Filme românești de recuperat din 2022: „Pentru mine tu ești Ceaușescu”

Anul cinematografic românesc 2022 a adus pe ecrane vreo 50 de premiere. La atât de multe producții autohtone, nu e de mirare că unele filme remarcabile, care nici nu au fost selecționate la Festivalul de la Cannes, nici nu au impresionat la box-office, au trecut aproape neobservate. Mi-am propus să readuc în atenție câteva dintre aceste lungmetraje importante care au avut premiera națională în 2022.

FOTO Bad Unicorn

Sebastian Mihăilescu (al cărui nou film, „Mammalia”, a avut premiera mondială zilele trecute la Festivalul de la Berlin) a debutat spectaculos în cinematografe cu „Pentru mine tu ești Ceaușescu”. Aici, niște tineri între 15 și 22 de ani, cu background-uri diferite (dar, aparent, niciunul provenind din upper class), participă la audiții pentru ceea ce ar trebui să fie un documentar („n-am bani de ficțiune”, se explică regizorul în film, grăbindu-se să adauge: „e mai interesant pentru mine așa”) despre Nicolae Ceaușescu când era la vârsta lor.

Așadar, o generație fără încrâncenarea și parti-pris-urile părinților lor îl descoperă pe Ceaușescu – nu ca pe un conducător (criminal sau, dimpotrivă, patriot), ci ca pe un june cu aspirații și dileme, care le-ar fi putut fi coleg sau prieten – prin intermediul unor documente autentice (furnizate de istoricul Mihai Burcea, din „Miliția Spirituală”). Actorii neprofesioniști pun în scenă, cuprinși de entuziasm, textele documentate, când urmând indicațiile regizorului, când improvizând copios, străduindu-se în același timp să pătrundă motivațiile din spatele acțiunilor protagonistului.

Acesta reprezintă primul nivel al filmului. Sebastian Mihăilescu (secondat eficient de directorul de imagine Barbu Bălășoiu) a folosit trei aparate de filmat. Camera A i-a filmat pe interpreți, B a filmat-o pe A (altfel spus, a surprins procesul filmării), iar C a fost controlată de tinerii actori, care, am putea spune, au oferit „procesul procesului”.

Ideea nu este nouă decât în cinematografia românească. În 1968, cineastul independent nord-american William Greaves (unul dintre regizorii a căror influență Mihăilescu o recunoaște deschis) avea un demers similar în „Symbiopsychotaxiplasm: Take One”, film într-atât de excentric, încât nu a fost distribuit în cinematografele din SUA decât după 35 de ani, împreună cu sequel-ul său.

Greaves mergea și mai departe decât cineastul român. De pildă, atunci când membrii echipei sale tehnice pun la cale o revoltă (înregistrată pe peliculă) în absența regizorului, căruia îi contestă competențele, Greaves include secvența în film. În schimb, nimeni nu-i subminează autoritatea lui Mihăilescu pe ecran; dimpotrivă, participanții la casting încearcă să-i intre în grații, atunci când se descotorosesc de contracandidați, iar membrii echipei tehnice apar doar accidental în cadru. În „Symbiopsychotaxiplasm”, filmat într-un loc public, frecventat de multă lume (Central Park din New York), un băgător în seamă poate deveni personaj notabil, dar, în spațiile post-industriale abandonate folosite ca decoruri în „Pentru mine tu ești Ceaușescu”, singurii care pot deranja audiția sunt fie actori, fie realizatori.

Evident, în ambele cazuri, delegitimarea instanței auctoriale este relativă. Poate că regizorul nu mai este dictatorul unic, dar el rămâne decidentul ultim în ceea ce privește utilizarea materialului filmat (Greaves era și monteur, și producător al filmului său). În treacăt fie spus, Claudiu Mitcu, unul dintre producătorii filmului românesc, le oferea libertatea de autoreprezentare personajelor principale din documentarul său din 2011, „Noi doi”; însă Mihăilescu preferă să-și păstreze controlul asupra materialului filmat.

S-a mai remarcat că primul lungmetraj al cineastului român nu este atât un film despre Ceaușescu, cât un portret plin de farmec și umor (frizând uneori absurdul) al generației „Z” autohtone, conturat sub pretextul unui casting. Inevitabil, s-a dezbătut și cât de etic e demersul regizorului. Una peste alta, „Pentru mine tu ești Ceaușescu” (titlu ce preia o replică a unuia dintre actorii neprofesioniști din timpul repetițiilor) e unul dintre cele mai originale filme românești din ultima perioadă, semnat de un cineast iubitor de experimente fără plasă de siguranță.