Ghici, cine se bucură? La Belgrad, UE susține EUROPRIDE. Și nu iese deloc bine

Nu e bine și nici măcar corect politic nu e: în ciuda interdicției decise de guvern, comunitatea LGBT+ a decis că puțin îi pasă și a ieșit în stradă, urmarea fiind foarte previzibilele și violentele incidente cu poliția și contra-manifestanții, cu 64 de arestări și 10 polițiști răniți în ciocnirile de stradă ce au avut loc ieri, reluate pe larg în întreaga presă internațională.

Chestiunea de fond depășește cu mult obișnuita discuție pro și contra LGBT+ trebuie pusă într-un context politic nu numai tradițional extrem de sensibil în Balcani, ci și al posibilelor consecințe în spațiul politic european unde acest eveniment deschide sau întărește considerabil una dintre principalele acuzații care pot fi regăsite în manifestele electorale ale extremei-drepte și, mai nou, chiar ale unora dintre partidele dreptei tradiționale, aflate acum în regresie accentuată.

În urmă cu ceva timp, președintele Vucici al Serbiei avertiza că nu ar fi indicată organizarea manifestației respective, invocând nevoia maximei prudențe în contextul reaprinderii tensiunilor în Balcani (și numai pe tema Kosovo) și al crizei energetice. Imediat, autoritățile de la Bruxelles au transmis opoziția lor fermă, iar acum, imediat după ce decizia oficială de interzicere a manifestării fusese comunicată la Belgrad, ONG-urile pentru apărarea drepturilor omului din întreaga Europă au condamnat-o în termenii cei mai fermi, având alături peste douăzeci din marile ambasade de la Belgrad (SUA, Germania, Franța, Olanda, Canada sau Japonia) și au cerut, vineri, în termenii cei mai fermi „să fie găsită soluția pentru ca EUROPRIDE să se poată desfășura în siguranță, legalitate și în liniște...susținem lupta împotriva discursurilor urii, violenței și discriminării care vizează  persoanele și comunitățile LGBT+ din toate regiunile lumii, inclusiv din Serbia” – cum scrie în comunicatul comun semnat de ambasadele respective. Cu o susținere amplă din partea presei occidentale unde majoritatea relatărilor pe acest subiect legau organizarea paradei EUROPRIDE a comunității LGBTQ+ de posibilitatea susținerii drumului european al Serbiei, titrând, aș cum o face spre exemplu EUobserver. „Cum poate Serbia care interzice Europride să mai spere încă să adere la Uniunea Europeană”?. V-am informat deja că mai mulți parlamentari europeni (inclusiv români din grupul Renew Europe) au semnat o petiție în susținerea evenimentului respectiv de la Belgrad, interzicerea acestuia fiind caracterizată de Graeme Reid, directorul de programe pentru drepturile LGBTQ+ din cadrul Human Rights Watch drept „o cedare rușinoasă și o recunoaștere implicită a intoleranței și amenințărilor ilegale cu violențe”.  

Cine are dreptate? Tehnic, politic corect și absolut necesar este apelul general al UE la deschidere comunitară în sensul acceptării tuturor formelor de diversitate, inclusiv din partea comunității LGBTQ+ (acum, mai corect, exprimarea este LGBTQI prin includerea celor din INTERSEX). Numai că asta se face, sau ar trebui să se facă, prin efortul echipelor de politicieni care zic că sunt preocupați de treburi europenești (spre exemplu euro-parlamentari), sau ai presei specializate în stabilirea de canale europene (dacă ar exista la noi așa ceva). Simplele directive sau copii făcute din automatismul oportunității politice nu poate înlocui operațiunea de convingere a populației.

Manifestații pro și contra la Belgrad...

Acesta este contextul specific în care impunerea unui eveniment precum GAY PRIDE nu poate duce decât la apariția de tensiuni nedorite, ceea ce e logic în țări cu tradiție ortodoxă sau cu o prezență credibilă a bisericii în spațiul social. Spre exemplu, în Serbia, patriarhul Profir, conducătorul Bisericii  ortodoxe sârbe, a adresat imediat credincioșilor pe care-o păstorește îndemnul de „a se ruga împreună, în toate bisericile și mănăstirile din Serbia, împotriva forțelor invizibile ale răului care încearcă să profaneze caracterul sfânt al căsătoriei și puritatea familiei prin impunerea unor relații care sunt împotriva lui Dumnezeu și naturii”. Un apel care poate fi preluat instantaneu și folosit de toți cei care afirmă acum că UE este distrugătoarea moralității și purității ortodoxe și că Biserica și slujitorii ei reprezintă ultimul obstacol în fața preluării de către Necuratul a acestei părți de lume a noastre, de obicei neprihănită. De aici, ce distanță ar mai fi către revenirea la timpurile nu demult apuse când alianța între o Biserică militantă și un partid politic care-și făurea astfel legitimitatea istorică?

Aici cred că au greșit cei de la Bruxelles care nu au estimat corect valoarea și persistența tradițiilor, încercând să aplice otova o lecție validată doar de evoluțiile spațiului occidental. Și am convingerea că nu acesta este singurul model, chiar dacă este de multe ori spectaculos în culorile sale de curcubeu. Nu este singurul și, impus cu de-a sila sau sub amenințarea de sancțiuni, poate provoca o respingere violentă, la limită chiar a ideii europene.

Și, ghici, cine se bucură?