Freak Show cu Elon Muscă și alte ciudățenii
0Trageți aer în piept și gata! Vă țineți respirația cât puteți, fiindcă de-acum orice gură de oxigen costă. „Am cumpărat tot aerul din România”, a anunțat sec investitorul lacom, privind crunt spre cei care-l priveau neîncrezători. Și ca să dea mai multă greutate spuselor sale, a și explicat că, în noua conjunctură de monopol, se instituie și-un impozit pe aer, un euro pe oră, motiv pentru care populația ar trebui să-și procure măști de gaz și să urmărească site-ul www.vreauaer.ro (nu accesați, e nefuncțional!), pentru a beneficia de abonamente și reduceri.
Așa începe „Freak show vol. 2” de la Teatrul Național din București, un traseu narativ slalomând vijelios printre tipologii și subiecte actuale intersectându-se în registrul bizareriei. De la afacerea cu aer până la probleme de viață modernă, precum raporturile dezechilibrate angajați-patroni, relațiile disfuncționale de cuplu ori supărătoarele excese de corectitudine politică. În toate ipostazele, autorul și protagonistul show-ului, Florin Piersic jr., știe să-și dozeze discursul, apăsând inspirat pe pedala umorului și a ironiei atunci când povestea riscă să derapeze în dogmatic ori banal.
Unii își mai amintesc, probabil, de „conservele cu aer de munte/de mare/de București” care se vindeau cu destul succes pe la sfârșitul anilor ’90, fiind cumpărate din curiozitate, amuzament ori poate chiar din naivitate. Ei bine, în prima scenă din cele opt ale show-ului, ideea a revenit, a fost îmbogățită și ar fi de sperat să nu le dea totuși idei finanțiștilor, apropo de taxare.
A doua secțiune din construcția octogonală mută acțiunea din spațiul public în cel personal. Un dialog telefonic dulceag, cu o parteneră absentă, dezvăluie un personaj manipulator, abil în a stoarce bani mulți de la o femeie cu 32 de ani mai vârstnică, bombardată cu complimente și asigurări de devotament, alternând cu apropouri financiare. „Ți-am zis eu ție vreodată băbuță? Nici în glumă! Ești o femeie frumoasă, în floarea vârstei”, dar „Am nevoie de o mică favoare, mi-au adus mașina nouă... n-ai cum să mă împrumuți până la sfârșitul lunii viitoare?” etc, etc.
Intră apoi în joc scenaristul slugarnic, dispus să-și adapteze scrisul oricărei dorințe a patronului, doar-doar va fi în sfârșit plătit. Imaginația sa debordantă naște un scenariu stufos și abracadabrant, în care o manichiuristă se combină cu un drogat, încercând să-l salveze, iar tatăl ei, savantul Capalb – fugit din America de frica lui Elon Musk, căruia îi proiectase rachetele pentru colonizarea marțiană – capătă superputeri în confruntarea cu gealații care-l urmăresc. În această țesătură aiuritoare, autorul real strecoară caustic trimiteri la realitatea politică: Trump ar fi Elvis operat și criogenat, Elon Musk e de fapt român și-l cheamă Emil Muscă, iar excentricul Capalb privește lumea printr-un ochi de sticlă în care e și apă, pentru că „apa e informație”.
Publicul se zguduie de râs, însă aluziile la aspecte controversate sau incomode din cotidian nu sunt deloc hilare, ci sunt menite să dea serios de gândit. Florin Piersic jr. nu se teme să sfideze reguli scrise sau nescrise ale vremurilor noastre, alegând de pildă să fumeze pe scenă. Sau să pomenească fugitiv cum copilul abandonat al manichiuristei a fost adoptat de un cuplu format din „părinte 1 și părinte 2”. Și cum Piticul doritor să figureze în scenariu ridică o problemă de political correctness: „Cum să-i zic? Persoană dezavantajată pe înălțime? Îl trec așa în film?”
Ritmul accelerat al narațiunii, care te ține cu sufletul la gură, nu lasă prea mult spațiu dezvoltării altor „cestiuni arzătoare la ordinea zilei”, vorba lui Trahanache. Însă ele sunt punctate, chiar și în goană: tonul alarmist aproape maladiv al transmisiilor televizate, restricțiile impuse de răspândirea unui virus chinezesc, reclamele-refren la farmacii ș.a.
În galeria de caractere care populează show-ul, se mai înscriu eroul de anunț video matrimonial locuind cu „mamaie de 92 de ani”, actorul misogin, taximetristul homofob, vedeta tv isterică și bărbatul angoasat, figuri ilustrând o lume în care prostia se împletește cu grosolănia, cu violența de limbaj și atitudine, cu îngâmfarea și cu falsitatea, fără ca toate aceste tușe s-o transforme într-un tablou respingător. Dimpotrivă, fiecare personaj are și latura lui umană, pusă în evidență cu înțelegere și umor inteligent, ceea ce face ca publicul să privească fascinat și cu simpatie derularea poveștilor.
Evadarea din acest mozaic al ciudățeniilor pare tentantă. „Nu vrei să emigrăm?”, își întreabă anxiosul dependent iubita absentă, pentru ca tot el să revină asupra ideii: „Nu știu unde să mergem, planeta se duce dracu’.” Dar soluția e totuși la îndemână: „Stelian zice că România e cea mai sigură țară din lume. Nicăieri nu găsești fraieri mai mulți și hoți mai mari”.
Se încarcă comentariile...
