Halucinant: Intelectual român de marcă, fost ministru de externe și al învățământului, acum în PNL, susține marea teză a lui Putin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suntem într-o zonă de enormă imprevizibilitate politică și vedem cum în jurul nostru se învârtoșează tensiuni din ce în ce mai intense și aducătoare de nori negre la orizont. Tocmai din această cauză ceea ce personalitățile scenei publice afirmă în acest moment este urmărit cu maxim atenție.

Andrei Marga FOTO Mediafax
Andrei Marga FOTO Mediafax

Sau poate fi, sau ar trebui să fie dacă ne luăm după cărțile despre știința politichiei, chiar în România, tocmai pentru că este posibil să găsim acolo indicații asupra modului în care elita intelectuală, politică, socială, economică, concentrează oarece linii de forță în pregătirea viitorului. Cu atât mai mult, observatorii interni și cei externi deopotrivă au linii de recepție speciale deschise spre luările de poziție formulate de actuali sau foști miniștri de externe ai unei națiuni (cu atât mai mult membră în UE și NATO) presupunându-se în mod firesc că, măcar în virtutea fostelor lor funcții ce presupun -mai mult sau mai puțin serios, în funcție de țară – o cunoaștere oarecare a domeniului și, ca atare, sunt folosiți în jocul extrem de delicat și complicat de transmițători de mesaje, desigur neoficiale, dar care contribuie decisiv la conturarea exactă a ponderii celui oficial și conținând indicații prețioase asupra spiritului în care acționează și, mai ales, va acționa o țară.

De aceea, cred că trebuie meditat cu maximum de seriozitate la mesajul – în opinia mea halucinant - în raport cu tot ce zice România în zona oficială și chiar cu ce afirmă domnul general Ciucă, comandatul echipei guvernamentale și doctor în științe și chiar șeful său pe linie de partid. Căci iată ce spune domnul Marga, fost ministru de externe al României, fost ministru al educației și fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca cu ocazia Târgului de carte „Alba Transilvana” organizat la Alba Iulia:

"În legatură cu Ucraina, sigur, văd și eu care am fost la un moment dat responsabilul cooperării din partea Guvernului alături de un coleg ucrainean, cam știu situația. Nu sunt cel mai mare cunoscător. Deocamdată se poate spune următorul lucru: Acolo mai e mult până la democrație, acolo la ora actuală partidele sunt interzise, acolo televiziunile sunt sub controlul uneia dintre ele, acolo sunt oameni foarte bogați care pleacă cu banii din țară. Sigur, noi nu putem împiedica un cetățean să facă cu banii lui ce vrea, dar o țară din care marea parte a oamenilor pleacă cu bani cu tot nu are cum să fie nici o democrație, nici dezvoltată. Deci mai e mult până la democrație, aș spune...Vedeti bine, discutăm puțin în Europa despre necazurile oamenilor chiar dacă la toate televiziunile sunt declarații, dar nu discutăm concret, nu se merge să se vadă ce face un grup social la marginea unui oraș sau sat. Nu se discută destul de precis această treabă. Și atunci, discutăm acum, mă rog, sigur sunt urgențele, degeaba va fi democrație dacă va fi frig în casă. România, părerea mea aici e simplă, România nu are ce căuta în acest război, are toate resursele să nu sufere în criza energetică. Eu aș spune însă simplu, sigur, părerea mea nu e neapărat împărtăşită, dar și eu sunt pe ideile elaborate mai sistematic de specialiști care dau tonul în lume, Harvard și Chicago...Suntem aici într-o situație absolut specială. S-o spun direct, cu toată răspunderea, Ucraina este în frontiere nefirești. Ea trebuie să cedeze teritorii: Ungariei - Transcarpatia, Poloniei - Galiția, Romaniei - Bucovina și Rusiei - Donbas și Crimeea. Sunt teritorii ale altor țări, ne cramponăm, asta este, va fi conflict. Aș încheia cu asta: să fim foarte limpezi, atât timp cât situația din Ucraina nu se rezolvă printr-o discuție între America, Rusia, Germania, Ucraina și China și nu se ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi”.

Păi, trăiți, dacă e așa, lucrurile devin mai mult decât interesante. În primul rând, asta ar putea să arate că există o zonă de electorat în PNL, cel puțin cea cultă pentru care vorbește politicianul conservator venit din zona cea mai strălucitor-militantă a fostului PNȚCD, o posibilitate de acceptare a ideii centrale a mesajului transmis de echipa de la Kremlin care a indicat în numeroase rânduri că Ucraina ar fi un stat artificial și că unul dintre scenariile de rezolvare finală pentru conflict ar fi tocmai împărțirea ei între diferite țări învecinate. În al doilea rând, la fel de interesantă și profund sugestivă pentru a înțelege demersul fostului nostru ministru de externe este sugestia privind formatul în care ar trebui să se desfășoare convorbirile de pace, cu America, Rusia, Germania, Ucraina și China...iarăși deschidere excepțională spre viziunea Kremlinului care să-și aducă aproape marele său aliat din acest moment. Iar semnalul pe care-l transmit oamenii lui Putin de la Moscova, Medvedev în primul rând este tocmai că „degeaba va fi democrație dacă va fi frig în casă”, pe asta mizează ei pentru a distruge frontul rezistenței occidentale și pentru a amplifica sentimentul de oboseală legat de Ucraina.

În fine, e halucinant ce spune fostul nostru ministru de externe deoarece asta poate fi invocat și în alt context, în scenariul în care vecini ai României ar dori să anexeze Transilvania, spre exemplu. Și atunci, la fel de ușor va vorbi despre împărțirea unei țări la masa tratativelor?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite