i sonor cu grație. Personal, sunt susținător al opiniei că o lucrare simfonică trebuie apreciată în integralitatea ei, care surprinde creativitatea, atmosfera și interpretarea de ansamblu. Nu același lucru avea să se întâmple la Vivaldi, ce-i drept datorită și violonistului solist și conducător al formației, Fritz Kircher, asigurător al unei respirații speciale opusului.
Deci, Antonio Vivaldi cu „Anotimpurile” sale mult iubite în care „Die SchlossCapelle” (aici, 16 instrumente de coarde și clavecin) a cântat cu rafinament baroc, subtilități, cantilene dulci și virtuozități grație violonisticii lui Kircher („Primăvara”), în Presto debordant și finețuri strecurate între avalanșe de sunete tăioase, în turbion („Vara”). Secvența „Toamna” a adus în Adagio molto poezia clavecinului solo (aș fi vrut să aflu numele artistului, programul nu l-a menționat) susținut de murmurul cordarilor. Și din nou, în mișcarea „Iarna” virtuozitatea viorii soliste și claritatea de sunet au impresionat, conducând printr-un Largo duios la finalul Allegro, de-a dreptul furtunos, încoronant. Peste tot, colorizarea a fost cuvântul de ordine, redând cu puritate și incitant în rememorări ambianța celor patru anotimpuri.
„Die SchlossCapelle” a rezonat minunat în Brahms Saal, reinvitată fiind acum la Musikverein după succesele din stagiunea 2023-24.
Se încarcă comentariile...
