Guvernul prim-ministrului Humza Yousaf publică documentele programatice pentru obținerea independenței Scoției

Revine în actualitate chestiunea mereu rediscutată a independenței Scoției care, în opinia a ceea ce este o majoritate (încă la limită) de alegători, trebuie să-și regăsească libertatea în raport cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu perspectiva de a se alătura Uniunii Europene în mai puțin de doi ani.

Acum ar fi reunite condiții extrem de favorabile, argumentează foarte vocal experții care, la comanda guvernului condus de tânărul și foarte dinamicul Prim Ministru Humva Yousaf (foto), au realizat un foarte amplu document în șapte părți pentru „a oferi poporului scoțian informația de care au nevoie pentru a avea la dispoziție o alegere informată asupra viitorului Scoției”. Le puteți consulta și dvs. aici, așa cum au fost ele publicate pe site-ul web al guvernului scoțian, redactate sub autoritatea directă a Secretarului pentru probleme externe, Angus Robertson. Deja, în acest context, acțiunea politică în favoarea independenți, angajată de mult timp, depășește nivelul politicii independentiste a unui partid mereu angajat în această direcție, și devine chemare la gruparea energiilor naționale în favoarea realizării unui dublu ideal: combinarea, în aceeași mișcare, a unui referendum pentru independență, cu ceea ce va fi confirmarea cererii de aderare la UE.

Momentul ar putea să fie bine ales din moment ce guvernul conservator de la Londra se confruntă din ce în ce mai vizibil cu greutăți fără precedent datorate pierderii de autoritate și prestigiu pe plan intern și extern, trecând practic dintr-un scandal major în altul și fără posibilitatea de a oferi ceva umbră de speranță pentru rezolvarea problemelor extrem de dificile economice și sociale provocate direct sau indirect de BREAXIT, cu remanență pe termen lung și foarte lung. Dar nu este numai atât.

Există, ca argument direct în fundalul celor șapte capitole programatice publicate de guvernul scoțian pentru a susține oportunitatea declanșării unui nou referendum pentru independență (reamintesc că prima încercare a fost nereușită, la limită, dar totuși un eșec) încă trei elemente de referință foarte importante, naționale și de context geo-strategic.

Primul este că, în perioada de la BREXIT încoace, guvernele conservatoare succesive de la Londra nu au reușit nimic din cele două mari promisiuni emblematice pe plan extern. Pe de o parte, s-a dovedit extrem de greșită percepția asupra valorii de solidaritate economică din Commonwealth, cu speranța perpetuată din alte timpuri și cu mentalitatea colonială nicicând dispărută. N-a funcționat și nici nu va mai funcționa vreodată în contextul în care fostele colonii își manifestă din ce în ce mai puternic resentimentele față de fosta metropolă, mergând cu revolta până la a cere înapoi obiectele de patrimoniu „împrumutate” de trupele imperiale și pe care le regăsim în toate muzeele sau în colecții particulare din UK .

Al doilea argument este că, în lipsa primei promisiuni, a existat un Plan 2, adică speranța că promisiunea  că SUA – conform mesajului transmis cu siguranță absolută de Trump – avea să sară în ajutorul UK prin încheierea unui acord economic de o amploare excepțională care avea să suplinească din plin fostele beneficii obținute ca Stat Membru UE și aveau să ducă o bunăstare nemaivăzută. Era logic că era vorba despre obișnuita retorică demagogică și ae-a ieșit, se vede și se simte.

Al treilea argument, de data asta de context, pe cât de nou pe atât de neașteptat, este creat de reflexul care începe să se reverbereze ca exemplu și precedent în întreaga Europă, adică decizia luată de socialistul spaniol Sanchez de a-și asigura scaunul de premier negociind o lege a amnistiei în favoarea independentiștilor catalani și basci. Scandalul este de-abia la început, dar demonstrează că se deschid porțile spargerii unor entități a căror unitate părea de nezdruncinat, adică regatele formate odinioară din alianțe susținute d forță militară, acum puse sub semnul întrebării.  Exemplul spaniol arată că orice devine negociabil.

Din punctul meu de vedere, este relevantă și apariția unei schimbări fundamentale în abordarea chestiunii independenței scoțiene : spre deosebire de documentele pe care s-a bazat campania precedentă în urmă cu șapte ani, marcate de apelul la spiritul patriotic și reluarea marilor valori naționale scoțiene, documentul de acum – citiți vă rog capitolul 7 privind aderarea la UE – încearcă să aducă soluții novatoare în domeniul economic și social, cu măsuri ușor de explicat și legate de reluarea relațiilor cu sistemele UE și, de ce nu, presupunând reluarea accesului la fondurile comunitare care, nu cu mult timp în urmă, alimentau transformarea și modernizarea Scoției.

Ne aflăm în fața unui scenariu deschis și extrem de tensionat deoarece, în caz de reușită, mișcarea independentistă scoțiană poate fi argumentul instantaneu pentru cererea de independență a Irlandei de Nord doritoare de reintegrare cu patria -mamă și, pe termen mediu, și a Țării Galilor.  Este posibil? Cu siguranță că este. Probabil? Poate, în măsura în care se adâncesc problemele economice și sociale din UK și poate să apară un orizont de soluții odată cu aderarea la UE. În actuala sau viitoarea sa arhitectură, căci, cum veți vedea, în funcție de rezultatele aduse pe piața europeană de alegerile de la anul, unii deja visează la reluarea proiectului unei Europe cu mia multe viteze, cu un „nucleu dur” în jurul căruia să graviteze celelalte cercuri, la mai mică sau mai mare distanță.

Și sunt mulți care-și doresc, cu diverse argumente, să se programeze pentru prezența la prima masă a deciziilor. Un singur lucru este cert: laboratoarele de creație politică (poate, cândva, în alt secol, vom avea și noi așa ceva) simt pe bună dreptate apropierea unei schimbări sistemice în jocul care alimentează arhitectura europeană cu proiecte și îi pregătește noua formulă de funcționare.  Demersul scoțian este rezultatul unei asemenea școli de gândire și trebuie analizat ca atare.