Germania în 2015 – anul eşecului geopolitic

La începutul anului 2015 Germania era una dintre marile forţe ale planetei, cel puţin din perspectivă economică şi imagologică. Se putea spune că era un candidat perfect pentru Consiliul de Securitate al ONU ca membru permanent – după unele opinii, pentru a înlocui Franţa, iar după altele, pentru a conduce un grup de alte state în acest cerc, în vederea unei extinderi care ar fi mai aproape de realităţile mileniului III.

Finalul anului arată complet diferit. Imaginea Germaniei s-a prăbuşit – de fapt, arată mai bine realitatea; prestigiul bazat pe munca cinstită şi gradul redus de corupţie a suferit o lovitură teribilă, iar cancelarul Angela Merkel îşi trăieşte ultimul mandat încasând lovituri, ceea ce îi face pe unii să creadă că un nou lider la Berlin va fi căutat în mai puţin de 6 luni. De fapt, finalul anului este unul care a dat Germania înapoi din punct de vedere geopolitic cu mult, iar paşii făcuţi înapoi vor fi greu de recuperat.

Germania are oameni respectabili, muncitori şi un sistem de educaţie performant; are rezultate bune şi foarte bune în multe privinţe, are un sistem foarte clar de selecţie a liderilor politici şi a sistemului de consilieri din jurul miniştrilor – nu o să vedeţi consilieri de 23 de ani pe lângă un vârf al executivului – şi are o cumpătare necesară fiecărui om. Se munceşte intens, productivitatea este bună, exporturile sunt la rândul lor de excepţie: am putea spune că Germania este un model, iar cetăţeanul german un prototip uman demn de urmat.

Cu toate acestea, scandalul care a apărut în acest an, legat de falsificarea emisiilor de noxe a automobilelor Volkswagen, a lovit adânc în prestigiul german. „Maşina poporului” este un simbol al economiei germane, iar minciuna pe care a folosit-o face mai mult decât dacă ar fi fost prinse alte firme înşelând cumpărătorii. Triada Volkswagen, BMW, Mercedes trebuia să fie pură, dar realitatea demonstrează că nu este.

În plus, sunt bani câştigaţi nemeritat de firmă de la cumpăratori, care vor trebui restituiţi de vânzătorul – producător. Automobilele în cauză vor fi încadrate într-o clasă inferioară de poluare, ceea ce va aduce cu sine mărirea taxelor plătite de cumpăratori. Toate aceste cheltuieli sunt uriaşe, presupun timp pentru o soluţionare efectivă, dar mai ales au lovit puternic în întreaga industrie germană.

De fapt, industria germană are destule probleme, iar în ultimii ani au apărut mai multe scandaluri în care contribuţia firmelor teutonilor a fost majoră. Putem să afirmăm fără tăgadă că firmele germane au profitat de reputaţia ţării lor pentru a cîştiga bani, dar nu s-au dat înapoi nici de la darea de mită pentru a obţine contracte. În acelaşi timp, discursul politic german pentru uzul intern şi mai ales extern a fost cel normal şi etic, împotriva corupţiei. Atunci, cum se împacă adevărul cu discursul?

Diferenţele economice între vest şi est sunt atât de mari, încât direcţia imigranţilor va fi cât mai spre vest, indiferent ce cote s-ar impune statelor mai sărace din estul Europei. 

Mai grav decât orice, şi fotbalul a fost prins în această horă, campionatul mondial din 2006 fiind obţinut destul de obscur, din punct de vedere al lobby-ului. Nimic special, din păcate: infractorul Sepp Blatter, – deocamdată necondamnat, dar vestit pentru traficul de influenţă şi mituirile pe care le-a făcut era sub marea influenţă a familiei germane Dassler, care controlează firma Adidas – a instaurat un sistem unic de atribuire a marilor competiţii, în care doar umplerea anumitor buzunare este criteriul decisiv al repartizării poziţiilor mult-râvnite.

O altă sferă puternic lovită în acest an a fost sistemul bancar german, cărora li s-a redus ratingul, iar mai apoi au fost amendate selectiv. Viaţa este din ce în ce mai dură pentru băncile germane, iar ştirile de ieri sunt relevante: Deutsche Bank recunoaşte că a pierdut 6 de miliarde de euro, îşi încetează operaţiunile din 10 state şi va concedia 15.000 de angajaţi, confirmând o dată în plus ceea ce spunea un bancher toxic   despre realităţile lumii finanţelor. Chiar dacă Germania sprijină ideea ca yuanul chinez să devină monedă de referinţă pentru coşul global al FMI, acest lucru nu înseamnă un câştig major pentru Berlin.

Observăm deci pierderi pe multiple direcţii ale economiei şi imagologiei, în urma cărora începem să ne întrebăm ce mai rămâne din falnica imagine a Germaniei. Faptul că aceste lovituri au venit preponderent dinspre Washington nu ar trebui să mire, deoarece în ambele războaie mondiale SUA a intervenit, alături de aliaţii săi, pentru a bloca o putere germană care abandonase limitele morale şi juridice. Planificatorii strategici din SUA au observat că Germania face greşeli – de cele mai multe ori neînţelegând contextul sau ca urmare a unui anumit grad de incompetenţă geopolitică – şi atunci a fost nevoie să se atragă atenţia Berlinului că erorile unei mari puteri au ca efect deranjul pe un continent sau chiar pe mai multe.

Despre politica profund greşită a Germaniei relativ la invazia musulmană nu doresc să dezvolt prea mult. Sunt suficiente ştiri care dezvăluie erorile pe care cancelarul german le face zi de zi. Chiar dacă prin anumite părţi ale lumii este sau era iubită, în propria ţară a pierdut cetăţeanul german, care nu este încântat de prezenţa musulmanilor, în proporţie de cel puţin 57% – cifre înregistrate în ianuarie 2015. Joaca de-a „mama Europei şi Orientului Mijlociu” s-a terminat, iar ţările care sunt pe direcţia invaziei musulmane vorbesc clar şi edifică garduri, centrele de găzduire a imigranţilor sunt atacate frecvent în multe ţări, iar manifestaţiile contra acestora se extind în mai multe ţări.

Ca să nu existe îndoieli, şeful poliţistilor germani solicită ridicarea de garduri, iar numărul de invadatori fără competenţe rezonabile economiei germane este prea mare, ceea ce a dus la înăsprirea legislaţiei azilului şi la depunerea la Parchetul federal din Karlsruhe a 400 de plângeri de înaltă trădare împotriva cancelarului Merkel.

Este pueril din partea Germaniei să ceară solidaritate la nivel european, între ţările din vest şi cele din estul UE, deoarece interesul naţional şi, mai ales, istoria lungă a acestor ţări le-a edificat anumite idei despre cât islam pot accepta pe teritoriul lor. Mai mult, diferenţele economice între vest şi est sunt atât de mari, încât direcţia imigranţilor va fi cât mai spre vest, indiferent ce cote s-ar impune statelor mai sărace din estul Europei, după cum se şi observă deja prin diferite incidente la Calais sau în Austria etc. În plus, comportamentul invadatorilor este unul care atrage neîncrederea şi dispreţul europenilor de tip caucazian şi creştini, ceea ce duce la schimbări interesante în următoarele procese electorale din aceste state.

De aceea, nu trebuie să-i surprindă decât pe naivi sau pe cei ce promovează infama corectitudine politică rezultatele alegerilor din ultima vreme din Europa: cazul elveţian fiind perfect ilustrativ în acest sens. Următoarele alegeri din Austria şi Germania vor merge în aceeaşi direcţie, de aceea consider că lunile de mandat ale actualului cancelar german sunt numărate. Fiecare sută de mii de invadatori intrată în graniţele germane înseamnă scurtarea mandatului, ceea ce obligă CDU la găsirea unei noi elite politice, deoarece partidul acesta va deconta cel mai mult gafele cancelarului.

Atitudinea Germaniei faţă de Rusia

Geopolitic, i se reproşează Germaniei că nu acţionează mai ferm împotriva Rusiei, ceea ce a adus multă neîncredere la nivelul multor capitale europene şi la articole foarte dure în presa acestor ţări, în care Berlinul este acuzat direct că realizează înţelegeri cu Rusia pe spezele statelor foste comuniste şi sovietice.

Şirul acestor articole este foarte lung, iar el a creat o percepţie negativă despre Germania, care trebuie să ţină cont de ele, din două motive: mai întâi, şi aceste ţări sunt consumatoare de produse germane, iar o atitudine negativă faţă de Berlin se traduce şi prin scăderi mai mari sau mai mici ale cotelor de piaţă, iar în al doilea rând trebuie amintit că sunt decizii care se iau în interiorul UE cu unanimitate, votul ţărilor fiind egal. Dacă o ţară mică se va simţi scoasă la mezat de o mare putere – precum Ceho(slovacia) în 1938, Polonia în 1939, România în 1940, Ţările Baltice în 1940 – pot fi făcute opoziţii care întârzie diferite planuri ale unei puteri regionale.

Germania şi atitudinea ei faţă de Rusia a fost şi o cauză foarte importantă a rezultatelor din alegerile parlamentare poloneze de săptămâna trecută. Pe hartă se observă ce cele mai multe voturi pentru partidul câştigător – unul cu mesaj public puternic antirus – apar în zona mai apropiată de frontiera cu fosta URSS. Place sau nu, Polonia nu poate fi ignorată astăzi de Moscova sau Berlin, ceea ce are efect pe termen mediu şi lung asupra comportamentului electoral al polonezilor.

Este adevărat că Germania în ultimii 25 de ani a jucat perfect cartea proprie în relaţia cu Rusia, făcând în aşa fel încât Moscova nu mai acţionează în Europa fără să consulte Berlinul mai întâi pe marile dosare. În plus, germanii au prins Rusia în contracte foarte favorabile lor, prin care materiile prime din Rusia se duc la preţuri preferenţiale spre Germania. În această relaţie, Moscova a fost condusă elegant de Berlin spre o relaţie în care balanţa profitului înclină masiv spre teutoni, ceea ce nu este în avantajul economic al Rusiei. Mai mult, Germania a oferit cu abilitate condiţii economice Moscovei care au făcut-o pe aceasta să creadă că o prezenţă puternică pe piaţa germană garantează o forţă mai mare a economiei ruse la nivel global. Pare a fi un joc condus de la Berlin, în care Germania a câştigat mult mai mult decât Rusia, din punct de vedere statistic. În unele analize apare chiar o formulă care dă de gândit: poziţia superioară pe piaţa resurselor, neurmată însă de o poziţie superioară pe piaţa financiară globală a slăbit Rusia şi a făcut-o cumva o cvasicaptivă a intereselor germane, care are faţă de marea putere din est preponderent interese de tip „asigurare de resurse naturale”, iar nu de altă natură.

Germania – slabă în criza din Grecia 

Dacă economic Germania stă bine în relaţia cu Rusia, slabiciunea majoră geopolitică şi-a dovedit-o în relaţia cu criza din Grecia. Berlinul a temporizat aplicarea sancţiunii definitive – excluderea Greciei din zona euro. Nu poţi să laşi la infinit cangrena să cuprindă organismul sănătos al zonei euro. Faptul că se ezită, că nu se aplică regulile şi se tolerează încălcările contribuie la creşterea numărului de imitatori ai greşelilor economice făcute de greci.

O putere responsabilă geopolitic nu doar că acţionează în sens constructiv, dar are şi curajul să pedepsească pe cei ce încalcă normele. Datoria publică a crescut în ţările dezvoltate de la 71% din PIB în 2007 până la 105% (!) din PIB în 2015. O creştere se observă şi pentru ţările în curs de dezvoltare, deşi nu la fel de abruptă, de la 35% la 44%. Chiar dacă există discuţii despre mărimea impactului datoriei publice, ştim clar două lucruri: datoria publică mai mare reduce rata de creştere economică pe termen lung şi creşte taxele pentru generaţiile viitoare. Or, faptul că Germania nu a dorit să taie nodul gordian din timp – sau la timp – a condus la scăderea disciplinei în zona euro şi mai apoi, la acumularea unor prea mari datorii publice, care în final afectează atât Germania, cât şi celelalte state care sunt legate semnificativ de această monedă.

Analizând ce înseamnă o putere geopolitică responsabilă, observăm că Germaniei îi lipseşte caracteristica fundamentală a acestei calităţi. Concret, o putere geopolitică responsabilă acţionează constructiv în diferite dosare, ajută sau pedepseşte direct pe cei care respectă / încalcă normele de conduită în diferite zone, şi – aspect fundamental – este capabilă să protejeze ţările aliate, sau să contribuie rezonabil la protecţia lor. Din păcate, Germania nu protejează cu adevărat nicio ţară, aspect care este perceput în acest fel mai ales în estul Europei, unde balticii, polonezii şi nu doar ei îşi îndreaptă mai mult speranţele apărării către Washington.

Câtă vreme Germania nu învaţă că trebuie să protejeze alte ţări mai slabe din jurul ei, câtă vreme crede că a avea cea mai puternică economie a Europei te face automat şi cea mai înţeleaptă ţară a continentului, vor continua să apară greşeli.

Un argument suplimentar al faptului că Germania nu protejează pe nimeni este dat de această invazie musulmană a Europei: au permis intrarea pe teritoriul său a atâtor invadatori, încât o parte a acestora ar putea ocupa în câteva zile o parte semnificativă din Liechtenstein şi chiar din Luxemburg, care au împreună mai puţin de 600.000 de locuitori. Germania nu protejează nici Austria, nici alte ţări, nu a dobândit această capacitate geopolitică, şi nici nu doreşte să şi-o dezvolte.

Germania trebuie să protejeze ţările mai slabe 

Această carenţă este fără îndoială rezultatul istoriei sale zbuciumate. Mai întâi, sute de ani vreme teritoriul german a fost împărţit între zeci şi chiar sute de principi – la un moment dat erau 360 de state! Constituirea statului german se face lent, forma finală a frontierelor sale rezistând mai puţin de 50 de ani, din 1871 până în 1919. În acest interval de timp, Germania a jucat cartea colonizărilor, dar venise prea târziu la masa puterilor, iar comportamentul ei din acei ani a declanşat în bună măsură Primul Război Mondial. Al Doilea Război Mondial a venit mult prea repede şi a avut drept consecinţe: prea multe distrugeri materiale, imense resentimente ale statelor europene şi – mai ales – o spargere a teritoriului statului german. Din acel moment, liderii politici de la Bonn nu au mai putut gândi geopolitic la scara pe care ar reclama-o statutul de mare putere. A fost o aplicare a contratimpului geopolitic, specific istoriei Germaniei.

De aceea, reunificarea din 1990 nu este suficientă pentru conturarea unei înţelegeri corecte a exercitării geopolitice a puterii. Este nevoie de ani de practică, în care să se formeze o nouă clasă de lideri şi planificatori strategici, care să gândească în termeni racordaţi la dimensiunea frontierelor germane obţinute în 1990. Până acum, au dominat oamenii educaţi în sistemul care presupunea existenţa aproape perpetue a celor două Germanii şi mai ales a comunismului. Cum categoria de oameni politici educaţi în virtutea noului tip de frontieră germană este abia la începutul carierei, nu ne putem aştepta prea curând la exercitarea după „manualul de geopolitică a marilor puteri“ a politicii externe a Berlinului.

Consecinţa acestei carenţe aplicative şi educaţional-geopolitice se vede în percepţia pe care o au multe ţări – în special statele vecine – faţă de Germania. Neîncrederea în capacităţile Berlinului de gestionare a diferitelor dosare foarte sensibile este mare şi în contextul acestui an a crescut neîncetat. De aceea, câtă vreme Germania nu învaţă că trebuie să protejeze alte ţări mai slabe din jurul ei, câtă vreme crede că a avea cea mai puternică economie a Europei te face automat şi cea mai înţeleaptă ţară a continentului, vor continua să apară greşeli. Iar cum în acest an cantitatea marilor erori făcute de Berlin a depăşit procentajul scuzabil, concluzionăm că 2015 este anul eşecului geopolitic al Germaniei.