Guvernul Ponta, Nicu Debitoru’ şi familia Gogu & Tantza Tertii solvabili

Domnul Ponta ne-a anunţat ieri că un million de români vor putea beneficia de reduceri ale ratelor la credite. Suma totală a potenţialelor reduceri este de 4 miliarde de lei. Ca măsură de repornire a consumului. În aparenţă, este foarte lăudabil şi la nivel microeconomic, şi la nivel macro. Vorba românească, „Să fie bine!" Dar este chiar aşa? Hai să facem nişte calcule!

Să estimăm grosier că, pe lângă cele 4 miliarde lei acordate ca reduceri de credite, se adaugă costuri de administrare de 5% (salariile funcţionarilor care vor trebui să facă această muncă titanică de-a analiza peste un milion de dosare a celor care vor solicita aceste reduceri).  Aşadar, vorbim de 4.2 miliarde lei sau 900 milioane euro.

Banii aceştia se vor plăti de la buget. Însă, acest buget nu este o chestiune abstractă, ci reprezintă totalitatea banilor pe care îi dăm noi statului, într-un an. În teorie, îi dăm pentru că ni se asigură un set de servicii cât mai bune (protecţie, educaţie, infrastructură, servicii sociale în caz de nevoie).  Ni se asigură nouă, celor care îi plătesc, cu înţelegerea faptului că există o solitaritate socială. Dar să fim sinceri şi să ne recunoaştem caracterul egocentric: în primul rând, dăm acele impozite pentru nişte contraprestaţii adresate nouă sau familiilor noastre.

Fără a diminua rolul celor care lucrează în sistemul bugetar (mama a fost asistentă medicală timp de 40 de ani) sau a celor din zona ONG-urilor (unde am mulţi prieteni) trebuie observat că valoarea economică se creează în primul rând în zonă entităţilor private. Cu alte cuvinte,  banii pentru şosele, borduri şi festivaluri, salarii ale bugetarilor şi ajutoare sociale originează în corporaţiile sau micile întreprinderi care produc efectiv ceva. Şi la fel este peste tot în lume, diferenţa fiind doar modul de redistribuire a respectivei valori generate. Nu este nimic rău în asta, nu înseamnă că cine lucrează la multinaţională e mai breaz decât cine lucrează la o şcoală sau un spital.

Să aproximam că în sectorul privat lucrează 3 milioane de oameni. Din aceştia să presupunem că 500.000 vor beneficia de facilitatea oferită de guvernul Ponta (cealaltă jumătate fiind bugetari).

Aşadar, restul de 2.5 milioane vor trebui să suporte o factură totală de 900 milioane euro. Sau ca să o spunem mai simplu: fiecare angajat din sectorul privat va scoate din buzunar 360 euro pentru această manevră.

Să prespunem că avem o familie în care ambii parteneri lucrează în zona privată. Familie care nu va beneficia de măsura reducerii ratei (stau în chirie, au avut casă sau au făcut credit, dar au salarii mai mari decât limita impusă de norme).

Oamenii ăştia vor plati din buzunarul lor 720 euro. Adică:

a) O vacanţă all-inclusive în Bulgaria, Grecia, Turcia, de 7 zile

sau

b)  25-35 de ieşiri în oraş (restaurante, cafenele, teatre, cinema)

sau

c)  O sută de cărţi

d) Un computer bunicel, un televizor cu diagonala de peste 100 cm, un sistem audio foarte performant

sau

e)  Mai multe hăinuţe şi jucării pentru copii decât îşi permite majoritatea familiilor într-un an

sau

f) Întreţinerea medie pe circa 8-10 luni.

Partea insidioasă e că nici nu vor da seama că vor fi mai săraci. Vor percepe o apăsare mai mare la muncă pentru că mâna invizibilă a economiei îi va presa pe creştet mai cu putere, pentru un spor de productivitate. Sau o creştere a nivelului general al preţurilor pentru că vor trebui puse alte taxe ca să se genereze aceste 900 de milioane (aproape 3% din bugetul anual al României).

Vor fi mai presaţi, mai stresaţi, mai mohorâţi. Pentru că toate eforturile lor se vor converti în şi mai puţine rezultate, în mai puţină prosperitate personală, în mai puţine ore petrecute alături de cei dragi.

Cândva, acum vreo 15-16 ani, când făcem Dreptul, ni se repeta aproape obstinant că un contract e legea părţilor. Şi că asta înseamnă, pe lângă faptul că are forţa obligatorie pentru părţi, şi faptul că nu poţi să stipulezi obligaţii pentru terţi fără acordul acestora (iar acordul îi transformă din terţi în co-părtaşi la contract, garanţi, etc.).

Ce face guvernul Ponta mi se pare că sfidează acest principiu minimal de drept. Ei bine, acest guvern ia contractul între Nicu Debitoru' şi Banca X, şi adaugă un articol suplimentar:
 

„Iar dacă domnul Nicu Debitoru' se simte cam rău şi vrea o viaţă mai bună în casa pe care nu şi-a permis-o, atunci Guvernul României o să meargă la familia Gogu şi Tantza Tertu şi o să-i oblige să scoată din buzunar 720 euro ca toată lumea (şi mai ales banca) să fie fericita“.