FAZ, despre zilierii români și moldoveni: speranţe efemere
0În fiecare zi indiferent de anotimp la margine de stradă la Frankfurt are loc un ritual mut. Bărbați din România și Moldova cu brațele gata de lucru sar rapid într-un camion care apare ca o promisiune efemeră de câștig.
Dimineața se insinuează încet dar ferm peste străzile din Ostend. Pământul e încă ud de rouă, iar aerul tăios. Aici, în fața impunătoarei clădiri a Băncii Centrale Europene, care scrutează cerul de toamnă, câțiva bărbați stau pe marginea străzii, în haine de muncitor. Rucsacurile lor sunt așezate cu grijă în nișele ferestrelor de la subsol.
Fiecare sosire e întâmpinată cu un zâmbet sau un strâns de mână. Un semn că, în pofida frigului, aici avem o comunitate, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-o nouă incursiune pe tărâmul marilor speranțe ale oamenilor dornici de muncă.
Unul dintre bărbați spune că lumea aici adunată așteaptă muncă ocazională, bani pentru o zi. Să fie primiți!
"Cea mai mare parte a grupului provine din Moldova. Oamenii așteaptă companii de grădinărit și meseriași care au nevoie de puțin ajutor pe șantiere mici, la descărcare, ridicare sau transport, chestii pentru care nu ai nevoie de nicio pregătire și nu trebuie să vorbești germana".Petru, care la fel ca toți ceilalți bărbați din acest text poartă alt nume, este unul dintre puținii oameni de aici care poate comunica în germană.
Întrebat de ce stă în frig, așteptând un loc de muncă, în loc să se înregistreze la una dintre numeroasele agenții pentru ocuparea forței de muncă, Petru adoptă o mină precaută.
"Este mai complicat la centrul pentru ocuparea forței de muncă. Plus că aștepți de-ți vine rău", spune el. Aici, pe de altă parte, poate că aștepți câteva zile pentru un loc de muncă, dar niciodată mai mult. În acest fel, oamenii câștigă 100, 150, uneori până la 200 de euro pe zi. Petru speră la un salariu de cel puțin 15 euro pe oră. Totuși, dacă ești ghinionist și iei țeapă, te trezești la finalul zilei fără o lețcaie.
Petru ne povestește că bărbații locuiau în apartamente muncitorești în Offenbach, la o aruncătură de băț, în orașul vecin mai sărac. Stăteau doi într-o cameră, grație ajutorului oferit de administrator, el însuși originar din Moldova. Petru are buletin, dar mulți alții călătoresc cu pașaport fals. "Mai mult ce să vă zic?”
Român, 60 de ani, în căutare de muncă
Din grupul de bărbați adunați aici, la Frankfurt, face parte și Vasile, un român de 60 de ani, cel mai în vârstă dintre ei toți, care stă ceva retras. În ochii lui se aprinde brusc o scânteie când vorbește despre copiii săi și invocă speranța de a deveni bunic. Altfel, gesturile sale sugerează mai degrabă resemnare. ”În comunism am muncit ca zidar”, spune omul și face un gest a lehamite, de parcă ar vrea să se scuture pentru totdeauna de amintirea acelor vremuri. E drept c-a trăit viața între pereți și praf, dar acum trupul îi poartă greutatea anilor. Spune că îl dor genunchii și că munca e mai grea decât odinioară.
Deși singur printre moldoveni, se adaptează dialectelor lor ciudate. Își apără libertatea în camera sa, evitând weekendurile zgomotoase și fumul de țigară (zice că face rău la plămâni), uitându-se la televizor și făcând scurte vizite la sora și nepotul său din Frankfurt. Vasile spune că nu se uită la angajații BCE cu invidie. "Văd oameni în costume. Ei au o educație înaltă, nu ca mine".
Domnul Klaus Schäfer, omul de nădejde al șomerilor
La un kilometru și jumătate de aici, în centrul orașului, îl găsim pe Klaus Schäfer (Păstor, în limba germană). Un nume predestinat!
"El sprijină șomerii de lungă durată și oferă oportunități de muncă celor care sunt greu de încadrat. Lipsa de formare este însă un motiv important pentru care bărbații așteaptă un loc de muncă la marginea drumului, spune Schäfer, om familiarizat cu situația de pe Sonnemannstrasse de zeci de ani”.
"Nimeni nu își părăsește țara dacă îi merge bine acolo. Oamenii își caută norocul în alte țări și știu că trebuie să muncească pentru asta", mai spune germanul.
El spune că, pe lângă lipsa calificărilor profesionale, există și bariere lingvistice și o lipsă de "cunoaștere a sistemului", așa cum se spune în asistența socială. "Unii bărbați nu știu că există un centru pentru ocuparea forței de muncă și o bursă de muncă zilnică. Ei pur și simplu nu sunt conștienți de alte modalități de a găsi un loc de muncă".
"Aceste remarci nu i se aplică însă lui Vasile, care spre deosebire de majoritatea muncitorilor ocazionali vorbește germana și are o diplomă în zidărie, constată FAZ. Timp de opt ani, Vasile a avut o afacere înregistrată în domeniul construcțiilor, cum ar veni o întreprindere individuală în acest sector. El și soția sa, care se afla în Germania la acea vreme și lucra în industria gastronomică, locuiau într-un apartament mic.
Cuplul a renunțat însă la acest tip de trai toamna trecută. Soția sa s-a întors în România, iar Vasile stă acum pe marginea drumului, așteptând o muncă ocazională. "Apartamentul, mașina, taxele, toate sunt foarte scumpe", explică românul.
Victor e din alt aluat
Victor are alte căi. El nu acceptă munca la negru, ci se lasă pe mâinile funcționarilor de la Job-Center, unde siguranța și regulile îl protejează. Aici, cu documente corecte și limba stăpânită, se simte ușurat. Chiar și atunci când strada e plină de așteptare, el știe că există un loc "unde cineva respectă regulile și nu te trage în jos".
Deși nu ai zice, dat fiind că vorbește o germană în cel mai bun caz nesigură, Victor este născut în Germania și, prin urmare, are "acte în regulă".
Totuși, Antonietta Pietroluongo, angajată la Agenția Federală pentru Forța de Muncă, filiala Frankfurt, nu poate confirma că moldovenii, românii și polonezii stau la coadă pe Sonnemannstrasse pentru că nu au acte. Faptul că oamenii provin sau nu din UE nu are nicio importanță pentru instituție, care oricum nu știe prea multe despre zilieri.
"În aceste cazuri, este vorba mai degrabă de muncă nedeclarată. "Agenția Vămilor este responsabilă de aceste chestiuni", spune femeia.
La un moment peisajul se tulbură. Apare poliția. Petru și un alt moldovean sunt ridicați pentru lipsa documentelor. Strada se golește, iar restul se retrag, dar revin mai târziu, ca un ciclu ce nu se rupe. Zgomotul conversațiilor, fumul țigărilor și pașii grăbiți se estompează, lăsând în urmă rucsacurile și impresia că viața lor continuă, în pofida... incidentului.
Markus, localnic, privește scena.
"Știam cu toții despre ei"
"Știam cu toții despre muncitorii zilieri", spune Markus. "Dacă trebuia să pui tapet, te duceai acolo, luai unul sau doi dintre ei și negociai un preț corect", povestește Markus.
El spune că această atitudine negativă față de muncitorii zilieri a început odată cu construcția clădirii BCE. Oamenii au început să trimită meseriașii din partea cealaltă a străzii.
"Vor să transforme Ostend-ul într-un cartier bancar", spune Markus privind la sticla de 184 de metri înălțime a fațadei de sticlă. De la construirea de zgârie-nori, multe s-au schimbat în vecinătate, spune el, referindu-se la gentrificarea fostului cartier muncitoresc în care nu există loc pentru un atelier meșteșugăresc.
Cu toate acestea, în calitate de rezident, Markus știe că oamenii care așteaptă pe stradă în zori sunt doar în căutare de muncă și nu fac probleme nimănui. Poliția are o părere similară. Doar ocazional ofițerii de poliție raportează încălcări ale legii privind reședința sau falsificare de documente.
Cea mai recentă plângere a rezidenților a fost primită de biroul local în luna iulie, transmite Poliția din Frankfurt.
Se încarcă comentariile...
